Scandalul Facultăţii Române de Medicină din Sicilia ia amploare: Fundaţia de care aparţine ar fi un SRL

Rectorii principalelor universităţi din regiune au depus plângere la Ministerul Educaţiei şi la Prefectură. Ei cer oprirea cursurilor facultăţii.
Filip Stan
29 oct. 2015, 16:51
Scandalul Facultăţii Române de Medicină din Sicilia ia amploare: Fundaţia de care aparţine ar fi un SRL

Există reguli care prevăd că o universitate străină care vrea să îşi desfăşoare activitatea în Italia trebuie să primească aprobare. „Ţara noastră, la fel ca multe alte ţări europene, are o regulă de mulţi ani, şi anume, programarea numărului de locuri la cursurile de Medicină şi Chirurgie. În fiecare an, ministrul stabileşte prin decret numărul de locuri”, explică Giacomo Piniataro, rectorul Universităţiii Catania, potrivit România TV.

Rectorii univesităţilor din Sicilia consideră că Facultatea românească de Medicină din oraşul Enna, extensie a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, îşi desfăşoară activitatea ilegal. În plus, avertizează ei, studenţii care învaţă în limba română nu se vor putea integra în spitalele din Italia. Rectorii au subliniat şi că fundaţia care se află în spatele Universităţii este de fapt un SRL şi nu are dreptul să deschidă instituţii de învăţământ. Studenţii sunt, însă, de altă părere.

Ei spun că instituţia de învăţământ le oferă oportunităţi internaţionale. Aceasta nu este singura facultate deschisă de Universitatea Dunărea de Jos în străinătate. „Universitatea noastră are o experienţă destul de îndelungată cu o extensie care se desfăşoară în Republica Moldova. În oraşul Cahul extensia funcţionează din anul 1998”, a declarat profesorul universitar Gina Necula. 

Reprezentanţii facultăţii subliniază că Procesul Bologna garantează faptul că diplomele oferite de instituţiile româneşti de învăţământ superior sunt recunoscute pe tot teritoriul uniunii Europene.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT