Sătul de întârzierile CFR, Radu Miruță a sunat la call center să se plângă, însă s-a lovit de marea performanță: nu i-a răspuns nimeni timp de 15 minute

Călătorii care merg cu trenurile CFR pot transmite de acum înainte direct ministrului interimar al Transporturilor, Radu Miruță, sesizări privind problemele întâmpinate în timpul călătoriilor. Acesta a anunțat luni lansarea unui formular dedicat pasagerilor.
Alexandra Dumitrescu
06 iul. 2026, 12:07
Sătul de întârzierile CFR, Radu Miruță a sunat la call center să se plângă, însă s-a lovit de marea performanță: nu i-a răspuns nimeni timp de 15 minute

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, spune că acest demers a apărut în urma repetatelor reclamații ale pasagerilor în călătoriile cu trenul, precum „aerul condiționat care nu funcționează, întârzieri, lipsă de informații, condiții de călătorie care nu sunt cele pe care le meritați”.

„Ca să văd cum funcționează sistemul și din perspectiva unui călător obișnuit, am sunat și eu la call center-ul CFR să întreb câte sesizări au fost primite. Timp de 15 minute nu mi-a răspuns nimeni, după care am închis. I-am chemat apoi pe directorul CFR Călători și pe directorul CFR Infrastructură. Tipic: pe hârtie stăm aproape bine”, a scris ministrul interimar al Transporturilor într-un mesaj pe Facebook.

Citește și: Cum a nenorocit Ilie Bolojan economia României. Comerțul cu amănuntul scade pentru a zecea lună consecutivă

Radu Miruță mai precizează că vrea să cunoască realitatea din teren pentru a aplica sancțiuni acolo unde este cazul.

 „Am lansat de astăzi un formular simplu pe care orice călător care a avut o experiență neplăcută îl poate completa în câteva clicuri. Vreau să avem o imagine bazată pe faptele călătorilor, nu pe rapoartele șefilor. Timp de cel puțin două săptămâni vom strânge date din toată țara, iar apoi vom vedea concret unde sunt cele mai mari probleme și ce măsuri trebuie luate”, a indicat Miruță.

Ministrul interimar al Transporturilor a indicat și formularul unde călătorii îi pot povesti experiența lor din trenurile operate de Căile Ferate Române, care poate fi accesat AICI.

Citește și: Prognoza meteo. Unde sunt anunțate temperaturi de 8 grade, ploi și vijelii în luna iulie, date de ultimă oră de la meteorologii Accuweather

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte