Schimbări majore în SĂNĂTATE. Secţii private în spitalele publice, consultaţii plătite de pacienţi

Spitalele publice vor putea organiza clinici sau secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea de stat, prevede proiectul privind salarizarea doctorilor, care va fi lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.
Roxana Gagiu
31 iul. 2013, 16:15
Schimbări majore în SĂNĂTATE. Secţii private în spitalele publice, consultaţii plătite de pacienţi

„Vorbim despre un proiect privind creşterea veniturilor medicilor, prin care urmărim creşterea veniturilor acestora, dar şi reducerea exodului, pornind de la principiul fundamental din sănătate, respectiv acela că singurii care aduc bani în sistem sunt doctorii. Potrivit noului proiect, medicul va fi obligat să opteze dacă lucrează cu normă întreagă, respectiv şapte ore, în spitalul public. În cazul în care a optat să lucreze în spitalul public cu normă întreagă, atunci în aceeaşi unitate sanitară va putea lucra peste programul de lucru, în sistem privat”, a explicat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, potrivit Mediafax.

O altă opţiune a medicului ar fi să lucreze doar câteva ore în spitalul public, iar în rest, într-o unitate sanitară privată. „Aşadar, medicul care nu vrea să lucreze în sistemul public cu normă întreagă va face publică decizia şi atunci va avea dreptul să lucreze într-un spital privat, în cel de stat rămânând doar cu normă redusă„, a mai spus ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre proiectele legislative privind reforma în sistem.

În aceste condiţii, pentru medicii care aleg prima variantă, respectiv aceea de a fi cu normă întreagă la stat, spitalele vor pune la dispoziţia lor secţii sau paturi private.

„Fiind vorba despre un sistem privat, consultaţiile în aceste secţii vor fi plătite de către pacient, în mod direct, sau prin asigurările private ale acestuia. Tariful perceptul de unitate sanitară pentru secţia sau paturile private vor fi afişate. O cotă din tariful pe care îl încasează medicul îl pune la dispoziţia echipei cu care lucrează, iar o parte, spitalului”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a subliniat că toată activitatea privată din spitalul public se desfăşoară în afara programului de lucru, acest model funcţionând cu succes, de zeci de ani, în spitalele publice din Franţa.

Din suma încasată de către medic, 60% rămâne acestuia, 30% va reveni echipei medicale, iar 10%, spitalului, a mai spus ministrul, precizând că numărul paturilor private nu va putea depăşi 20% din totalul celor publice.

Potrivit lui Nicolăescu, acest proiect va fi aplicat mai întâi în sistem pilot, în primul semestru din 2014.

„De astăzi (miercuri – n.r.), proiectul va fi pus în dezbatere publică pentru 30 de zile. După aceea, vor fi analizate observaţiile primite, iar de la 1 septembrie proiectul îşi va urma traseul, astfel încât până la sfârşitul anului să se poată face evaluările şi modificările astfel încât, atunci când intră în vigoare, să fie un proiect bun”, a mai spus Eugen Nicolăescu.

În aprilie, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, declara, într-o emisiune tv, că salariul de bază al unui medic primar din sistemul public este de 1.800 de lei, însă, printr-o nouă lege ce ar putea fi aplicată din 1 ianuarie 2014, ar putea ajunge la peste 1.000 de euro.

Medicii din toată ţara ameninţă cu GREVA GENERALĂ. Vezi ce spune preşedintele Colegiului Medicilor

Nicolăescu a mai spus atunci că proiectul actului normativ respectiv vizează „excluderea medicului din sistem bugetar”, adică acesta „să nu mai fie funcţionar public şi să trăiască cu grila respectivă”.

„Lucrăm la noul proiect de lege privind plata după performanţă şi competitivitate. Acest proiect este în fază foarte avansată. Astăzi, spunem că un medic lucrează într-un spital public, atât. Este medic primar, are 1.800 de lei. Este de râs. Dacă mai are timp, poate avea şi un cabinet privat sau poate să lucreze la un spital privat, două-trei ore. Dar, din păcate, sunt foarte multe cazuri când un medic din sistemul public stă două ore în spitalul public şi pleacă în două-trei cabinete. Dar problema este că îşi plimbă pacientul din sistemul public către cel privat, în acesta din urmă se rezolvă cazurile simple, iar dacă este de tratat, revine cu el în sistemul public”, a adăugat demnitarul.

Ministrul Sănătăţii a explicat, în acelaşi context, că prin noua lege, medicii pot avea garanţia că muncesc în spitalul public câte şapte ore şi primesc 3.000 de lei. „Medicii pot avea garanţia că muncesc în spitalul public câte şapte ore, cât prevede Codul muncii, şi primesc 3.000 de lei. Dar, dacă vrei să fii numai angajatul spitalului public, poţi să vii să lucrezi suplimentar în nişte paturi private sau secţii private şi îţi completezi veniturile”, a mai spus Nicolăescu, precizând că noua reglementare va permite medicilor să opteze pentru ceea ce doresc.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu Mirel Rădoi. Dezvăluiri din culise: “A făcut alegeri greșite”
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia care și-a pierdut viața în timp ce își conducea mama pe ultimul drum. Maria a fost strivită de un bolovan
iamsport.ro
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 10 ani. Echipa care va juca acolo
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte