Şase copii, dintre care un bebeluş de trei luni, răniţi după ce căruţa în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ

Şase copii cu vârste cuprinse între trei luni şi 10 ani au fost răniţi, duminică după-masă, după ce căruţa în care se aflau împreună cu mama lor s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului judeţean ce străbate localitatea Satu Nou, potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Ciprian Păcurar.
Filip Stan
23 iun. 2019, 14:42
Şase copii, dintre care un bebeluş de trei luni, răniţi după ce căruţa în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ

La accident s-au deplasat trei ambulanţe, care au găsit şapte victime, dintre care şase copii şi o femeie, prezentând multiple traumatisme şi excoriaţii.

Potrivit reprezentantului SAJ Bistriţa-Năsăud, bebeluşul de trei luni prezintă un traumatism cranian mai grav, deoarece a fost scăpat din braţe de sora lui, de 10 ani.

Atât copiii, cât şi mama lor au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, pentru mai multe investigaţii şi tratament de specialitate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
UEFA, decizie drastică pentru Florin Prunea după filmarea controversată de la Tiraspol: „E ce trebuie?”
Capital.ro
Scandalul Tănăsescu-Bolojan ajunge la Senat. Biroul Permanent se reunește luni, 17 august, pentru clarificarea întâlnirii controversate
Playtech.ro
Poți parca mașina în fața propriei porți? Situația în care proprietarul poate fi amendat chiar dacă locuiește acolo
Adevarul
Vacanță în Delta Dunării, pe ape la niveluri record. Guvernatorul Florin Stăneață: „Se poate ajunge în orice punct de interes”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat