Scandal în Parlament în comisia de buget finanțe. Fostul ministru Adrian Câciu a țipat și a dat cu pumnul în masă, alegându-se cu o plângere la CNCD. Diana Buzoianu l-a umilit pe un deputat PSD: „Dacă țipați mai tare la microfon nu vă crește bărbăția!” VIDEO

Fostul ministru al finanțelor, Adrian Câciu, acum deputat PSD, a provocat marți un nou scandal în Parlament, după ce a țipat la șefa comisiei de buget-finanțe, Gabriela Horga, a luat-o de mână și a lovit cu pumnul în masă în timpul dezbaterilor pe bugetul de stat pentru 2026.
Andrei Ene
17 mart. 2026, 17:29
Scandal în Parlament în comisia de buget finanțe. Fostul ministru Adrian Câciu a țipat și a dat cu pumnul în masă, alegându-se cu o plângere la CNCD. Diana Buzoianu l-a umilit pe un deputat PSD: „Dacă țipați mai tare la microfon nu vă crește bărbăția!” VIDEO
Sursă foto stânga : Inquam Photos

UPDATE: Câciu i-a cerut scuze senatoarei PNL: „Acest comportament nu mă caracterizează”
Depuatul PSD Adrian Câciu i-a cerut scuze senatoarei PNL Gabriela Horga pentru ieșirea nervoasă de mai devreme. Aflați încă în comisiile pentru buget, social-democratul i-a transmis liberalei că acest comportament „nu îl caracterizează”.

Fostul ministru al finanțelor Adrian Câciu, la acest moment deputat PSD, a avut marți o reacție șocantă în timpul dezbaterilor privind proiectul bugetului de stat pe anul 2026, în comisia de buget finanțe.

Scandal în Parlament în comisia de buget finanțe

După ce Gabriela Horga, care conducea ședința comisiilor de buget-finanţe, i-a reproşat lui Câciu că îi jigneşte pe colegii din Parlament, acesta a luat-o de mână și a dat cu pumnul în masă, nervos că nu i se răspunde la o întrebare.

Citește și : Marcel Ciolacu îi demolează pe liberali și pe premierul Ilie Bolojan: „A te solidariza cu un călău nu înseamnă responsabilitate, ci cruzime pură!”

„Am pus o întrebare, vreau un răspuns! Vreau un răspuns!”, a spus acesta. „Nu mai ţipaţi şi nu mai jigniţi colegii! Opriţi-vă! Vă rog!”, i-a răspuns Horga.

Liberala Gabriela Horga l-a criticat ulterior pe fostul ministru al finanțelor, susținând că acest comportament nu este unul demn de un parlamentar.

„I-am atras atenția și asupra acestui moment, nu este primul moment și prima ieșire pe care o are, a mai avut dezbateri televizate în care a avut ieșiri mai dure. Într-adevăr, acum a fost un moment mai tensionat, i-am atras atenția și asupra momentului de săptămâna trecută din comisii, nu este un comportament normal și cred că trebuie să ne comportăm civilizat.

Ne văd oamenii și toți ar trebui să ne comportăm civilizat. Nu este un comportament normal și nici demn de un parlamentar și în general pentru nimeni.”, a spus Horga.

Ministra USR a mediului, Diana Buzoianu, a intrat și ea în conflict cu un deputat PSD, însă nu a fost la fel de cizelată. După ce acesta a ridicat vocea în timpul dezbaterilor și a numit-o incompetentă, ministra a dat un răspuns ironic.

„Domnule parlamentar, să ştiţi că dacă ţipaţi mai tare la microfon, nu vă creşte bărbăţia!”, i-a spus ea deputatului Romeo Lungu de la PSD, potrivit News.ro, care citează Antena 3.

PNL anunță că va depune plângere la CNCD

După eveniment, PNL a cerut social-democraților să se delimiteze de Adrian Câciu. Mai mult, liberalii au cerut președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, să îi aplice fostului ministru sancțiunile prevăzute de regulament. În plus, PNL a anunțat că sesizează Consiliul pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

„Partidul Național Liberal cere PSD și conducerii Camerei Deputaților să se delimiteze și să sancționeze comportamentul agresiv repetat al deputatului PSD, Adrian Câci, Partidul Național Liberal condamnă ferm gestul violent al deputatului PSD Adrian Câciu, manifestat în cursul ședinței de astăzi a Comisiei de Buget-Finanțe, față de senatoarea PNL Gabriela Horga. De altfel, PNL va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării”, arată PNL în comunicatul citat.

„Totodată, PNL solicită PSD să se delimiteze ferm de comportamentul acestui personaj care recidivează în atitudinea misogină și, recent, chiar xenofobă. Un asemenea comportament este inacceptabil oriunde, nu doar într-un for legislativ al unui stat democratic. Reamintim că nu este primul incident de acest tip.

După ce a urlat la ministra de externe, ulterior, pe 11 martie, același deputat a avut ieșiri cu caracter xenofob la adresa unui coleg parlamentar de etnie maghiară, declarând că acesta „nu înțelege ce înseamnă să fii român” și că „nu ar trebui să aibă voie să vorbească la microfon”. PSD a condamnat atunci incidentul și a anunțat o anchetă internă. Rezultatele acelei anchete nu s-au văzut.

Citește și : Au venit pedepsele pentru parlamentarii care au făcut scandal la votul privind folosirea bazei de la Kogălniceanu de forţele SUA. 50% din salariu tăiat pentru 3 luni

De asemenea, solicităm conducerii Camerei Deputaților să aplice sancțiunile prevăzute de regulament, iar PSD să dea dovadă că angajamentele publice asumate nu rămân vorbe goale”, a mai arătat PNL.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Steaua, în topul celor mai bune echipe din istoria fotbalului! Pe ce loc e echipa care a câştigat Cupa Campionilor
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Permisul auto se schimbă. Noi reguli pentru șoferi în toată Europa
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat