Scandal cu Marian Ceauşescu acasă la Ion Iliescu, la 31 de ani de la Revoluţie

Scandal acasă la Ion Iliescu, la 31 de ani de la Revolutie. Jandarmii au intervenit, după ce mai multe persoane, printre care şi Marian Ceauşescu, au adus clopote pe care le-au bătut în fața reședinței fostului preşedinte.
Filip Stan
22 dec. 2020, 14:45
Scandal cu Marian Ceauşescu acasă la Ion Iliescu, la 31 de ani de la Revoluţie

Scandal acasă la Ion Iliescu, la 31 de ani de la Revoluţie. Marian Ceaușescu, Doru Mărieș, dar și mai multe rude ale revoluționarilor morți la Revoluție s-au strâns în faţa casei fostului preşedinte.

Scandal cu Marian Ceauşescu, acasă la Ion Iliescu. Jandarmii au intervenit

Protestatarii au adus clopote și timp de câteva minute au numărat 1000 de bătăi ale acestora în memoria celor morți la Revoluție.

La scurt timp și-au făcut apariția și Jandarmii care i-au legitimat pe cei care făceau scandal în fața casei lui Iliescu. După câteva minute de discuții, aceștia s-au retras.

Unul dintre jandarmi a fost „provocat” de Marian Ceauşescu să aprindă o lumânare pentru cei căzuți la Revoluție, lucru pe care l-a și făcut spre uimirea tuturor.

Citeşte şi Familia lui Adrian Năstase, hărţuită la secția de votare de Marian Ceauşescu. Protestatarul, ignorat de oamenii legii

Klaus Iohannis, la 31 de ani de la Revoluţie: „Nimeni nu trebuie să uite că românii s-au aşezat în faţa tancurilor. Justiţia trebuie să-şi facă datoria!”

Klaus Iohannis a acuzat marți, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției, ”infama incapacitate a statului de a-i trage la răspundere pe cei vinovați pentru represiunea sângeroasă” și a susținut că nu va înceta să lupte pentru redarea adevărului și înfăptuirea dreptății pe care românii o așteaptă de prea mulți ani.

„În urmă cu 31 de ani, românii au așezat piatra de temelie a României democratice de astăzi. Ei au transformat revolta, durerea și teroarea, acumulate în decenii de tiranie, în forța motrice a Revoluției anticomuniste. Prin jertfa de sânge din Decembrie 1989, au pus capăt unui regim ilegitim și criminal, iar curajul și determinarea semenilor noștri ne-au redat nouă libertatea și demnitatea.

Nimeni, niciodată, nu trebuie să uite că, pentru idealurile lor, românii s-au așezat în fața tancurilor. Și de atunci, pentru totdeauna, 22 Decembrie este ziua Victoriei Revoluției Române, pe care toate generațiile trebuie să o păstreze vie în memorie și să o onoreze cum se cuvine.

Însă, pentru libertate și democrație, a fost plătit, în acele ceasuri de durere și revoltă, cel mai scump preț. 45 de ani de crime și cruzimi împotriva românilor, ani care au rupt legătura firească cu familia democrațiilor europene, s-au sfârșit printr-un alt șir de abuzuri. Gloanțele și barbarismul autorităților vremii au curmat vieți și au distrus destine.

Astăzi, în calitate de Președinte al României, mă înclin în fața sacrificiului suprem din Decembrie 1989, onorând memoria victimelor prin apărarea fermă a valorilor și principiilor democratice. Respectul și recunoștința se îndreaptă nu doar către eroii acelor zile, ci și către urmașii lor, care poartă în suflete răni adânci. Durerea incomensurabilă a pierderii persoanelor dragi a fost dublată, în toți acești ani care au trecut de la Revoluție, de infama incapacitate a statului de a-i trage la răspundere pe cei vinovați pentru represiunea sângeroasă.

Klaus Iohannis cere soluţionarea Procesului Revoluţiei

Sănătatea unei societăți depinde, într-o foarte mare măsură, de modul în care lecțiile trecutului sunt învățate și asumate. Tocmai de aceea, nu voi înceta să lupt pentru redarea adevărului și înfăptuirea dreptății pe care o așteptăm de prea mulți ani. Justiția trebuie să-și facă datoria! Orice întârziere va transforma această rușinoasă restanță într-un grav atentat la adresa democrației noastre.

Dincolo de neîmplinirile noastre postdecembriste, Revoluția Română va continua să inspire convingeri, să anime generații. Eroii din Decembrie 1989 au aspirat la o Românie democratică, deplin atașată valorilor euro-atlantice, în care fiecare român este ascultat și protejat. Prin apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, a pluralismului, a dreptului de a alege, promovând meritocrația, întărind statul de drept, protejând drepturile minorităților, noi onorăm, de fapt, memoria victimelor Revoluției Române și sacrificiul acestora.

Să păstrăm vie memoria victimelor Revoluției Române și să protejăm idealurile câștigate cu prețul sângelui!”, a spus Iohannis în mesajul său.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Ce poate aștepta FCSB de la Ronny Labonne? Comparația cu Maxime Sivis oferă primele indicii: „Îl va scoate pe Crețu din echipă?”
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
Cine este și ce studii are Monica Anisie, propunerea lui Adrian Veștea pentru Ministerul Educației
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?