TRADIŢII DE PAŞTE. ‘Învierea Mântuitorului este o sărbătoare cu o vechime care chiar dă consistenţă Creştinismului. Istoria Creştinismului este pusă în relaţie cu miracolul Învierii Mântuitorului. Pentru români, subiectul acestei componente a sărbătorii Paştilor, care este Iepuraşul, este de dată foarte recentă. Este vorba despre o practică venită dinspre Occident către noi, dinspre lumea germană, austriacă, trece prin Ungaria şi ajunge în ţinuturile noastre în secolul XX, în interbelic şi mai târziu, în anii ’60-’70 ai veacului trecut, când Iepuraşul devine o componentă a sărbătorii de Paşti, caracteriza exclusiv comunităţile catolice şi protestante din România (maghiare şi germane).

La români a ajuns târziu, prin contaminare, după anii ’70, fiind o practică dedicată copiilor, cu rol educativ, precum este şi cel al lui Moş Crăciun. Iepuraşul este şi el un mic pedagog , îi recompensează pe copiii cuminţi şi este mai puţin darnic cu cei care nu au făcut ceea ce trebuie, a relatat pentru AGERPRES prof. univ. dr. Otilia Hedeşan, prorector al Universităţii de Vest Timişoara şi etnolog de marcă.

Alte Articole

Imagini spectaculoase de la nunta Simonei Halep! Iată dansul ...

Asistentă infectată cu COVID-19, găsită moartă în casă

Veste bună pentru români. Legea consumatorului vulnerabil a ...

Principalele obiceiuri tradiţionale, populare, din satele bănăţene sunt legate de perioada de început a Postului Paştilor, mai vechi şi categoric româneşti fiind practicile legate de primele sâmbete din post. Prima sâmbătă este cea a Sântoaderului, când se fac anumite alimente, se fierbe grâu (colivă) care se consumă în amintirea morţilor, în alte zone se fac colăcei de post, brăduleţi, dar este şi o zi adresată fetelor care se spală pe cap pentru a avea părul frumos tot anul, este o zi adresată femeilor, care acum nu trebuie să muncească sau să monteze iţele în război. Sunt practici mărunte, dar străvechi, legate în primul rând de existenţa familială.De prin secolul XIX avem atestate în toate satele din Banat, în cele de colonişti, de şvabi, de italieni, dar şi în cele de români şi sârbi, o altă practică ce marchează începutul Postului de Păresimi; sunt practicile carnavaleşti: Nebunii, Obrăzarele, Urşii, Moşii, Berbecii, Cornii; prima zi de luni de la începutul postului este o zi de petrecere, în care lumea este întoarsă pe dos.

”În Banat, începutul postului este o sărbătoare primordială populară, în vreme ce finalul postului este o sărbătoare care se purifică, în care componenta religioasă devine absolut esenţială. Fiecare practică are rolul său. Personal, sunt legată de ceea ce se petrece încă în multe sate din Banatul de munte, în dimineaţa de Joi Mari, când chiar la miezul nopţii sau, în unele sate, mai către dimineaţă, familiile aprind focuri pe mormintele strămoşilor. Sunt prezente în cimitir focurile, pentru că morţii se întorc în mijlocul nostru şi aşteaptă să fie primiţi. Este o formă de relaţie caldă şi foarte apropiată cu strămoşii, aceea ce urmează să se întâmple în ziua de Paşti. Este vorba tot despre morţi care învie, care sunt suflete benefice şi care dau sens vieţii, doar că într-un ritual popular, ascuns şi discret din noaptea de Joi Mari’, detaliază prof. Otilia Hedeşan.

Toate aceste obiceiuri din Postul Paştilor, care culminează cu Noaptea Învierii, au dăinuit la români pentru că au fost pline ‘credinţă, de nădejde şi de dragoste iar ce amai mare dintre acestea este dragostea’, după cum spune Sfântul Apostol Pavel într-un imn al iubirii creştine.