Şase luni de la ACCIDENTUL AVIATIC din APUSENI. Un parastas este organizat la locul tragediei

O slujbă de parastas la şase luni de la accidentul aviatic din Munţii Apuseni a fost oficiată, sâmbătă, pe Vârful Petreasa din comuna Horea, locul unde s-a produs tragedia.
Marius Neagu
19 iul. 2014, 09:06
Şase luni de la ACCIDENTUL AVIATIC din APUSENI. Un parastas este organizat la locul tragediei

În cadrul ceremoniei religioase vor fi pomeniţi pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, cei care şi-au pierdut viaţa în teribilul accident aviatic.

Slujba de parastas a fost oficiată, de la ora 12.00, de către arhiepiscopul de Alba Iulia, ÎPS Irineu, în altarul construit de moţii din comuna Horea în locul unde s-a prăbuşit avionul.

La faţa locului, localnici din Horea au amenajat într-un foişor de lemn un altar, unde, alături de crucea pe care aceştia au pus-o aici a doua zi după accident, au fost expuse fotografii cu Aura Ion şi Adrian Iovan, precum şi unele realizate, de-a lungul vieţii, chiar de către pilot, potrivit Agerpres.

Fosta soţie a pilotului, Romaniţa Iovan, a depus o coroană de flori albe, cu mesajul „Poate, din cer, pe avion stelar, la manşă cu luceafărul de seară, să mai cobori la Albert (fiul lui Adrian Iovan – n.red.) şi, arar, să-l vezi cum creşte, ca să nu te doară”.

La parastas a fost prezent şi Argentin Todea, unul dintre cei trei săteni din Horea care au descoperit epava avionului şi victimele accidentului.

Pentru a putea asista la slujba religioasă, cei prezenţi au fost nevoiţi să străbată o distanţă de 15 kilometri din centrul localităţii Horea până în apropierea locului în care a avut loc accidentul, iar de aici au urcat, pe jos, prin pădure, alţi circa doi kilometri.

La Căminul Cultural din Horea va avea loc şi o pomană oferită, în amintirea celor decedaţi, de către Romaniţa Iovan, sprijinită de autorităţile locale.

CITEŞTE ŞI Romaniţa nu-şi revine după moartea lui Adrian Iovan. Vezi cum a fost surprinsă lângă mormântul pilotului

Pe 20 ianuarie, un avion de tip Britten — Norman Islander (BN 2) cu șapte persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine.

În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul și o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul Elias. Medicii erau transportați la Oradea, unde urmau să participe la o operație de prelevare de organe pentru transplant.

Pilotul Adrian Iovan și o tânără, ofițer-student, și-au pierdut viața în urma accidentului aviatic.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT