Scandalurile sexuale din mânăstirile medievale

După cucerirea normandă a Angliei, scandalurile amoroase din rândul clericilor, presupuși celibatari, au devenit o problemă foarte serioasă. Autoritățile bisericești și credincioșii se plângeau de mult timp de lipsa castității din rândul preoților și de căsătoriile acestora. Drept răspuns, episcopii au început să colaboreze pentru a găsi o metodă de a face față clerului „rătăcitor”. Au fost date instrucțuni pentru a preveni ca preoții să intre în contact cu femei, căsătoriile dintre clerici și laici au fost interzise, iar celibatul urmărit cu strictețe. Se părea că dragostea trebuia suprimată, cel puțin în rândul celor promiși Domnului.

Însă poveștile cu cimitirele mănăstirilor pline cu oase de copii se răspândeau în afara zidurilor enclavelor monastice. Se presupune că atunci când călugărițele rămâneau însărcinate copiii erau uciși la naștere. Din moment ce așezămintele religioase pentru femei și cele pentru bărbați erau construite uneori pe același teren, călugării și călugărițele intrau deseori în contact. Înante de venirea Normanzilor, aceste așezăminte duble erau foarte populare, iar bărbații și femeile dedicați vieții religioase nu trăiau separați. Cu timpul însă, biserica a început să-și pună întrebări cu privire la aspectul practic al mănăstirilor alăturate. Natura legăturilor dintre călugării de ambele sexe este exemplificată de un caz care a ieșit la iveală în 1142. Rapoartele vorbesc despre o călugăriță care a petrecut noaptea cu niște călugări de la o mănăstire apropiată, ea dansând și cântând la lăută împreună cu ei până după miezul nopții. Că asemenea activități puteau duce și la altfel de legături, chiar mai grave, între călugări și călugărițe era un fapt ce nu putea fi pus la îndoială, mai ales după ce scriitorul și abatele Aelred de Rievaulx (1110-1167) face publică povestea Călugăriței din Watton.

Petreceri nocturne la mănăstire

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Întâmplarea are loc pe la sfârșitul anilor 1150. Protagonista poveștii a fost dusă la o mănăstire când avea doar patru ani, astfel că fata și-a petrecut copilăria și adolescența închisă acolo. Însă ea a crescut și a devenit o femeie foarte încăpățânată și aproape lipsită de morală. La un moment dat a fost prinsă, de către alte călugărițe, cu iubitul ei. Pedeapsa a fost exemplară: i-a fost smuls vălul și a fost legată cu lanțuri într-o celulă, fiind hrănită doar cu pâine și apă. Aelred spunea: „Închideți-vă ochii, virgine ale lui Hristos, acoperiți-vă ochii… Ea a fost o virgină a lui Hristos și a devenit femeie adulteră. ” Dovada „indiscreției” sale a devenit publică atunci când s-a dovedit că fata rămăsese însărcinată. Iubitul ei, drept pedeapsă pentru întreținerea de relații cu o călugăriță, a fost castrat. Înregistrările scrise spun că, după o viziune divină, cătușele i-au dispărut în mod miraculos, la fel și fătul, iar fata s-a întors la viața monastică. Stareța mănăstirii din Amesbury în Wiltshire n-a fost așa de norocoasă. Mănăstirea pe care o conducea a fost închisă în 1189 după răspândirea unor zvonuri potrivit cărora stareța avusese trei copii.

La Conciliul ecumenic de la Lateran din 1179 s-a discutat și această gravă problemă ce afecta serios imaginea Bisericii. Preoților li s-a interzis să trăiască în aceeași casă cu femei după ce episcopii se plânseseră că aceștia trăiau cu servitoarele lor, cu care aveau foarte mulți copii. În ciuda numeroaselor edicte promulgate cu scopul de a-i face pe preoți să respecte celibatul, aceștia au continuat să trăiască în desfrâu.

Secolul al XIII-lea, presupusa „epocă de aur a monahismului”, a fost de fapt un secol al depravării din spatele zidurilor mănăstirești. Pasiunea călugărițelor pentru haine luxoase și bijuterii a adus nenumărate plângeri cu privire la traiul lor inadecvat. În 1397 un episcop se arăta extrem de numulțumit din cauza unei anume Margaret Fairfax, o femeie de viță nobilă care venise la mănăstire fără a renunța însă la dragostea pentru văluri scumpe din mătase. În plus, ea menținuse legăturile cu un John Munkton, pe care-l invita adeseori la ea. Situația era înrăutățită și de faptul că, de multe ori, fetele erau duse la mănăstire din voința părinților. Familiile își lăsau fiicele necăsătorite la mănăstire pentru a nu mai cheltui bani pe nunți, pentru a „salva sufletul familiei” sau pur și simplu pentru că nu-și mai permiteau să le întrețină. 

Citeşte mai mult pe historia.ro