Scriitorul și jurnalistul Traian Dobrinescu a murit la 77 de ani

În ianuarie 1990 a înființat, alături de un grup de intelectuali vâlceni, Curierul de Vâlcea, considerat primul cotidian particular independent din România.
Viorel Dobran
03 aug. 2026, 21:41
Scriitorul și jurnalistul Traian Dobrinescu a murit la 77 de ani

„Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe decesul scriitorului și jurnalistului Traian Dobrinescu. Cunoscut ca un minunat coleg și un combatant activ pentru drepturile scriitorilor, Traian Dobrinescu lasă în urmă o operă semnificativă și amintiri imposibil de șters. Prin dispariția lui, literatura română și lumea literară suferă o grea pierdere. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Uniunea Scriitorilor, într-o postare pe Facebook.

Filolog, publicist și scriitor, animator cultural, Traian Dobrinescu s-a născut la 23 mai 1949 la Orlești, județul Vâlcea. Clasele primare și gimnaziale le-a absolvit în comuna natală, iar liceul la Colegiul ‘Alexandru Lahovari’ din Râmnicu-Vâlcea. În anul 1972 a terminat Facultatea de Filologie din cadrul Universității ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca.

A lucrat profesor de limba și literatura română, iar la 19 ianuarie 1990, împreună cu un grup de intelectuali vâlceni, a înființat Curierul de Vâlcea, primul cotidian particular independent din România. În anul 1992 a fondat Informația zilei, pe care l-a condus până în 1994.

În 1991 a participat la fondarea Teatrului de Stat ‘Anton Pann’ din Râmnicu-Vâlcea, unde a fost numit director, calitate în care a coordonat montarea primelor spectacole ale noii instituții: ‘În așteptarea lui Godot’ de S. Beckett – în regia lui Petru Vulcărău și ‘Libertate conjugală’ de Dario Fo și Franca Rame în regia lui Silviu Purcărete.

A fost deputat , fiind ales în 2012 pe listele Partidului Național Liberal pentru un mandat. În această calitate a susținut drepturile scriitorilor.

Activitatea sa literară a fost una susținută. A debutat în 1990 în volumul colectiv ‘Preludii epice’, apărut la Editura ‘Mihai Eminescu’. Alte volume: ‘Cântec de violoncel: 60 de texte lirice’, 2002, ‘Urme: 51 de texte lirice’, 2004, ‘Când Dumnezeu îmi spunea pe nume’, roman, 2008.

A cunoscut succese literare însemnate cu romanele cu note autobiografice ‘Cei morți înainte de moarte’ (reeditat recent) și ‘Nu te opri, nu te întoarce’, 2016, pentru care a primit Premiul Colocviului Romanului Românesc. A mai primit Premiul pentru proză scurtă Tudor Arghezi (1985) și Premiul pentru proză scurtă Gib Mihăescu (1986).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România