Un drum forestier, de circa 10 kilometri, urcă din Valea Luncanilor din Hunedoara spre unul dintre cele mai pitorești sate din țară. Numele său, Urșici, îi duce din start pe călători cu gândul la sălbăticie.

Pentru cei 10 – 12 oameni care mai locuiesc aici acum, așezarea izolată pe Platoul Luncanilor din Hunedoara, cu gospodării răzlețe, a rămas un loc primitor, din care nu și-au dorit să plece, chiar dacă au fost lipsiți de confortul pe care l-ar fi găsit în altă parte.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Obiceiul la care Saveta Bogdan nu renunță de cincizeci de ani: ...

Turte pufoase la tigaie. Rețeta cu care sa-ți impresionezi ...

Câteva panouri solare asigură lumina în gospodăriile oamenilor, care aduc apă de la izvoarele de munte, aflate la jumătate de oră de mers pe jos de case. Cel mai apropiat magazin se află în satul Boșorod, în vale.

Citește și: Cel mai bun bulz se găsește la o stână din Fundata, cel mai frumos sat din România. Rețeta din strămoși spusă de un cioban

În trecut, aproape 50 de familii locuiau în Urșici, iar școala veche de lemn, ridicată la o răscruce de drumuri, a fost nucleul așezării. Acum, clădirea degradată a devenit o atracție pentru turiștii care ajung la Urșici, dar și un loc de întîntâlnire al crescătorilor de animale din zonă.

„Nu am avut biserică și trebuia să mergem două – trei ore pe jos, până la cea din Luncani și chiar mai departe, la cea din satul Târsa. Dar a fost școală. S-a desființat însă, pentru că au mai rămas vreo opt familii și nu mai sunt copii. Am fost aici la școală. Mă trimiteau părinții cu cărțile în traistă și, după ce terminam orele, plecam la oi. Acolo, puneam cărțile pe genunchi și învățam”, își amintește Adam, în vârstă de 79 de ani, din Urșici.

Animalele sălbatice pot fi văzute cutreierând Platoul Luncanilor, dând târcoale turmelor de oi și cirezilor de vite însoțite de câini ciobănești. Au făcut și pagube, dar oamenii spun că s-au obișnuit cu sălbăticiunile. Drumul forestier care coboară din sat până în Boșorod este mai bun decât în anii trecuți, așa că așezarea, deși mai pustie, s-a mai animat.

Platoul Luncanilor, pe care se află satele Urșici, Târsa și Cioclovina se întinde pe aproape 10.000 de hectare în Munții Orăștiei și este cunosct pentru cetățile dacice Costești, Piatra Roșie și Blidaru, dar și pentru Peștera Cioclovina.

Aici mai trăiesc comunități mici, de doar câteva familii, care au păstrat tradiția creșterii oilor, dar și unele obiceiuri vechi, pecum cel al îngropării morților în curte, în mormintele împodobite cu flori și simboluri solare.

Citește și: Cum arată Transapuseana, cel mai scump drum județean din România. Primul tronson va fi inaugurat luna aceasta

Urșici, Cioclovina și Târsa, așezările arhaice de pe Platoul Luncanilor din Hunedoara, cuprinse atunci în comuna Luncani, erau pe vremuri pitoreși și pline de mister, pentru că cetățile dacice din jurul lor erau prea puțin explorate.

„Comuna Luncani este situată pe poalele munților dintre Retezat și Surul și se extinde pe dealurile dintre Streiu și apa Orăștiei. Casele sunt situate în depărtări însemnate unele de altele, abia în câteva locuri se află două-trei case laolaltă. Fiind locul muntos și în partea lui cea mai mare acoperit cu păduri, locuitorii se ocupă exclusiv cu creșterea vitelor. Comuna este împărțită în trei părți. Partea despre răsărit se numeste Târsa, cea despre apus Urșici, iară cea despre miazăzi Cioclovina. Între Târsa și Urșici curge valea sau râul Luncanilor, cu o mulțime de văi laterale. Pe această vale încă se află câteva case, fără însă de a avea numire deosebită. Fiind comuna tare împrăștiată și neputându-se aduna oamenii la un loc, s-au făcut două biserici, una în Târsa (video), cealaltă în vale pentru Cioclovina și Urșici”, informa preotul Ioan Popovici în „Telegraful Român” (1887).

O mulțime de vestigii istorice din vremea dacilor și romanilor, aflate în preajma așezărilor de pe Platoul Luncanilor din Hunedoara, dar și câteva tradiții arhaice, i-au făcut pe oameni să fie conștienți de originile străvechi ale comunităților și să se considere urmași ai dacilor.

„Ar fi greu de crezut că pe Platforma Luncanilor activitatea economică și viața socială au încetat odată cu înfrângerea dacilor. Se poate presupune o întrerupere temporară a activități, o reducere a populației în perioada războaielor și până la reluarea vieții pașnice în Dacia Romană. În tot decursul istoriei, viața s-a continuat aici, cu o mai redusă sau mai puternică amplitudine”, arăta etnologul Lucia Apolzan.