Un scriitor român cere anularea obligației e-Factura. Măsura vizează persoanele cu venituri din drepturi de autor

Mircea Platon critică măsurile fiscale care urmează să intre în vigoare de la 1 iunie 2026 și solicită eliminarea obligației emiterii facturilor electronice pentru persoanele care obțin venituri din drepturi de autor. Astfel, scriitorii și artiștii care încasează bani din drepturi de autor ar putea fi obligați să emită facturi electronice prin sistemul ANAF.
Marius Gherghe
18 mai 2026, 09:52
Un scriitor român cere anularea obligației e-Factura. Măsura vizează persoanele cu venituri din drepturi de autor
Un scriitor român cere anularea obligației e-Factura. Măsura vizează persoanele cu venituri din drepturi de autor

Mircea Platon susține că măsura introdusă prin actele normative recente transformă scriitorii, artiștii și alți creatori în „prestatori de servicii”, obligați să intre într-un sistem birocratic și digitalizat excesiv, scrie Monitorul de Cluj.

„Sunt scriitor, nu prestator de servicii. Nu pot să mi-l închipui pe vreun scriitor român din trecut emițând e-facturi”, a transmis Mircea Platon într-o postare publică, în care atacă această măsură a Guvernului.

Citeşte şi: O comună din România alocă 1.300.000 lei pe servicii religioase și 2.600.000 pe asistență socială. Primăria are pierderi de 3.000.000 lei

Scriitorul mai spune că obligația nu are o justificare fiscală reală, în condițiile în care veniturile din drepturi de autor sunt deja declarate și impozitate. Mai mult, noile reguli reprezintă „o împingere în țarcul digital” și o povară suplimentară pentru persoanele care trăiesc din activități culturale și intelectuale: „E obligatoriu să dai bani și timp și demnitate pentru a primi răsplata muncii tale”.

Conform OUG 89/2025 și OUG 6/2026, scriitorii și artiștii care încasează bani din drepturi de autor ar putea fi obligați să emită facturi electronice prin sistemul ANAF.

Citeşte şi: Vestea momentului pentru clienţii PPC. Facturile pot scădea cu până la 135 de lei pe lună

Mircea Platon a mai transmis că efectele pe care le-ar avea noile obligații fiscale asupra mediului cultural din România ar fi devasatatoare: „Dacă acest abuz va persista chiar și după înmormântarea defunctei guvernări, e clar că nu vor mai exista scriitori români pentru că România se descompune bucată cu bucată”.

Citeşte şi: Manager român dintr-o multinațională IT, concediat după ce a ajutat o colegă să își reseteze parola. A pierdut la Tribunalul Bucureşti şi a făcut apel la CAB

Cine va fi obligat să emită e-Facturi de la 1 iunie 2026

Conform noilor reglementări fiscale, persoanele fizice care desfășoară activități independente sau obțin venituri din drepturi de autor vor trebui să emită facturi electronice prin sistemul ANAF pentru relațiile comerciale B2B. Cei vizați trebuie să se înscrie în sistemul RO e-Factura, să utilizeze semnătură electronică și să transmită documentele fiscale în format electronic, conform noilor cerințe impuse de autorități. Nerespectarea acestor obligații poate atrage amenzi care ajung până la 10.000 de lei, în funcție de categoria contribuabilului și de abaterile constatate de ANAF.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte