Noi acuzaţii de HĂRŢUIRE SEXUALĂ în Poliţie: Probleme au fost semnalate în Sibiu şi la Slatina

Scandalul sexual din Poliţie ia amploare. Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, şi Anghel Andreescu, secretar de stat în MAI, au declarat că mai există probleme şi în alte oraşe din ţară. Joi, 100 de psihologi şi specialişti ai Corpului de control au plecat spre toate inspectoratele din ţară pentru a face verificări. Ofiţerii urmăresc să identifice eventuale situaţii în care angajate ale MAI au fost hărţuite, informează România TV.
Filip Stan
10 ian. 2013, 11:41
Noi acuzaţii de HĂRŢUIRE SEXUALĂ în Poliţie: Probleme au fost semnalate în Sibiu şi la Slatina

Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, secretarul de stat Anghel Andreescu a declarat, joi, referitor la scandalurile din Poliţie, că sunt indicii că ar fi probleme de hărţuire sexuală şi la Centrul Chinologic de la Sibiu, iar un şef serviciu de la Şcoala de Subofiţeri Slatina ar fi acuzat de o fostă subalternă că o hărţuia sexual.

Andreescu a menţionat că un şef serviciu de la Şcoala de subofiţeri de la Slatina, Gheorghe Junoiu, acuzat de o fostă subalternă că o hărţuia sexual pe vremea când aceasta lucra la blocul alimentar, a fost mutat la o altă unitate până la finalizarea cercetărilor.

A fost dispus un control la Centrul Chinologic Sibiu unde există indicii că ar exista probleme de acest fel”, a declarat secretarul de stat în MAI Anghel Andreescu. 

Centrul Chinologic din Sibiu produce, creşte şi dresează câini de serviciu pentru nevoile structurilor Ministerului Afacerilor Interne, dar şi pentru cele ale Sistemului Naţional de Apărare.

„Să terminăm odată, trebuie să rupem pisica! Înţeleg că vor mai fi nişte probleme pe la Ilfov, pe la Sibiu, dar nu ştiu încă, aşteptăm rezultatele verificărilor”, a spus ministrul Radu Stroe, la intrarea în sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Ministrul a subliniat că în România sunt 52.000 de poliţişti şi el trebuie să apre demnitatea acestor oameni.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a dispus o serie de controale la Inspectoratele Judeţene de Poliţie, cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională. Astfel, toate structurile Ministerului de Interne vor fi verificate de agenţi sub acoperire, care vor încerca să depisteze cazuri asemănătoare celui de la Olt, unde mai mulţi poliţişti au fost prinşi într-un scandal sexual fără precedent.

Din aceste echipe de verificare vor face parte sociologi, psihologi, dar şi ofiţeri din structurile de control. Într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor se precizează următoarele: „Din dispoziţia ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, echipe de specialişti din cadrul Aparatului central al MAI şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române se vor deplasa la mai multe inspectorate de poliţie judeţene pentru realizarea unor verificări cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională.

Cu ocazia acestor misiuni vor fi identificate situaţiile care reprezintă atitudini neconforme reglementărilor în vigoare în relaţia şef-subordonat, practici discriminatorii în raport cu angajatele şi alte aspecte care privesc climatul organizaţional în interiorul acestor unităţi„.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș trage un semnal de alarmă înainte de Suedia – România: jucătorii din SuperLiga sunt inferiori rezervelor din străinătate
Capital.ro
Impozitele pe locuințe și terenuri se schimbă din 2027. Cum va funcționa taxarea prin e-Proprietatea
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte