Şase clădiri istorice din Timişoara vor fi reabilitate printr-un acord cu Germania de 5 mil. euro

Şase clădiri istorice din Timişoara, proprietate privată, printre care se află şi sediul în care funcţionează PNL, vor fi reabilitate în cadrul unui acord dintre guvernele României şi Germaniei.
Iulian Tudor
13 iun. 2013, 13:08
Şase clădiri istorice din Timişoara vor fi reabilitate printr-un acord cu Germania de 5 mil. euro

Viceprimarul municipiului Timişoara, Dan Diaconu, a declarat, joi, că şase clădiri istorice din municipiu, proprietate privată, vor fi reabilitate, în cadrul unui program derulat cu sprijin financiar din partea KfW, Banca de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a Germaniei, scrie Mediafax.

Am avut o şedinţă a comitetului director din care fac parte atât reprezentanţii Primăriei Timişoara, cât şi cei ai KfW şi consultanţi tehnici. Primăria Timişoara a semnat şase acorduri de cooperare preliminară cu asociaţiile de proprietari, pentru că este foarte important să reabilităm clădirile istorice din Timişoara. Programul se adresează în principal asociaţiilor de proprietari care au apartamente în zona istorică a Timişoarei. Acordurile preliminare înseamnă intrarea în program a respectivelor asociaţii de proprietari, urmând o perioadă de verificare tehnică şi de evaluare a clădirilor, de către experţi”, a declarat viceprimarul.

Printre cele şase imobile, vechi de aproximativ o sută de ani, se numără şi cel de pe strada Gheorghe Lazăr, nr.1, în care se află sediul PNL Timiş. Viceprimarul Dan Diaconu a spus că respectiva construcţie apare pe listă deoarece în acest caz există deja un proiect tehnic pentru reabilitare.

„Este o casă extrem de valoroasă architectonic în care funcţionează, la parter, şi sediul PNL Timiş, însă este pe această primă listă pentru că imobilul de pe Gheorghe Lazăr nr. 1 are un proiect tehnic de reabilitare, care a fost realizat pe banii tuturor proprietarilor, inclusiv ai PNL (…). Este un proiect realizat de acum doi ani, practic modificările la acel proiect vor fi minore, ca atare este o clădire avansată din punct de vedere al părţii de documentaţie”, a spus viceprimarul.

În cele şase imobile istorice sunt în total 186 de proprietari.

Primăria Timişoara a stabilit o listă de 150 de clădiri prioritare din cele trei zone ale municipiului care necesită lucrări de reabilitare.

Timişoara beneficiază, printr-un acord încheiat în anul 2008 între Guvernele României şi Germaniei, de un împrumut de cinci milioane de euro – pentru reabilitarea clădirilor istorice -, având o scadenţă de 30 de ani, cu zece ani perioadă de graţie şi doi la sută dobândă, din care nu trebuie să ramburseze două milioane de euro.

Cu aceşti bani vor fi reabilitate atât clădiri deţinute de persoane private, cât şi imobile considerate a fi de utilitate publică.

Este vorba de programul de sprijin financiar din partea KfW, Banca de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a Germaniei, „Reabilitarea monumentelor istorice din cartierele istorice ale Timişoarei”, respectiv din cartierele Cetate, Iosefin şi Fabric.

Citeşte şi PALMIERII primarului din Timişoara, subiect de joc pe Internet: Edilul se fereşte de nucile de COCOS

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
De ce nu mai investesc românii în titluri de stat? Fidelis a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii ani
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?