Scriitorii ar putea participa la orele de literatură română ale elevilor

Ministrul Educaţiei, Remis Pricopie, a declarat, joi, că doar 3% dintre elevi citesc textele de lectură obligatorie şi a precizat că la cursurile de limba şi literatura română ar putea participa şi scriitori, care să le "întindă o mână de ajutor" copiilor, pentru a înţelege operele literare.
Filip Stan
19 sept. 2013, 14:44
Scriitorii ar putea participa la orele de literatură română ale elevilor

„Există date care arată foarte clar că valoarea unei şcoli este, de fapt, într-o directă proporţionalitate cu valoarea comunităţii în care acea şcoală activează. (…) Din informaţiile pe care noi am putut să le culegem, am ajuns la o concluzie destul de tristă: nu avem mai mult de 3% dintre elevi care citesc lecturile obligatorii sau recomandate. Poate că am greşit, poate că sunt 6%, poate sunt 10%, dar nu stăm foarte bine în această zonă”, a declarat Remus Pricopie, la recepţia organizată cu prilejul prezentării Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, ministrul a afirmat că limba şi literatură română se predă după un curriculum „destul de vechi”.

„Acum suntem într-un moment în care încercăm să împrospătăm acest curriculum şi să îl facem aşa fel încât clasa de literatura română să se desfăşoare într-un mod mai atractiv, pentru că, dacă mergem la informaţia a doua, cea cu 3-4% dintre copii care citesc, ne dăm seama că lectura, dragostea pentru lectură este primul lucru pe care trebuie să îl cultivăm înainte de a merge mai departe. În acest context, noi am solicitat sprijin din partea tuturor, am vorbit cu domnul preşedinte Manolescu (Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor – n.r.), am vorbit la Academia Română, pentru a ne acorda sprijin şi evident, de fiecare dată când am posibilitatea să mă adresez scriitorilor români şi poeţilor români, o fac. Va fi un proces destul de complicat, împrospătăm toate programele, dar literatura română şi istoria vor fi temele cele mai sensibile şi probabil că nu vor fi epuizate aceste subiecte mai devreme de un an, un an şi jumătate, iar ideea centrală este de a deschide ora de română”, a mai spus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a subliniat, cu acelaşi prilej, că ora de limba şi de literatura română trebuie „deschisă”, acest lucru presupunând şi participarea ca invitaţi la cursuri a unor scriitori care să „întindă o mână de ajutor” copiilor, pentru ca aceştia să înţeleagă operele literare.

„Ora de română să se desfăşoare şi într-un muzeu, să se desfăşoare şi într-un târg de carte, să se desfăşoare şi într-un festival de calibrul acestuia (Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – n.r)”, a adăugat Remus Pricopie.

Citeşte şi: Pricopie: Procurori, judecători şi medici ar putea preda gratuit în şcoli

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Andrei Rațiu, transfer spectaculos la Liverpool! Englezii aruncă bomba în mercato
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
A plătit 450 de euro pentru un mic dejun fără să știe. Cum a fost păcălit un pensionar timp de doi ani
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Horoscop financiar de weekend. Cele trei zodii care vor atrage banii ca un magnet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?