Scriitorul japonez Ryu Murakami a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani

Romancierul japonez Ryu Murakami, unul dintre cei mai provocatori și influenți scriitori, eseiști și regizori japonezi contemporani, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani.
Viorel Dobran
23 oct. 2026, 09:53
Scriitorul japonez Ryu Murakami a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani

Scriitorul japonez Ryu Murakami, ale cărui romane, marcate de sex, droguri, alienare şi violenţă, au fost traduse în întreaga lume, a decedat la vârsta de 74 de ani, a anunţat vineri editura Gentosha, citată de AFP.

„Suntem profund îndureraţi de aflarea veştii despre moartea lui Ryu Murakami, care şi-a dedicat cariera publicării neîncetate a unor opere provocatoare, destinate unui public mai tânăr”, a declarat editura Gentosha într-un comunicat, transmite Agerpres.

Printre cele mai cunoscute opere ale lui Ryu Murakami se numără primul său roman, „Albastru nemărginit, aproape transparent” („Almost Transparent Blue”), care descrie decăderea, cufundată în droguri şi sex, a unor tineri rebeli care trăiesc în apropierea unei baze militare americane. Romanul i-a adus, în 1976, premiul Akutagawa, una dintre cele mai prestigioase distincţii literare din Japonia.

Un alt roman emblematic, „Copii de aruncat” („Coin Locker Babies”), din 1980, pune în scenă destinul distrus al unor nou-născuţi abandonaţi în boxele pentru bagaje din gări, relatând întâmplările prin care trec în căutarea identităţii lor printre marginalizaţii din cartierele sărace ale metropolei Tokyo.

Cartea „În supa miso” („Miso Soup”) din 1997, relatează peripeţiile unui turist în cartierul roşu al capitalei nipone. Mai melancolic, „Raffles Hotel” (1989) reuneşte, în celebra clădire colonială din Singapore, personaje aflate în plină tulburare emoţională.

„Ne rugăm pentru odihna sufletului lui Murakami, care a străbătut viaţa cu viteză maximă, un precursor al epocii sale”, a precizat Gentosha.

Originar din prefectura Nagasaki, Murakami a decedat acasă şi a fost înmormântat sâmbătă, în cadrul unei ceremonii private, potrivit agenţiei de presă Kyodo.

Ryu Murakami, care a fost, de asemenea, regizor de film şi scenarist, era cunoscut pe scară largă în Japonia şi pentru prezentarea unei emisiuni de televiziune în cadrul căreia intervieva personalităţi de seamă din lumea afacerilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT