Scrisoarea lui Ioan Rus către români: O neglijenţă în exprimare nu-mi poate şterge activitatea politică onestă

Fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a publicat o scrisoare deschisă în care îşi cere iertare românilor "pentru cuvintele pe care le-am folosit în legătură cu aceia dintre ei nevoiți să plece să lucreze în străinătate în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor."
Iulian Tudor
25 iun. 2015, 16:00
Scrisoarea lui Ioan Rus către români: O neglijenţă în exprimare nu-mi poate şterge activitatea politică onestă

Ioan Rus şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor la începutul lui iunie, după ce a folosit cuvinte dure la adresa românilor care muncesc în străinătate. Demnitarul şi-a exprimat părerea, într-un limbaj şocant, despre familiile celor care îşi câştigă traiul departe de casă.

Citeşte şi: Află cine sunt copiii lui Ioan Rus. Ce cadouri fabuloase au primit din partea fostului ministru

„În aceste zile îmi închei mandatul de ministru al Transporturilor. 

Atât în activitatea mea desfășurată în exercitarea funcției publice, dar și în cea politică, am încercat să fiu mai degrabă un om al acțiunii, mai puțin al cuvintelor. Îmi dau seama că felul în care m-am exprimat a cauzat suferință multora dintre dumneavoastră, iar pentru acest fapt am înțeles să îmi dau demisia.

Îmi cer iertare tuturor românilor pentru cuvintele pe care le-am folosit în legătură cu aceia dintre ei nevoiți să plece să lucreze în străinătate în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor.

Modul în care m-am exprimat nu reflectă ceea ce cred și gândesc. Pentru mine, românii din interiorul și din afara granițelor fac parte din națiune, au aceleași drepturi și le datorăm un respect egal. Pe de altă parte, am cunoscut și înțeleg drama celor plecați departe de casă, eu însumi am în familia extinsă rude, cum am și prieteni, care lucrează în țările europene sau peste ocean. Nu a fost nicio clipă intenția mea să jignesc ori să rănesc pe cineva”, se arată în scrisoarea publicată pe site-ul ministerului Transporturilor.

Ioan Rus aminteşte însă şi despre reuşitele sale în fruntea ministerului şi a oportunităţilor pe care a vrut să le creeze tocmai pentru românii din diaspora.

„Cred, totuși, că o neglijență în exprimare nu poate șterge aproape două decenii de activitate politică onestă.

În calitate de ministru al Transporturilor am încercat să creez, printre altele, oportunități pentru români de a reveni să lucreze în țară, alături de familiile lor. Master Planul General de Transport reprezintă o astfel de posibilitate. Poate că, pentru cel puțin jumătate dintre românii care muncesc în străinătate în domeniul construcțiilor, începerea lucrărilor prevăzute în Master Planul General de Transport va reprezenta o bună ocazie de a se întoarce în țară.

Timp de trei ani, ca ministru de Interne am inițiat și dus la capăt proiectul eliminării vizelor pentru cetățenii români care circulă în spațiul Uniunii Europene. Am crezut și atunci, cum mai cred și astăzi, că românii sunt o națiune de oameni muncitori care vor arata adevărata față a României în străinătate, vor aduce acasă o nouă cultură, iar modernizarea României va fi,astfel, mult mai rapidă”, se precizează în scrisoarea ministrului demisionar.

Fostul ministru al Transporturilor atrage atenţia în scrisoare că este momentul ca România să aibă o altă generaţie de politicieni.

„Cât despre cum vor arăta și cum vor acționa viitoarele guverne ale României, acest lucru va fi decis împreună de românii din țară și cei din străinătate, atunci când își vor desemna prin vot politicienii care să îi reprezinte.

Cred că este momentul ca România să aibă o altă generație de politicieni. Tocmai de aceea, fac un apel către tineri, care, indiferent de zona politică spre care se simt atrași, să devină noua generație de politicieni care își va construi singură destinul și o Românie mai bună, una în care milioane de români se vor putea întoarce acasă și alte milioane nu vor fi nevoiți să pribegească prin lume.

A fost o onoare pentru mine să fiu în slujba românilor și, de fiecare dată, am încercat să fac tot ce mi-a stat în putere pentru a lua deciziile potrivite pentru țara noastră”, a concis Ioan Rus.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a făcut în 10 iunie o declaraţie halucinantă într-un comentariu despre românii care lucrează în străinătate, fapt care a condus la demisia sa din funcţia de ministru.

CITEŞTE ŞI Ministrul Ioan Rus îi jigneşte pe românii din străinătate: Copiii se fac GOLANI acasă şi nevasta CURVĂ

„România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari-betonişti, zidarişi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. V-O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate”, a explicat atunci Ioan Rus.

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Naomi Osaka, adevărul despre conflictul cu Sorana Cîrstea, de la Australian Open: ”Sunt sinceră”
Capital.ro
UE a schimbat limitele pe permisul de conducere. Șoferii au dreptul să conducă noi mașini cu același permis categoria B
Playtech.ro
Cum scapi de gheața din curte fără să distrugi cimentul. Metode sigure
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântat Mario Alin. Anunțul făcut de familia adolescentului
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Mutarea care schimbă jocul. Ce cadou îi face Trump lui Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day