Acelaşi popor care L-a aclamat, va striga: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Începe Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare.

SĂPTĂMÎNA MARE. Este perioada cea mai plină de încărcătură din tot anul. Pentru a-l scoate pe Om din Moarte, în care singur a intrat prin păcatul originar, şi a-l aduce înapoi la Viaţă, pentru care a fost creat, Dumnezeu-Creatorul parcurge drumul invers: de bună voie gustă El Însuşi Moartea, se pogoară la Iad, ale cărui porţi le distruge cu Lumina Sa explozivă şi îi scoate de acolo, din bezna păcatului, pe protopărinţii Omului, Adam şi Eva, dimpreună cu toţi cei ce au urmat după ei.

Alte Articole

Trei rețete de ciorbă de miel din cele mai cunoscute regiuni ...

Maşinile pentru care şoferii nu sunt obligaţi să aibă ITP. ...

Citeşte şi REŢETE PASTE: Friptura de iepure la cuptor cu vin

Fiecare dintre aceste zile este marcată de Biserică prin slujbe minunate, care „comentează” evenimentele ce au avut loc în Săptămâna Patimilor, până la Punerea în Mormânt a Mântuitorului. Aceste slujbe se numesc Denii, de la slavonescul „vdenie” – veghe, şi se ţin în fiecare seară, pentru ziua ce urmează.

Prima dintre Denii se ţine chiar în seara Duminicii Floriilor şi este Denia pentru Lunea Mare. (Ziua bisericească începe în seara anterioară.) Ultima are loc în Vinerea Mare şi este cutremurătoarea Denie a Prohodului Domnului.

SĂPTĂMÎNA MARE. Iată programul Deniilor şi ce conţin ele, pe scurt:

SĂPTĂMÎNA MARE. Duminică seara – Denia pentru Lunea Mare: Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, un eveniment care anunţă vânzarea lui Hristos de către Iuda. Tot la Denia de Luni se vorbeşte despre smochinul neroditor, blestemat de Iisus să se usuce, anunţând Judecata de Apoi. Omul, ca şi pomul, se judecă după roadele pe care le dă în timpul vieţii. La sfârşitul vremurilor, roadele (faptele ) sale îi vor stabili locul: în grădina Raiului sau aruncat în foc, ca o uscăciune nefolositoare.

Luni seara – Denia pentru Marţea Mare: se vorbeşte despre pilda celor zece fecioare, care aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei „de rezervă” reprezintă grija exclusivă pentru viaţa pământească, neglijând viaţa veşnică. După modelul fecioarelor înţelepte, omul trebuie să aibă grijă în viaţa aceasta să-şi facă „rezerve” (milostenii, fapte bune, iubire faţă de aproapele etc.), cu care îşi va ţine aprinsă candela şi la Judecata de Apoi, intrând astfel în Bucuria cea Veşnică a „Nunţii cu Hristos”.

Marţi seara – Denia pentru Miercurea Mare: pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile Sale, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Aceasta, în contrast cu Iuda care, în Miercurea din Săptămâna Patimilor, L-a vândut pe Hristos fariseilor pentru treizeci de arginţi. Mai rău, însă, atunci când îi pare rău de trădare, orgoliul îl împiedică pe Iuda să cadă la piciorul Crucii, şi să-i ceară iertare lui Iisus, asemenea tâlharului celui bun, ci preferă să-şi ia zilele. Abia acesta este momentul în care Iuda este cu totul pierdut.

Miercuri seara – Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtăşaniei, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.

Joi seara – Denia pentru Vinerea Mare. Este o slujbă splendidă şi amplă, în care se citesc cele 12 pasaje din Evanghelii ce povesteşte întreaga derulare a evenimentelor după prinderea lui Iisus: lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului, răstignirea la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal şi cumplitele Sale patimi. Denia, numită şi a „Celor 12 Evanghelii”, împleteşte relatările celor 4 evanghelişti în mod minunat, prin reluarea şi completarea episoadelor, ca într-un film regizat cu măiestrie: spectatorului – participant la Denie i se relevă unghiuri noi, i se oferă explicaţii suplimentare, şi flash-back-uri lămuritoare. Tot acum are loc scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii.

Vineri seara – Denia pentru Sâmbăta Mare: cutremurătoarea slujbă a Prohodului Domnului. Retrăim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la Iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune şi Moarte pe Adam şi Eva dimpreună cu toţi cei adormiţi de-a lungul veacurilor.

Sâmbată seara – Slujba Învierii Domnului reprezintă încununarea celor şase Denii din Săptămâna Patimilor Omul este restaurat, este repus pe tronul Vieţii, pentru care dintru început a fost creat.

În Săptămâna Mare se posteşte aspru. Luni, marţi şi miercuri se mănâncă o singură dată pe zi, seara, pâine şi apă. Joia Mare, când este pomenită Cina cea de Taină, este dezlegare la untdelemn. Vineri şi sâmbătă este post negru.

SĂPTĂMÎNA MARE. Obiceiuri şi tradiţii

Ouăle nu se vopsesc în Vinerea Mare

SĂPTĂMÎNA MARE. Se spune că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele care nu au înroşit ouă în Joia Mare trebuie să facă acest ritual sâmbătă, înaintea Paştelui şi în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi se spune că nu se face nimic pentru spor, deoarece nu rodeşte, pentru că Hristos a murit. Or, oul este un simbol al rodirii perpetue şi al formei rotunde aproape perfecte.

Este bine ca ouăle să fie vopsite numai în roşu, deoarece această culoare simbolizează sângele Mântuitorului. Tradiţia spune că acest lucru vine de la faptul că peste ouăle aduse de Mironosiţe au căzut picături din sângele lui Hristos răstignit pe Cruce. Se mai povesteşte că Maria Magdalena, care ducea un coş cu ouă, le-a spus unor necredincioşi cu care se întâlnise pe drum că Hristos a înviat. Ei au râs de ea, spunându-i că vor crede că aşa este dacă ouăle din coşul ei se vor înroşi … iar acestea s-au înroşit pe loc.

Vinerea Mare mai este numită şi Vinerea Seacă, pentru că se ţine post negru toată ziua, pentru iertarea păcatelor şi pentru a avea spor şi sănătate tot anul.

Dansul ritual de bucurie şi înconjurarea Bisericii în genunchi

SĂPTĂMÎNA MARE. În Vinerea Mare, se scoate Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii, la amiază, iar înaintea ei se aşează pe masă Sfântul Epitaf. Este ziua în care se tămăduieşte sufletul de păcat şi se spune că până şi cei blestemaţi se pot vindeca. Sfântul Epitaf aşezat în faţa Crucii cu Mântuitorul răstignit este loc de pelerinaj al credincioşilor. Este aşa-numita „trecere pe sub Masă” – un dans ritual de bucurie, după cum explică preoţii. Creştinii trec în genunchi pe sub Masă, acesta însemnând gestul suprem de pocăinţă, iar după ce ies, se ridică în picioare, gestul simbolizând faptul că respectivul nu rămâne doar la pocăinţă, ci „se îndreaptă”, se luminează după această trecere, se purifică. O altă interpretare a trecerii pe sub Masă este coborârea în Mormântul lui Hristos care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor neamului creştin, iar ridicarea în faţa Crucii este triumful asupra suferinţei şi spălarea păcatelor.

SĂPTĂMÎNA MARE. Se poate trece pe sub Masă o dată sau de trei ori, cu o lumânare aprinsă, ritualul fiind diferit în funcţie de obiceiul locului. Pe Masă se pun flori. Se spune că nu este bine să treci după un bătrân bolnav, că s-ar putea să ajungi ca el sau să-i iei păcatele, şi nici după o femeie. După Prohod, se înconjoară Biserica împreună cu preoţii care au ţinut slujba. Unele persoane fac înconjurul sfântului lăcaş mergând în genunchi.

Scăldatul ritual

Este un alt simbol al purificării, al curăţirii trupeşti şi sufleteşti care se face în Vinerea Mare. Obiceiul spune că se face într-o apă curgătoare, ca să se ducă tot ce e rău. Creştinii care nu au la îndemână o astfel de sursă se mulţumesc cu apa de la duş, pentru că şi aceasta este „curgătoare”. Este bine să se facă acest ritual chiar înaintea Răsăritului sau cât mai devreme dimineaţa.

În Duminica Paştelui, creştinii se spală cu apă în care s-a pus un ou de Paşti şi un ban de argint, pentru a fi sănătoşi tot anul şi a nu duce lipsă de nimic.

Lumina Învierii

SĂPTĂMÎNA MARE. În noaptea de sâmbătă spre dumincă este Învierea. La miezul nopţii, creştinii cântă împreună cu preoţii „Hristos a Înviat!”. Slujba de Înviere se încheie dimineaţa, dar cei mai mulîi dintre creştini pleacă după ce au luat Lumina.

De la slujbă, creştinii trebuie să plece cu lumânarea aprinsă şi să meargă aşa cu ea pănă acasă, unde, după ce fac semnul Crucii, o sting în pragul de sus al uşii de la intrarea în casă. Gestul simbolizează lumina care ne luminează pe noi şi spaţiul în care trăim.

Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special, pentru diferite trebuinţe.