Schimbarea climei revendică noi ajutoare de la stat. Oraşul în care oamenii cer subvenţii pentru aerul condiţionat: „Nu putem face față căldurii”

O temperatură de 50,5°C a fost măsurată vineri, în sud-estul Turciei, un record absolut pentru întreaga ţară, au anunţat, recent, autorităţile, citate de AFP. Imediat, locuitorii au cerut ajutor de la stat pentru a-şi răcori casele.
Mircea Filipescu
31 iul. 2025, 10:18
Schimbarea climei revendică noi ajutoare de la stat. Oraşul în care oamenii cer subvenţii pentru aerul condiţionat:

Aerul condiţionat devine la fel de necesar ca un frigider în tot mai multe părţi ale lumii. Locuitorii din Silopi, un oraș din Turcia în care vineri temperaturile au depășit 50 de grade Celsius, se confruntă cu un val de căldură sufocant și au cerut ajutor de la stat pentru a-și plăti facturile de energie electrică, transmite AFP.

Nu putem face față căldurii”, a declarat pentru AFP producătorul de înghețată Recep Esiyok, în vârstă de 59 de ani, în Silopi, unde meteorologii au măsurat vineri 50,5 grade Celsius – un record național.

Locuiesc în Silopi de aproximativ 30 de ani. Nu am mai văzut niciodată atâta căldură… Nu am mai văzut niciodată atâta căldură nicăieri”, a continuat bărbatul.

Folosind aerul condiţionat din magazinul său, el este acum îngrijorat de plata energiei electrice. „Factura mea de luna trecută a fost de 59.000 de lire (aproximativ 6.400 de lei, n.r.). Cerem sprijin de stat în această privință”, a spus Recep Esiyok.

Canicula topeşte banii din buzunarele românilor. Cât costă să ţii două aparate de aer condiţionat deschise

Înaintea recordului de vineri, ultimul vârf de temperatură din Turcia fusese de 49,5 grade Celsius și data din august 2023. Oamenii de știință sunt de acord că schimbările climatice cauzate de arderea combustibililor fosili cresc probabilitatea, durata și intensitatea valurilor de căldură.

„Căldura a ajuns într-un punct în care este incomparabilă cu anii precedenți”, a declarat Halil Coskun, în vârstă de 52 de ani, un reporter local.

De la începutul verii au avut loc incendii în mai multe regiuni din Turcia. Săptămâna trecută, 10 persoane au pierit în timp ce stingeau un incendiu în provincia Eskisehir.

Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că țara s-a confruntat condiții mai uscate decât în mod normal pe parcursul ultimilor cinci ani, ca urmare a încălzirii globale.

Căldura extremă, umiditatea scăzută și vânturile puternice sporesc, din păcate, riscul de incendiu”, a avertizat liderul turc. El a spus că statul folosește drone pentru a monitoriza și proteja pădurile.

Străzile erau relativ pustii, iar atmosfera era tensionată în Silopi, un oraș kurd a cărui principală sursă de venit este comerțul cu Irakul, aflat peste graniță, la 10 kilometri distanță.

„Când este cald, nu este nimeni afară în timpul zilei”, a spus Esiyok. Alți localnici s-au plâns de lipsa vegetației care să ofere zone de refugiu în localitate, care se află la poalele unui munte.

Greşeala pe care o fac toți românii cu aer condiţionat în casă. Regulă obligatorie pe timpul nopţilor

„Din păcate, pădurile de aici au fost arse în trecut din motive de securitate”, a declarat Coskun. Reporterul a povestit că armata turcă a făcut defrișări când îi căuta pe luptătorii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o grupare rebelă care a depus recent armele.

În plus, Parlamentul Turciei a adoptat în această lună un proiect de lege care deschide anumite terenuri agricole, inclusiv plantațiile de măslini, pentru activități miniere, în ciuda opoziției larg răspândite.

„Aerul condiţionat este esențial”

Transpirând în magazinul său de kebab, un alt localnic, Cemil Seher, a spus că verile în Silopi nu durează trei luni, ci cinci. Pentru Seher, în vârstă de 51 de ani, aerul condiționat nu mai este un lux, ci o necesitate.

„Aerul condiționat este esențial aici la fel de mult ca pâinea și apa”, a spus el. „Când aparatele de aer condiționat funcționează, facturile la electricitate sunt foarte mari”, a spus el, cerând autorităților să ofere reduceri pentru mediul afaceri.

„Vreau o reducere nu numai pentru Silopi, ci pentru întreaga regiune de aici până la Sanliurfa”, în est, a adăugat Seher. „Nu fac profit pentru că am muncit… ca să-mi plătesc factura la electricitate”, a conchis bărbatul.

Val de căldură fără precedent, aerul condiţionat devine o necesitate: Japonia și Coreea de Sud se confruntă cu temperaturi sufocante

Conform The Guardian, Japonia și Coreea de Sud se confruntă cu temperaturi extreme, care pun presiune uriașă pe sistemele medicale și îi determină pe oficiali să emită avertismente privind riscurile de insolație și epuizare termică.

Miercuri, Japonia a atins cea mai ridicată temperatură din istoria măsurătorilor meteorologice: 41,2°C în orașul Tamba.

Potrivit Agenției Meteorologice Japoneze, căldura a fost provocată de un sistem de înaltă presiune care a adus cer senin și temperaturi sufocante în toată țara.

În peste 270 de locații din cele 914 monitorizate, temperaturile au depășit 35°C.

Coreea de Sud, la rândul său, a înregistrat 22 de „nopți tropicale” consecutive în Seul, adică nopți în care temperaturile nu au coborât sub 25°C.

Cel mai lung astfel de interval de când există date moderne, din 1907
Autoritățile din ambele țări avertizează că temperaturile ridicate vor continua în următoarele zile. „Când căldura persistă mai multe zile, nu dispare complet peste noapte, se acumulează”, a explicat Youn Ki-han, director în cadrul serviciului meteorologic din Seul.

Valul de căldură a avut deja consecințe grave.

În Coreea de Sud, 13 persoane au murit din cauze suspectate a fi legate de căldură, de trei ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

În Japonia, peste 10.800 de persoane, majoritatea vârstnici, au fost spitalizate în săptămâna încheiată pe 21 iulie, iar 16 persoane au murit, potrivit Agenției pentru Managementul Dezastrelor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat