Săptămâna de muncă de 4 zile în România: Cum o aplicăm și care sunt avantajele sale

Tot mai multe ţări europene testează programul de lucru de 4 zile pe săptămână. Iar rezultatele susţin un astfel de scenariu.
Filip Stan
29 iul. 2024, 11:43
Săptămâna de muncă de 4 zile în România: Cum o aplicăm și care sunt avantajele sale

Există ţări care nu doar au testat, ci au şi implementat acest sistem, cu săptămâna de muncă de 4 zile. În contextul schimbărilor rapide din lumea muncii, România dispune de un cadru legislativ suficient de flexibil pentru a implementa săptămâna de muncă de patru zile, susțin specialiștii Ernst and Young România.

Totuși, decizia de a adopta acest model este în întregime la latitudinea fiecărei companii în parte, conform unui raport recent al companiei de consultanță. Analiza realizată de EY România arată că legislația actuală permite adaptarea programului de muncă pentru a se potrivi nevoilor specifice ale fiecărei organizații.

Potrivit raportului, Codul Muncii din România permite o distribuție inegală a orelor de muncă, ceea ce înseamnă că nu este necesară o modificare legislativă pentru a implementa săptămâna de muncă redusă.

„Cadrul legal existent este suficient de flexibil pentru a sprijini implementarea unui program de muncă de patru zile. Totuși, companiile trebuie să analizeze impactul unei astfel de măsuri asupra operațiunilor lor înainte de a lua o decizie”, afirmă experții EY.

Zile libere 2024. Se face punte, urmează o nouă minivacanţă pentru bugetari

Săptămâna de muncă de patru zile nu trebuie să fie uniformă și poate fi adaptată în funcție de nevoile fiecărei companii. Există mai multe modele de implementare:

  • Săptămâna de muncă de 4 Zile cu 32 Ore: Salariații lucrează 8 ore pe zi timp de patru zile, având liber în cea de-a cincea zi.
    Săptămâna de muncă de 4,5 Zile: Se acordă o jumătate de zi liberă sau o zi întreagă liberă la fiecare două săptămâni.
  • Săptămâna de muncă comprimată: Salariații lucrează 10 ore pe zi timp de patru zile, având liber vineri.

Implementarea unei săptămâni de muncă de patru zile poate aduce beneficii semnificative, atât pentru angajatori, cât și pentru angajați.

Pentru angajatori, acest model poate îmbunătăți atractivitatea companiei pe piața muncii și poate stimula creativitatea și eficiența angajaților. De asemenea, poate contribui la creșterea satisfacției la locul de muncă și poate reduce epuizarea.

Pentru angajați, modelul poate oferi mai mult timp liber pentru odihnă, reducând riscurile de epuizare și îmbunătățind bunăstarea generală.

Pe plan internațional, Belgia a adoptat în februarie 2022 legislația pentru săptămâna de muncă de patru zile, iar în Germania, un proiect pilot este în desfășurare, implicând 45 de companii din diverse industrii.

Anul şcolar 2024-2025. Se scurtează vacanţa mare. Data la care încep cursurile în toamnă și câte zile de vacanță vor avea elevii

Aceste inițiative oferă perspective valoroase despre modul în care săptămâna de muncă redusă poate funcționa în practică. Deși cadrul legal din România permite implementarea săptămânii de muncă de patru zile, companiile trebuie să ia în considerare impactul asupra operațiunilor lor și să negocieze termenii acestui aranjament prin contracte colective de muncă sau regulament intern.

Adaptarea modelului la nevoile specifice ale fiecărei organizații este esențială pentru succesul acestei măsuri inovatoare în domeniul muncii.

Săptămâna de muncă de patru zile în România: Cum o aplicăm și care sunt avantajele sale

În domeniul dinamic al forței de muncă, căutarea echilibrului între viața profesională și cea personală a condus la noi forme de organizare a programului de muncă care să corespundă nevoilor moderne, atât ale angajatorilor, cât și ale salariaților

Analiza este făcută de Anca Atanasiu, Avocat, Senior Managing Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL și Ana Flueran, Avocat, Senior Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL:

Printre soluțiile în discuție este săptămâna de muncă de patru zile, cu menținerea drepturilor salariale.

Această nouă potențială abordare a structurării programului de muncă depășește deja cunoscutele aranjamente de muncă flexibile, cum ar fi telemunca, reglementată în România de Legea 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Săptămâna de patru zile reprezintă o viziune mai largă a flexibilității, cu avantaje multiple atât pentru salariați, cât și pentru angajatori.

În România, au existat mai multe încercări legislative de a introduce o săptămână de muncă de patru zile, cu propuneri apărute în 2016, 2017 și, cel mai recent, în 2022. Cu toate acestea, inițiativele respective au omis să ia în considerare un aspect: legislația națională existentă oferă deja un cadru legal pentru implementarea unui astfel de program de muncă.

Deși programul standard de muncă este înrădăcinat în mentalitatea colectivă – 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, cu 48 de ore consecutive de odihnă – Codul Muncii din România permite și o distribuție inegală a orelor de muncă, adaptată cerințelor specifice ale fiecărui loc de muncă.

Conform Codului Muncii, modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern. Totodată, pentru a putea fi implementat acest program de lucru, trebuie precizat în mod expres în cuprinsul contractului individual de muncă, fie de la începutul raportului de muncă, fie ulterior, prin încheierea unui act adițional.

 

Proiectele legislative care au fost propuse prevedeau un scenariu în care salariații lucrează 10 ore pe zi timp de 4 zile, cu un repaus de 3 zile. Aceasta este doar o interpretare a conceptului săptămânii de muncă de patru zile, care cuprinde, de fapt, o varietate de modele concepute pentru a satisface nevoile diverse ale angajatorilor și ale forței de muncă.

Explorarea modelelor săptămânii de muncă de patru zile

Modelele care pot fi avute în vedere pentru acest program de lucru flexibil pot îmbrăca următoarele forme și nu numai:

Săptămâna de muncă de 4 zile: Acest model propune o reducere de 20% a săptămânii de muncă standard de 40 de ore, prin eliminarea unei zile de muncă, cum ar fi vineri (practic, timpul de muncă săptămânal este de 32 ore).

Săptămâna de muncă de 4,5 zile: În acest aranjament, salariații pot beneficia, de exemplu, de o jumătate de zi sau o zi întreagă liberă la fiecare două săptămâni.

Săptămâna de muncă comprimată, de 4 zile: Această abordare presupune ca timpul de muncă să nu fie redus, iar orele de muncă să fie distribuite pe parcursul a patru zile de muncă (de exemplu, de luni până joi salariații lucrează 10 ore pe zi și vineri este zi liberă).

Deși cadrul legal românesc existent permite implementarea săptămânii de muncă de patru zile, este important ca angajatorii să respecte, de asemenea, și celelalte reglementări obligatorii referitoare la timpul de muncă și de odihnă. Acest lucru include asigurarea faptului că salariații beneficiază de o perioadă de odihnă de nu mai puțin de 12 ore consecutive între două zile de muncă și un minim de 8 ore pentru munca în schimburi.

Situația la nivelul Uniunii Europene
Din februarie 2022, Belgia a aprobat la nivel legislativ săptămână de muncă de patru zile. Salariații belgieni au opțiunea de a comprima orele lor cu normă întreagă în patru zile, fără nicio reducere a salariului. Cu toate acestea, acest lucru nu se traduce prin mai puține ore de lucru; pur și simplu înseamnă gruparea orelor de muncă obișnuite în mai puține zile. În ciuda acestei legislații progresive, adoptarea printre lucrătorii belgieni a fost relativ lentă momentan.

Între timp, Germania a devenit cel mai recent teren de testare pentru săptămâna de muncă de patru zile, cu un proiect pilot care a început în luna februarie a acestui an. Acest proiect ambițios implică 45 de companii active în diverse industrii, toate explorând beneficiile și provocările potențiale ale acestui nou program de lucru.

Avantajele unei săptămâni de muncă scurte
Pentru angajatori, săptămâna de muncă scurtă poate contribui la îmbunătățirea atractivității lor pe piața muncii și ajută la recrutarea celor mai bune talente.

Această formă de organizare a programului de muncă poate contribui chiar la crearea unui mediu care favorizează creativitatea și inovația, unde salariații sunt motivați să caute modalități de a îmbunătăți eficiența și de a contribui cu soluții inovatoare la locul de muncă.

Pentru salariați, săptămâna de muncă de patru zile poate duce la creșterea bunăstării acestora, deoarece oferă mai mult timp pentru odihnă, o satisfacție mai mare în muncă, reducerea epuizării și a expunerii la boli profesionale.

Cadrul legislativ actual din România oferă suficiente pârghii pentru implementarea săptămânii de muncă de patru zile. Legislația existentă este suficient de flexibilă, permițând companiilor autonomia de a-și adapta programele de muncă în concordanță cu nevoile lor operaționale și circumstanțele economice.

Modelul săptămânii de muncă de patru zile nu trebuie să fie o soluție universală. Angajatorii pot alege să o aplice ca o politică generală sau având caracter sezonier (de exemplu, pe timpul verii). Alternativ, modelul poate fi aplicat doar anumitor categorii de salariați sau departamente, în funcție de specificul activității.

Decizia de a implementa o săptămână de muncă scurtă revine în cele din urmă fiecărei societăți în parte și este esențial ca o astfel de decizie să fie luată după o considerare atentă a activităților specifice societății și a impactului potențial al unei astfel de decizii.

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Ce să pui peste carne când o gătești pe grătar. Așa îți va ieși cea mai suculentă friptură
Capital.ro
Pensii majorate de la 1 iulie. Guvernul a dat undă verde. Pensionarii care vor primi mai mulți bani
Playtech.ro
Concediul medical nu se acordă oricând. Ce afecțiuni sunt acceptate și care nu
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Ce lider PSD se opune ca Lia Olguța Vasilescu să devină premier - SURSE
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Mărturiile tulburătoare ale fiului lui Teo Peter: Ceea ce mi-a rămas în minte așa și m-a marcat…
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
A murit un cunoscut impresar! Un accident stupid la golf i-a adus sfârșitul
Cancan.ro
E însărcinată! Vedeta din România va naște primul copil cu iubitul ei, la peste 1 an de la divorț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ triplă pentru mii de șoferi din România. Majorarea se aplică de azi, 1 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Ultimă oră! Incendiu mare la spital. Pacienții sunt evacuați, a fost activat planul roșu
MediaFlux
Când intră alocațiile copiilor pe card în mai 2025. Detalii importante pentru părinți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici