SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ 2025 – Ce nu ai voie să faci sub nicio formă în săptămâna de după Paști. Tradiţii şi superstiții

Faptul că am trecut de sărbătoarea Paștelui nu înseamnă că această perioadă încărcată spiritual a ajuns la final! Ea continuă cu Săptămâna Luminată, în care sunt cuprinse o mulțime de tradiții și sărbători despre care orice credincios trebuie să știe!
Filip Stan
21 apr. 2025, 07:07
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ 2025 – Ce nu ai voie să faci sub nicio formă în săptămâna de după Paști. Tradiţii şi superstiții

Săptămâna Luminată este perioada ce urmează Paștelui, o perioadă din calendarul creștin încărcată de emoție și de speranță. Doar pentru că am trecut de duminica Învierii nu înseamnă că sărbătorile și tradițiile asociate cu acest eveniment s-au oprit brusc; urmând, în cele din urmă, Înălțarea Domnului și apoi Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). Iar în ce privește această săptămână, există o mulțime de tradiții și obiceiuri. De exemplu, miercurea și vinerea sunt zile cu „harți”, adică nu este nevoie să ținem post!

Săptămâna Luminată, ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paşte. În vremuri străvechi, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiți „luminați”, purtând haine albe în următoarea săptămână. Acest obicei a dat numele Săptămânii Luminate, simbolizând începutul unei noi vieți în lumina Învierii. În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

Săptămâna Luminată, ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paşte. Tradiţii şi superstiţii

Dacă săptămâna dinaintea Paştelui este cea a Patimilor sau Săptămâna Mare, săptămâna care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este cunoscută în popor ca Săptămâna Luminată.  Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paști, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). De Sfintele Paşti, Biserica vesteşte: „Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, începe aşadar Săptămâna Luminată.

Există nenumărate tradiții legate de această perioadă, inclusiv cea care spune că toți cei care au încetat din viață în Săptămâna Luminată vor merge direct în Rai, nemaifiind supuși Judecății de Apoi. De asemenea, în această săptămână nu se fac parastase și nunți, iar slujba de înmormântare are conținutul ușor modificat, pentru a pune mai mult accent pe victoria asupra morții.

În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiti „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna următoare, de unde și numele de Săptămâna Luminată.

În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ”Veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale. Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă ”Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel veşnic, escatologic.

Slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului, dar şi ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morţii Mântuitorului.

În primele secole ale creştinismului, în timpul Săptămânii Luminate, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului) care erau botezaţi în noaptea de Paşti purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii.

Citeşte şi: Avertismentul grav al lui Mihai Voropchievici. Să nu faci asta sub nicio formă în Săptămâna Luminată!

În această perioadă, slujbele Bisericii sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările şi citirile din această perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morţi a Mântuitorului.

Slujbele sunt mai frumoase prin această bucurie a Învierii de care sunt inundate toate rânduielile liturgice. Chiar şi slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni este diferită de rânduiala obişnuită, căci se cântă aceleaşi cântări ale canonului Învierii Domnului şi „Hristos a înviat”, în loc de „Veşnică pomenire”.

Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului.

Numele acestei perioade – una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului şi de cea a Triodului) – vine de la cartea Penticostar care se foloseşte în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Paşte şi Rusalii (50 de zile).

Această perioadă se distinge din punctul de vedere spiritual prin luminozitate, prin frumuseţe şi prin bucurie a întregii creaţii, ceea ce se exprimă prin rânduieli cultice cu totul specifice care se săvârşesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa. Şi bisericile se înveşmântează în alb şi veşmintele preoţilor. De aceea, această perioadă a Penticostarului este perioada când se cântă în toate împrejurările ”Hristos a înviat” şi cântări de bucurie: ”Veniţi să ne luminăm, popoare! Veniţi să ne bucurăm de Învierea lui Hristos!”.

În tot acest timp, creştinii ar trebui să se salute cu urarea ”Hristos a Înviat” şi de la Înălţare, ”Hristos S-a Înălţat”, urmată de răspunsul ”Adevărat a Înviat” şi ”Adevărat S-a Înălţat”.

Rânduieli speciale în Săptămâna Luminată

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este „dezlegare la pește”. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat”, iar credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspund „”Adevărat a Înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneț este uscat și sfărâmat după o rânduiala specială. După ce este sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneț este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtașirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

Martea din Saptamana Luminata poarta numele de Martea Alba si este impusa drept zi nelucratoare. Nu se spala, nu se calca, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomana in aceasta zi pasca ramasa de la Paste si vin rosu.

Miercurea din Saptamana Luminata poarta numele de Sfanta Mercurie. Barbatii se duc sa munceasca la camp, insa femeile nu au voie sa munceasca, deoarece, potrivit traditiei, a munci de „nunta soarecilor” echivaleaza cu a aduce rozatoarele in casa si a te lipsi restul anului de bucate pe masa.

Joia din Saptamana Luminata poarta numele de Joia Verde, o zi in care se cinstesc holdele, gradinile si granele. Cine munceste in aceasta zi aduce asupra casei nenorocul, seceta si daunatorii in livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumita aceasta zi, cere un ritual al mortilor. 44 de galeti cu apa sunt carate de o persoana, 2 lumanari se aprind la toate cele 4 capete iar apa astfel „sfintita” se varsa apoi in fantana din curte.

Vinerea din Saptamana Luminata poarta numele de Vinerea Scumpa sau Fantanita. Biserica sfinteste din nou fantanile, dupa slujba de seara. Este sarbatoarea Izvorului Tamaduirii.

Vinerea Scumpa este in contrast direct cu Vinerea Neagra, sau Vinerea Mare, de dinaintea Pastelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fantana care avea apa doar in Vinerea Scumpa, caci acea apa era datatoare de viata.

DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Problemele de sănătate i-au stricat vacanța în Italia Andreei Marin! „Stau cu tratamentul pe noptieră!“
Fanatik.ro
Șoc uriaș pentru o elevă din Iași care luase 4,4 la română la BAC. Nota uriașă primită după contestație
Capital.ro
Înscenare pentru Călin Georgescu? Dezvăluirea care cutremură România: Făcătură
Playtech.ro
Cei care stau la curte, îndemnaţi să facă găuri în garduri până la final de vară. Le vor mulţumi specialiştilor pentru truc
DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan a anunțat oficial TVA mai mare pentru toți. Guvernul reduce la două cote, una ajunge la 21%
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Buletinele care dispar acum
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Soția lui Mihai Leu, PRĂBUȘITĂ de durere la căpătâiul soțului ei. Imaginile care dovedesc iubirea pe care prietenii o aveau pentru sportiv
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Anunț trist despre Ion Iliescu. Nina Iliescu a suferit o pierdere imensă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
La asta nu se aștepta nimeni. Decizia lui Bolojan despre peniii
MediaFlux
Ordin la Casa de Pensii! Se schimbă calculul la vechimea în muncă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs