Schimbare importantă pentru șoferii și românii amendați contravențional. Adresa de domiciliu ar putea dispărea din procesul-verbal

O modificare legislativă aflată în Parlament ar putea schimba modul în care sunt întocmite procesele-verbale de contravenție. Potrivit unui proiect de lege, adresa de domiciliu a persoanei sancționate nu ar mai trebui să apară în document, în contextul introducerii noilor cărți electronice de identitate.
Bianca Bocioacă
10 iun. 2026, 21:14
Schimbare importantă pentru șoferii și românii amendați contravențional. Adresa de domiciliu ar putea dispărea din procesul-verbal
Schimbare importantă în ceea ce privește întocmirea unui proces-verbal

Inițiativa legislativă vizează modificarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și are ca scop simplificarea procedurilor de identificare a persoanelor sancționate.

Dacă proiectul va fi adoptat, agenții constatatori nu vor mai fi obligați să treacă în procesul-verbal adresa de domiciliu a contravenientului, aceasta urmând să fie eliminată din lista informațiilor obligatorii.

Modificarea vine după introducerea cărților electronice de identitate, documente pe care adresa de domiciliu nu este tipărită, fiind stocată exclusiv în format electronic.

În aceste condiții, verificarea domiciliului devine mult mai dificilă pentru numeroși agenți constatatori care nu au acces direct la bazele de date ale autorităților  sau la dispozitive capabile să citească noile documente de identitate.

Inițiatorii proiectului susțin că, pentru identificarea unei persoane, sunt suficente numele, prenumele și codul numeric personal, fără a mai fi necesară înscrierea domiciliului în procesul-verbal.

Citește și: În sfârșit, o veste bună pentru români. Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită!

Ce informații rămân obligatorii în procesul-verbal

Dacă propunerea va deveni lege, procesul-verbal de contravenție va conține în continuare:

  • data și locul întocmirii documentului;
  • numele, prenumele și instituția din care face parte agentul constatator;
  • numele, prenumele și CNP-ul contravenientului;
  • descrierea faptei, data, ora și locul săvârșirii acesteia;
  • actul normativ încălcat;
  • informațiile privind plata amenzii și căile de atac;
  • societatea de asigurări, în cazul accidentelor rutiere.

Totodată, modificarea ar elimina și obligația înscrierii domiciliului părinților în procesele-verbale întocmite pentru contravenienții minori.

Potrivit expunerii de motive, în cazul persoanelor care dețin carte electronică de identitate, agenții constatatori au în prezent doar câteva variante pentru aflarea domiciliului: să solicite sprijinul Poliției, să utilizeze echipamente speciale de citire a documentelor electronice sau să se bazeze pe declarația persoanei sancționate, fără posibilitatea verificării imediate.

Citește și: Vești proaste pentru românii care călătoresc cu trenul la mare. Acesta nu va mai opri în una dintre cele mai aglomerate stații de pe litoral

Autorii proiectului consideră că eliminarea acestei obligații ar simplifica activitatea agenților și ar reduce birocrația, fără a afecta identificarea persoanei sancționate.

Deocamdată, modificarea este doar o propunere legislativă aflată în dezbaterea Parlamentului. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de cele două Camere, promulgat de președintele României și publicat ulterior în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT