Conflict în PDL. Duelul celor doi Preda: „Sunt prim-vicepreşedinte!” „Şi eu. Puteţi pleca!”

Şedinţa PDL de luni a debutat cu un episod prin care a fost tranşată ierarhia în partid. În absenţa lui Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele Cristian Preda a fost încolţit de conducerea PDL, părăsind nervos şedinţa Biroului Permanent. Clacarea nervoasă a eurodeputatului a venit în momentul în care Cezar Preda i-a spus că poate părăsi sala. RTV.NET vă prezintă cum s-a derulat cearta pedeliştilor.
Raul Florea
15 oct. 2012, 12:42
Conflict în PDL. Duelul celor doi Preda:

Cearta care a culminat cu punerea la zid a lui Cristian Preda a pornit de la un subiect aparent inofensiv. Fundaţia Konrad Adenauer, una dintre organizaţiile apropiate democrat-liberalilor a prezentat un proiect pentru pregătirea elitelor politice. Respectivul program avea ca scop o serie de training-uri pe care fundaţia urma să le deruleze cu democrat-liberalii.

Surse participante la discuţii au explicat pentru ROMÂNIATV.NET că prim-vicepreşedintele Cristian Preda a avut însă o obiecţie: anume ca respectivul training să se deruleze împreună cu o altă instituţie apropiată PDL: Institutul de Studii Populare.

„Avem o problemă cu resursa umană. Fundaţia Adenauer ar trebui să lucreze sub coordonarea ISP”, a spus Cristian Preda.

„Nu e cazul să discutăm acum. Dacă ai un copil bolnav, îi dai un paracetamol şi vedem după aceea”, a fost replica vicepreşedintelui Anca Boagiu.

Răspunsul Ancăi Boagiu a primit susţinerea majorităţii liderilor democrat-liberali, fapt ce l-a determinat pe eurodeputat să insiste asupra subiectului. Nu multă vreme, însă, căci prim-vicepreşedintele Cezar Preda a simţit nevoia să intervină.

„Nu este momentul acum. Am înţeles ceea ce aţi propus. De principiu, suntem de acord. Când se întoarce Vasile (n.r. Vasile Blaga), vom supune la vot şi vom lua o decizie”, i-a spus Cezar Preda, tizului său.

„Sunt prim-vicepreşedinte! De ce nu decidem acum?”, a contraatacat Cristian Preda.

„Şi eu sunt prim-vicepreşedinte şi v-am explicat despre ce e vorba. Acum avem şi alte subiecte de discutat. Dacă doriţi să mai participaţi la şedinţă bine, dacă nu puteţi pleca!”, i-a răspuns Cezar Preda.

Replica lui Cezar Preda l-a determinat pe Cristian Preda să se ridice de la masă şi să părăsească sala de şedinţe trântind uşa.

Contrele dintre cei doi prim-vicepreşedinţi i-au amuzat pe pedeliştii prezenţi la şedinţă.

„Orgolii masculine. Nu trebuia să se ajungă la asta. Probabil că se vor împăca”, a precizat pentru ROMÂNIATV.NET, unul dintre vicepreşedinţi.

„Orgoliu intelectual, ce să zic? Poate că domnul Cristian Preda voia să ajungă undeva şi nu ştia cum să plece mai repede din şedinţă”, a comentat iromic un alt lider PDL.

„Pe Cristian Preda l-a deranjat faptul că Cezar a condus şedinţa. De aceea a avut atitudinea asta”, a precizat un alt participant la şedinţă.

Dezbaterile din cadrul BPN au continuat după plecarea lui Cristian Preda cu discuţiile privind Congresul PPE care va avea loc în această săptămână la Bucureşti.

Contactat de ROMÂNIATV.NET, Cristian Preda a precizat că nu doreşte să facă niciun comentariu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Galerie foto. Cum a trăit soția lui Răzvan Marin meciul nebun cu Real Madrid din Champions League
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT