„M-am născut în Madaya şi am dus o viaţă simplă. Am trăit într-un cartier frumos, unde toată lumea se cunoştea. Cartierul nostru este primul prin care trece cineva către centrul oraşului Madaya.

În timpul asediului, am trăit la fel ca celelalte familii din Madaya. Suntem într-o continuă luptă pentru supravieţuire. Cei mai mulţi dintre noi petrec două sau trei zile fără mâncare. Sunt adult, însă cântăresc mai puţin de 50 de kilograme. Uneori mă simt de parcă trăiesc un vis urât.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

O femeie a cumpărat 6 ouă de găină dintr-un supermarket, ...

Război în Ucraina. Se dau lupte grele, Rusia revendică cucerirea ...

Am văzut copii murind de foame şi m-am simţit neputincios. Am văzut cum întregul meu univers s-a năruit. Oamenii din Madaya nu au lapte, pâine sau bani. Şi se lasă frigul…

Înainte ca Naţiunile Unite să intre în Madaya, în urmă cu câteva zile, un kilogram de zahăr costa 300 de dolari. Mă tem că ajutorul nu ne ajunge nici măcar pentru 20 de zile. Apoi ce urmează?

Nu pot face nimic şi sunt condamnat să îmi privesc familia cum moare de foame – mama, tatăl, surorile, verii, unchii şi mătuşile – ştiind că oamenii mai curajoşi care se aventurează în afara oraşului sunt fie luaţi prizonieri, fie ucişi sau mutilaţi după ce au călcat pe mine. Mulţi au fost ucişi de lunetişti.

Preţul mâncării a crescut de mai bine de trei ori. Dacă înainte un produs costa 2,59 dolari, a ajuns 10 dolari. Pe măsură ce blocada se intensifica, oamenii pe care îi ştiam erau ucişi sau mutilaţi, preţurile continuau să crească.

Am început să adunăm iarbă de pe jos şi să o gătim, sperând că aşa ne vom mai potoli foamea. Am rupt frunzele din copac până nu a mai rămas niciuna. După o perioadă scurtă, nu am mai găsit iarbă să mâncăm. Cu sosirea iernii, o furtună a lovit regiunea, iar situaţia s-a agravat.

Unii şi-au mâncat pisicile, câinii şi orice alt animal de companie.  

Ceea ce trăiesc acum, nu poate fi descris în cuvinte. Nu contează cât de mult scriu, nu pot descrie prin ce am trecut.

Cum am ajuns aici? De ce nu îi pasă nimănui? Ne întrebăm asta tot timpul. Nu mă mai gândesc la viitor. La ce viitor să mă gândesc?

Ne chinuim să supravieţui, însă se pare că nimănui nu îi pasă”, a scris bărbatul pentru Al-Jazeera.