Scandal MONSTRU la „Chefi la cuţite”. Juraţii, acuzaţi de discriminare: „M-au eliminat fiindcă sunt gay!”

Alexandru Spiridon, 29 ani, prezentator și cântăreț, și-a dorit din tot sufletul să treacă în etapa următoare a emisiunii "Chefi la cuţite". Concurentul și-a dorit din partea juraților măcar două cuțite, pe care voia să le cucerească cu preparatul lui românesc: ciulama cu piept de pui și ciuperci cu mămăliguță.
Filip Stan
06 dec. 2018, 07:44
Scandal MONSTRU la

Florin Dumitrescu, unul dintre juraţi, a spus, în emisiune: „Băi, fraților, este ceva tăiat, zici că e o făină fiartă cu niște pui și chiar vreau să îl cunosc pe autorul acestei farfurii”.”Ați vorbit foarte urât!”, li s-a adresat concurentul celor trei chefi, de cum a intrat la jurizare. Le-a reproșat apoi că nu au gustat mâncarea. Chefii s-au apărat, arătând că au gustat preparatul, dar nu a fost pe placul niciunuia dintre ei.

CHEFI LA CUŢITE. Actorul de filme XXX, Titus Steel, a dat testul în bucătărie. „Am avut 4000 de actriţe”

Alexandru Spiridon s-a simțit umilit în așa hal de jurați, că, la finalul emisiunii, a făcut un atac de panică și a izbucnit în lacrimi: „Nu este frumos ce mi-au făcut. Am fost discriminat sexual! Chefii nici măcar nu au gustat preparatul meu care era foarte bun, dar în schimb și-au bătut joc de mine, m-au luat peste picor, insinuând că am altă orientare sexuală, că sunt pe invers. Prin atitudinea lor, prin gesturile lor au sugerat că sunt gay”.

„După încheierea emisiunii am fost, evident, foarte supărat, am făcut un atac de panică, am plâns de ciudă. Și, mai mult ca sigur că, prin faptul că și-au bătut joc de mine public, și au dat de înțeles că aș fi gay voi pierde niște contracte, pentru că eu sunt jurnalist, sunt prezentator, iar unii români nu suportă homosexualii, deși eu nu am declarat că sunt. Și culmea este că datorită unor persoane mai controversate, cum sunt eu, acest sezon este cel mai vizionat sezon din Chefi la cuțite. Eu, Mariana Calfa și alții din showbiz am fost spuma acolo, ne-au băgat în nu știu câte promo-uri”, a mai spus Alexandru Spiridon.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT