Scriitorul român Claudiu M. Florian, printre câştigătorii Premiului Uniunii Europene pentru literatură 2016

Scriitorul român Claudiu M. Florian a fost desemnat marți laureat al Premiului Uniunii Europene pentru literatură 2016. El a fost premiat pentru cartea ''Vârstele jocului. Strada cetății'', publicată de editura Cartea Românească, în 2012, informează Reprezentanța Comisiei Europene în România pe site-ul său.
Filip Stan
06 apr. 2016, 16:19
Scriitorul român Claudiu M. Florian, printre câştigătorii Premiului Uniunii Europene pentru literatură 2016

În acest an, 12 autori din întreaga Europă au primit Premiul UE pentru literatură. Alături de autorul român, lista îi include pe Christophe Van Gerrewey (Belgia), Tanja Stupar-Trifunović (Bosnia-Herțegovina), Antonis Georgiou (Cipru), Bjorn Rasmussen (Danemarca), Paavo Matsin (Estonia), Selja Ahava (Finlanda), Nenad Joldeski (FYROM), Benedict Wells (Germania), Gast Groeber (Luxemburg), Jasmin B. Frelih (Slovenia) și Jesús Carrasco (Spania).

Comisarul european Tibor Navracsics, responsabil pentru educație, cultură, tineret și sport, i-a felicitat pe laureații ediției 2016. ”Literatura și posibilitatea de a scrie în completă libertate ne permit să ne înțelegem reciproc și să conviețuim mai bine, lucruri care sunt mai importante acum ca oricând. Acesta este motivul pentru care vom continua să sprijinim traducerea, publicarea, vânzarea și lectura operelor literare străine”, a declarat acesta.

Premiile vor fi înmânate câștigătorilor în data de 31 mai, la Bruxelles, de comisarul european Tibor Navracsics și de dna Silvia Costa, președintele comisiei pentru cultură și educație a Parlamentului European. Fiecare laureat va primi un premiu de 5.000 de euro și va beneficia de promovare la târguri internaționale de carte, cum ar fi Londra, Frankfurt și Paris.

Lansat de Comisia Europeană în 2009 și organizat în parteneriat cu asociațiile profesionale de carte, Premiul UE pentru literatură (EUPL) recompensează, în fiecare an, pe cei mai buni autori debutanți din 12 țări europene. Sprijinit prin programul „Europa creativă”, el promovează diversitatea culturală și lingvistică în Europa.

Originar din localitatea Rupea, județul Brașov, Claudiu M. Florian a studiat limba și literatura germană la Universitatea din București. Ulterior, el a absolvit cursurile de master ”Studii umane interdisciplinare de limba germană” (1996, Universitatea București) și ”Istorie contemporană” (Universitatea Bielefeld, Germania). Începând cu 2002, el lucrează în Ministerul Afacerilor Externe, întâi în România, apoi ca atașat cultural și de presă al Ambasadei României la Berlin (2004-2009) și ca angajat al Ambasadei României de la Berna (din 2010 până în prezent).

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Adi Ilie a numit cei 3 jucători care nu au voie să lipsească din naționala României: „Sper că Gică Hagi și-a dat seama”. Marius Mitran a intervenit!
Capital.ro
Taxă suplimentară pentru proprietarii de mașini și locuințe. ANAF a stabilit termenul-limită pentru plată. Cine intră pe lista contribuabililor vizați
Playtech.ro
Partea toxică a socului pe care mulți o pun din greșeală în socată. Ce trebuie îndepărtat înainte de preparare
Adevarul
Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul mare campion al României a tunat după evenimentul dedicat Nadiei Comăneci: ”Un show grotesc, de prost gust. De ce trebuie ca toate gimnastele să stea permanent în umbra unui singur nume?”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți