scoate banu’! salvează-l pe mutu

Breaking news (desigur!): Mutu trebuie (până la urmă) să plătească 17 milioane de euro clubului Chelsea! Şi pentru ce? Pentru o amărâtă de cocaină trasă pe nas? Ce, e singurul? Şi ce, în fond, era în timpul lui liber, nu pe teren! Nu s-a oprit în faţa porţii adverse ca să-şi lingă dosul palmei de puţin praf alb. Atunci da, era un motiv să te superi pe el. Şi nici atunci nu merita aşa o pedeapsă, mai ales dacă, după aceea, dădea gol!

08 mart. 2012, 13:11
scoate banu’! salvează-l pe mutu

Sunt convins că mulţi gândesc aşa. Acum câţiva ani, după primul verdict dat în cazul drogurilor, au fost oameni care au trecut la mobilizarea publică a celorlalţi pentru strângerea de bani. Şi acum se vor găsi miloşi care să vrea ca naţiunea să facă un efort pentru a-i salva starului stilul de viaţă la care salivează mulţi. Problema e că bani se pot strânge. Neuroni însă, chiar presupunând că ar avea cineva de dat, nu se pot dona, nici măcar pentru o cauză nobilă.

Pentru că evenimentul n-a fost un accident. N-a fost rezultatul unei "nebunii" temporare, a unei greşeli infantile. Ci s-a înscris perfect în lungul şir de derapaje ultramediatizate, privite cu prea multă îngăduinţă de jurnalişti, fani, colegi, şefi: beţii, prostituate, bătăi! A întregit portretul unui puşti care s-a trezit peste noapte cu avere şi faimă. Căruia i se permitea orice şi i se ierta totul, în contul talentului său. De care mulţi au avut nevoie pentru a-şi alimenta rarele momente de mândrie naţională. Sau conturile bancare! Oamenii cu caractere slabe şi a căror minte nu e obişnuită să privească în perspectivă, ajung rapid să creadă că li se cuvine totul şi că, evident, lor nu li se poate întâmpla nimic rău, orice-ar face. Mai mult, nu te astâmperi nici când viaţa şi propriile-ţi slăbiciuni te trag de mânecă şi te avertizează că o iei razna. Sigur, nu te-a mai prins nimeni cu cocaină. Dar continui să umpli primele pagini ale tabloidelor cu aventurile tale, deşănţările tale bahice şi pumnii pe care îi împarţi cu generozitate celor care nu-ţi plac. Cu maşinile tale, cu vertu-urile tale, cu tatuajele tale. Mai puţin cu reuşitele tale fotbalistice, din ce în ce mai rare.

Poate e şi un lucru bun în toată povestea asta (deşi nu pentru Mutu, desigur). Din modelul de succes - bani, glorie, femei, automobile scumpe şi telefoane de aur - la care mulţi copii (şi adulţi) visează, s-ar putea transforma într-un semnal de alarmă pentru cei care, ca şi el, consideră că viaţa e destinată doar satisfacerii celor mai viscerale nevoi. Unii vor înţelege, poate (sper), că, dacă-ţi baţi joc de ce ai (ce ai primit de la natură sau ai câştigat prin muncă), va veni o zi în care vei pierde. Mult!

Şi poate că e, totuşi, un breaking news. Un eveniment! Un lucru ce ar trebui să se întâmple mai des: mai devreme sau mai târziu să plătim toţi pentru inconştienţele noastre, pentru exagerările noastre, pentru dezinteresul nostru pentru valori.

http://raduherjeu.blog.com

Sunt convins că mulţi gândesc aşa. Acum câţiva ani, după primul verdict dat în cazul drogurilor, au fost oameni care au trecut la mobilizarea publică a celorlalţi pentru strângerea de bani. Şi acum se vor găsi miloşi care să vrea ca naţiunea să facă un efort pentru a-i salva starului stilul de viaţă la care salivează mulţi. Problema e că bani se pot strânge. Neuroni însă, chiar presupunând că ar avea cineva de dat, nu se pot dona, nici măcar pentru o cauză nobilă.

Pentru că evenimentul n-a fost un accident. N-a fost rezultatul unei „nebunii” temporare, a unei greşeli infantile. Ci s-a înscris perfect în lungul şir de derapaje ultramediatizate, privite cu prea multă îngăduinţă de jurnalişti, fani, colegi, şefi: beţii, prostituate, bătăi! A întregit portretul unui puşti care s-a trezit peste noapte cu avere şi faimă. Căruia i se permitea orice şi i se ierta totul, în contul talentului său. De care mulţi au avut nevoie pentru a-şi alimenta rarele momente de mândrie naţională. Sau conturile bancare! Oamenii cu caractere slabe şi a căror minte nu e obişnuită să privească în perspectivă, ajung rapid să creadă că li se cuvine totul şi că, evident, lor nu li se poate întâmpla nimic rău, orice-ar face. Mai mult, nu te astâmperi nici când viaţa şi propriile-ţi slăbiciuni te trag de mânecă şi te avertizează că o iei razna. Sigur, nu te-a mai prins nimeni cu cocaină. Dar continui să umpli primele pagini ale tabloidelor cu aventurile tale, deşănţările tale bahice şi pumnii pe care îi împarţi cu generozitate celor care nu-ţi plac. Cu maşinile tale, cu vertu-urile tale, cu tatuajele tale. Mai puţin cu reuşitele tale fotbalistice, din ce în ce mai rare.

Poate e şi un lucru bun în toată povestea asta (deşi nu pentru Mutu, desigur). Din modelul de succes – bani, glorie, femei, automobile scumpe şi telefoane de aur – la care mulţi copii (şi adulţi) visează, s-ar putea transforma într-un semnal de alarmă pentru cei care, ca şi el, consideră că viaţa e destinată doar satisfacerii celor mai viscerale nevoi. Unii vor înţelege, poate (sper), că, dacă-ţi baţi joc de ce ai (ce ai primit de la natură sau ai câştigat prin muncă), va veni o zi în care vei pierde. Mult!

Şi poate că e, totuşi, un breaking news. Un eveniment! Un lucru ce ar trebui să se întâmple mai des: mai devreme sau mai târziu să plătim toţi pentru inconştienţele noastre, pentru exagerările noastre, pentru dezinteresul nostru pentru valori.

http://raduherjeu.blog.com