SCHIMBĂRILE CLIMATICE, o AMENINŢARE pentru lumea întreagă

În urmă cu 20-30 de ani, noţiunea de schimbări climatice cauzate de poluarea de pe Terra era una vagă, abstractă şi deloc plauzibilă. Acum, se vorbeşte din ce în ce mai des despre acest lucru pentru că efectele sunt cât se poate de palpabile, iar prognozele, din ce în ce mai sumbre.
Filip Stan
22 mai 2015, 15:06
SCHIMBĂRILE CLIMATICE, o AMENINŢARE pentru lumea întreagă

Unul dintre efectele cel mai îngrijorătoare ale încălzirii globale este reprezentat de fenomenele extreme. Nu de puţine ori, oamenii de rând spun că „vremea a luat-o razna”, iar rapoartele care se emit şi se vehiculează în cele mai înalte foruri de conducere din lume au aceeaşi concluzie. Unul dintre primele semne că este ceva în neregulă cu clima s-a petrecut la 18 februarie 1979, când a nins pentru prima oară în sudul Algeriei – în Deşertul Sahara – fenomen însoţit şi de viscol. Acest fapt nemaiîntâlnit în acea zonă sahariană a paralizat timp de câteva ore întreaga activitate în regiune. Fenomenul s-a petrecut din nou la 18 ianuarie 2012 în vestul Algeriei, iar vântul foarte puternic a împrăştiat zăpada în toată provincia Béchar, scrie taifasuri.ro.

În această iarnă a nins în Arabia Saudită, iar locuitorii din Peninsula Sinai, Ierusalim, Siria, Iordania şi Egipt au văzut zăpadă pentru prima oară în viaţa lor.

Deşi multă lume crede că schimbările climatice se referă numai la creşterea temperaturii pe glob, acestea includ inundaţii, secete, furtuni puternice, dar şi înăsprirea condiţiilor de viaţă, ceea ce poate duce la creşteri de preţuri, probleme demografice cauzate de migraţie, dispariţia unor specii de animale şi plante şi revolte sociale. Din această cauză, schimbările climatice sunt privite ca o ameninţare la securitatea şi stabilitatea aproape a oricărei ţări din lume.

Citeşte şi Destinaţii pe cale de dispariţie: 10 locuri de vizitat acum ori niciodată

Cercetători din 12 ţări diferite au comparat diverse simulări pe calculator privind evoluţia climei, pentru a evalua modul în care schimbările climatice pot determina seceta sau inundaţiile. Studiul lor a ajuns la concluzia că frecvenţa secetei ar putea creşte cu mai mult de 20% în unele regiuni ca America de Sud, Caraibe şi Europa de Vest şi Centrală, precum şi creşterea cu până la 40% a numărului persoanelor care vor suferi în urma lipsei apei – cum ar fi în ţări din regiunea Mării Mediterane, din Orientul Mijlociu, sudul SUA şi sudul Chinei. În ceea ce priveşte inundaţiile, acestea sunt de aşteptat în mai mult de jumătate dintre zonele investigate.

Potrivit unor simulări foarte precis realizate în cadrul proiectului Euro-Cordex, din cauza încălzirii climatice, Europa va înregistra în următoarele decenii tot mai multe episoade de ploi puternice, perioade de secetă şi valuri de căldură. Temperatura globală a continentului va creşte cu 1-5 grade Celsius până la sfârşitul secolului, încălzirea fiind mai rapidă în Europa de Sud vara şi în Nord şi Est iarna.

În ţara noastră, Bucureştiul pare să fie printre oraşele cele mai afectate din Europa în ceea ce priveşte schimbările climatice, conform unui raport publicat de Agenţia Europeană de Mediu în legătură cu vulnerabilitatea oraşelor din statele Uniunii Europene în faţa pericolului reprezentat de încălzirea globală. Raportul a arătat că temperatura la nivelul Europei a crescut cu 0,3 grade Celsius la fiecare 10 ani, iar verile din anii 2003 şi 2010 au fost cele mai calde din Europa din ultimii 500 de ani.

Partea sudică a Europei este cel mai afectată de schimbările climatice, aici înregistrându-se cel mai mare număr de nopţi tropicale şi zile cu temperaturi foarte ridicate. Potrivit scenariilor, valurile de căldură pe perioade lungi şi pe arii mari vor continua cu precădere în zonele dens populate ale continentului. Odată cu frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură, vor fi înregistrate mai des şi temperaturi extreme.

Citeşte şi Temperaturile în Europa vor creşte cu 4 grade în perioada 2070 şi 2100. Efecte GRAVE asupra sănătăţii

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT