Zeci de pelerini au început să urce, joi dimineață, pe muntele Ceahlău, pentru a participa la hramul Schitului ”Schimbarea la Față a Domnului’, situat pe platoul din spatele cabanei Dochia, la peste 1.850 de metri altitudine.

Alți pelerini au preferat să ajungă la schit încă de miercuri seara pentru a participa la slujba Vecerniei. Aceștia s-au cazat la schit dar și la cabana Dochia.

La slujbă sunt așteptați să participe și Înalt Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Pelerinii vin pentru a asista atât la slujba religioasă dar și la apariția unui fenomen extrem de interesant. În fiecare an, doar la începutul lunii august, vârfurile muntelui Ceahlău formează niște umbre, cu ajutorul norilor, care creează o hologramă tridimensională a unei piramide. Unii cercetători ai fenomenului susțin că piramidele au unghiurile laturilor exact ca ale piramidei lui Keops.

Muntele Ceahlău este considerat ca fiind un munte sfânt al românilor și al doilea munte sfânt al ortodoxiei, după Athos.

Schitul ‘Schimbarea la Față a Domnului’ a fost ridicat între anii 1992 — 1993 din inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Schitul se află la circa 1.850 metri altitudine pe culmea care leagă Vârful Toaca de Vârful Ocolașu Mare. Biserica este în întregime din lemn și a fost înzestrată cu mobilier deosebit, sculptat de Alexandru Huțanu, iar catapeteasma este pictată de călugării de la Mănăstirea Sihăstria.

Creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc, joi, Schimbarea la Față a Mântuitorului pe Muntele Tabor, una dintre cele mai mari sărbători creștine, când apostolii se conving că învățătorul lor este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat. Anterior, discipolii lui Iisus văzuseră și se uimiseră de minunile Lui, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, dar în sufletul lor îl considerau tot un om, un mare prooroc, cel mai mare trimis, de până atunci, al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Însă, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Față, Sfinții Apostoli înțeleg că Iisus este fiul lui Dumnezeu. Evenimentul s-a petrecut în ultimul an al vieții pământești a Mântuitorului, cu câteva luni înainte de răstignirea Sa.

Potrivit relatărilor biblice, Iisus venea spre nordul Țării Sfinte, se îndrepta către Ierusalim și, pe drum, le vorbea apostolilor despre Patimile, Moartea pe Cruce și Învierea Sa. Ajungând în dreptul Muntelui Tabor, a lăsat la poale cei mai mulți dintre ucenicii Săi și i-a luat cu El numai pe trei dintre aceștia: Petru, Iacob și Ioan — discipolii cei mai de nădejde, care vor fi martori și la rugăciunea Sa din Grădina Ghetsimani. Iisus a urcat pe munte, împreună cu cei trei, să se roage. Pe când se ruga El, apostolii, moleșiți de somn, tresar deodată la o priveliște nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul; fața Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada. Lucru și mai neobișnuit: în această lumină, doi bărbați stau de vorbă cu Iisus despre Patimile și Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie.

Ca ieșit din fire, uimit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una și lui Moise una și lui Ilie una” (Matei 17, 4) — nedându-și seama de ceea ce spunea. Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit, când ochii apostolilor sunt martorii unei noi surprize: un nor de lumină îi învăluie și pe ei, iar din nor aud un glas care zice: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L” (Matei 17, 5). De spaimă, ucenicii au căzut cu fețele la pământ. Dar Iisus s-a apropiat de ei și le-a zis: „Sculați-vă și nu vă temeți”. 
Când au ridicat ochii, nu mai era decât Iisus singur. Și El le-a poruncit să nu dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, până după învierea Sa din morți.

Sărbătoarea Schimbării la Față este considerată aceea a îndumnezeirii naturii omenești și a participării trupului trecător la bunurile veșnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplația slavei Sale Dumnezeiești. Din acest motiv, sărbătoarea Schimbării la Față i-a atras în mod deosebit pe călugări, care și-au închinat întreaga viață căutării acestei lumini.

Se crede că Schimbarea la Față a Mântuitorului a avut loc în timpul festivalului evreiesc Booths și astfel prăznuirea acesteia în Biserica Creștină devine împlinirea prin Noul Testament a sărbătorii din Vechiul Testament.

În prezent, prăznuirea are loc în 6 august, cu patruzeci de zile înainte de Înălțarea Sfintei Cruci, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului. Așa cum Petru, Iacob și Ioan au văzut transfigurarea înainte de răstignire astfel încât ei să afle cine este cel care va suferi pentru ei, Biserica leagă aceste două praznice pentru a-i ajuta pe credincioși să înțeleagă misiunea Mântuitorului și faptul că suferința Lui a fost voluntară și pe deplin acceptată.

Numeroase mănăstiri au fost închinate acestei sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul al XIV-lea, despre natura luminii din Tabor și despre contemplație. După o tradiție care circula pe vremea iconoclasmului, prima icoană realizată de apostoli a fost aceea a Schimbării la Față.

În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față, deși prăznuită sporadic încă de prin secolul al VII-lea, s-a generalizat mult mai târziu, prin hotărârea luată de Papa Calist al III-lea de a consacra definitiv această sărbătoare, drept mulțumire pentru biruința oștilor creștine asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează și se împart. În Biserica rusă, în această zi se face pomenirea generală a morților și mai ales a eroilor morți pentru apărarea patriei.