Scene de amor filmate în tren. Doi tineri surprinşi de controlor în timp ce îşi făceau de cap. A urmat dezastrul

Amorul în public e din ce în ce mai des întâlnit, iar oamenii sunt surprinși în tot mai multe locuri lăsând inhibițiile de-o parte și oferind trecătorilor spectacole în aer liber sau în diverse locuri ușor accesibile.
Iulian Tudor
27 iun. 2019, 09:16
Scene de amor filmate în tren. Doi tineri surprinşi de controlor în timp ce îşi făceau de cap. A urmat dezastrul

Un astfel de episod a avut loc zilele trecute în Australia, iar urmările au fost destul de grave pentru unul dintre protagoniști, scrie a1.ro.

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a primit o ofertă de nerefuzat din partea unei tinere domnișoare pe care a întâlnit-o în tren. Aceasta i-a transmis în mod direct că este dispusă să-i devină parteneră de sex în mijlocul de transport în care se aflau cei doi.

Citeşte şi Scene de amor filmate în tren

Fără să negocieze prea mult, cei doi au trecut la treabă, numai că lucrurile s-au complicat definitiv după ce au fost surprinși de către controlorul trenului. Acesta a intrat în compartimentul în care se aflau cei doi tineri, însă nu i-a deranjat chiar în vâltoarea momentului. La prima stație, o echipă de poliție a urcat în tren și i-a invitat pe cei doi să coboare.

Bărbatul a crezut că se poate apăra spunând că „nașul” a avut vedenii. Din păcate pentru el, totul a fost filmat de camerele de supraveghere montate în toate vagoanele. Așa că omul a ajuns în fața judecătorilor. Mai mult, bărbatul este căsătorit și tatăl a trei copii, iar familia sa a aflat de aventură.

Judecătorul a decis să-i amendeze pe cei doi pentru expunere indecentă în public cu suma de 700 de dolari australieni, ceea ce înseamnă aproximativ 2040 de lei românești.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT