Sarkozy, în scandalul arme contra bani pentru campanie

Preşedintele francez îşi începe campania electorală pentru un nou mandat de preşedinte cu un scandal mai vechi, "de partid".
Sânziana Stancu
04 ian. 2012, 14:24
Sarkozy, în scandalul arme contra bani pentru campanie

Numele lui Nicolas Sarkozy a fost citat într-o anchetă a autorităţilor franceze legată de un presupus scandal de corupţie a partidului aflat la putere, UMP, al preşedintelui francez. Anchetatorii afirmă că este de presupus că actualul şef de la Elysee trebuia să ştie de înfiinţarea unei companii petroliere,  suspectată că ar fi deturnat banii obţinuţi de comisia pentru vânzări de arme, în buzunarele campaniei prezidenţiale a premierului de atunci, Edouard Balladur, care aspira la funcţia de preşedinte.

Faptele s-au petrecut în 1995. Comisia mijlocise vânzări de arme către Arabia Saudită şi Pakistan, ceea ce, potrivit legii franceze, nu era o activitate ilicită, însă felul cum au fost direcţionaţi banii obţinuţi din aceste vânzări a fost fraudulos, dezvăluie Daily Mail.

Magistraţii francezi mai cred că îngheţarea, mai târziu, a plăţilor pentru aceste vânzări de către preşedintele Jacques Chirac ar fi provocat, indirect, moartea a 11 ingineri francezi care lucrau în Pakistan, într-un atac cu bombă asupra autobuzului în care se aflau.

Acest scandal repus pe tapet nu este de bun augur pentru campania lui Sarkozy. Cotidianul Liberation a publicat acum două zile înregistrări audio din care reiese că un martor în această anchetă a menţionat numele lui Sarkozy, pe atunci ministru al Finanţelor, de presupusul scandal. Martorul respectiv a declarat că, în 1994, ar fi „autorizat ” înfiinţarea unai companii în Luxembourg, Heine, care să administreze comisioanele provenite din vânzările de armament.

Ancheta se concentrează în special pe submarine către Pakistan şi de fregate către Arabia Saudită.  Aproximativ echivalentul a peste 20 de milioane de euro au fost plătiţi atunci (1994 – 1995) de către Direcţia de Construcţii Navale companiei Heine, cu titlul de comisioane pentru vânzările de armament. Se presupune că aceste fonduri sau o mare parte din ele au fost folosite pentru plata  unor conmtracte prin care4 a fost finanţată campania lui Balladur, care a pierdut însă alegerile.

Sarkozy era atunci purtătorul de cuvânt al lui Balladur şi, de facto, managerul campaniei sale prezidenţiale. Unele persoane, unele dintre acestea făcând parte din anturajul actualului preşedinte, au fost acuzate că ar fi mers în Elveţia pentru a colecta fondurile respective şi pentru a le „spăla” prin intermediul firmei Heine, astfel încât să ajungă  în conturile campaniei lui Balladur.

Scandalul „se leagă şi mai mult acum de preşedintele francezi prin doi prieteni ai lui, Nicolas Bazaire, care a fost la nunta lui Sarkozy cu Carla Bruni, în 2008, şin care a fost acuzat de spălare de bani. Magistraţii francezi urmează să extindă ancheta şi asupra lui Balladur.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
De ce nu-l joacă Reghecampf pe Batubinsika?! Cifrele nu mint!
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Încă o pierdere uriașă în fotbal! Toni Brogno, fostul internațional belgian, s-a stins din viață la 53 de ani
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT