Scrisoarea unui poliţist care l-a anchetat pe pedofil face înconjurul internetului:”I-aş smulge dinţii”.Ce îi transmite ministrului Dan

Carmen Dan, ministrul de Interne, a cerut demisii în masă, ale şefilor din Poliţia Română, după mediatizatul caz al pedofilului poliţist. Şeful direct al lui Eugen Stan a fost suspendat din funcţie, dar Carmen Dan vrea mai mult.
Filip Stan
10 ian. 2018, 16:12
Scrisoarea unui poliţist care l-a anchetat pe pedofil face înconjurul internetului:

În acest context, poliţiştii au luat atitudine. Unul dintre ei, ofiţer de la serviciul Omoruri, a scris o scrisoare în care arată că s-a făcut tot posibilul pentru prinderea pedofilului, lucru care s-a şi reuşit, de altfel. În scrisoare, poliţistul care a conceput-o o ia peste picior pe Carmen Dan, explicându-i, practic, etapele care au fost arse până la certitudinea că Stan este cel care a intrat în lift cu cei doi copii, pe care apoi i-a agresat sexual.

Iată scrisoarea, intitulată sugestiv Radiografia unui „A.C.”

”Dupa aproape 3 zile de panica, odiosul ajunge in birou la noi la audieri. Si recunoaste. Spune tot. Senin. I-as smulge dintii. Am un copil acasa. Colegii mei au si ei copii. Asta a si fost motivul pentru care am cerut noi ca Serviciu sa luam dosarele cu A.N. cu pedofili. Pentru ca suntem parinti. Dar imi infranez orice instinct de tata si scot dosarele din sertar. Ma uit la imagini. Ceva imi spunea de vineri ca e el. Semana. Aveam nevoie de o certitudine. Si vine ADN–ul. Mostra ADN luata de la odios se potriveste cu mostrele luate in 2009 si 2012. Le-am facut dreptate copiilor. E singura satisfactie pe care o ai. Stii ca l-ai prins si ca nu va mai face rau.

Dar sa revenim la momentul aducerii odiosului la birou. Stiam cativa. Si niciunul dintre noi nu a sifonat la presa. Seful anunta ierarhic sefii. Si dintr-o data ne bubuie telefoanele. Suna presa. Suna toata presa. La tv incepusera unii sa dea. De unde? De la noi n-a suflat nimeni o vorba. Si nici in urmatoarea ora. Ne-am vazut de treaba. La tv curgeau tot felul de informatii. Presa afla ca-i politist. Politia e pur si simplu zguduita. Ministerul e daramat. Cere explicatii si o analiza. Seara declaratii. Doi purtatori de cuvant care au transmis mesajele institutiei. Eu ma bucur ca l-am prins si ma uit ca prostul la imaginile pe care le-am mediatizat in 2012 cum dracu’ niciunul dintre colegii lui nu l-a recunoscut. Era unul de-al nostru. Bine ca l-am prins. Ajung acasa spre dimineata. Pe la 5. Ma uit la copilul meu si… imi tropaie un gand negru. Cati or mai fi pe strazi ca asta? Fac un dus si ii multumesc lui Dumnezeu ca l-am prins si ca am rezolvat si cele doua A.N.–uri. Ca pot sa-i chem pe parintii copiilor si sa le spun ca l-am prins. Ca e un dement mai putin pe strazi langa copiii nostri. Ma culc linistit si ma trezesc.

A doua zi ministrul de interne cere pasi in spate de la seful Politiei Romane. Toti stau pititi. Si televizoarele explodeaza iar. Sunt informatii pe surse care nu au legatura cu realitatea. Nu le dau importanta. Jurnalisti nedocumentati. Si in toata frasuiala de la birou se anunta declaratii la Interne. Si iese ministrul. Ramanem blocati. Vrea un pas in spate de la Radu. Pentru ce? De ce? Aaaaa… pentru ca nu le-a raspuns reporterilor la telefon?

Doamna ministru! Dar nu vreti dumneavoastra sa facem toti un pas in spate? Ca noi ne-am saturat. Si la Gigina ni s-au cerut pasi in spate si-am primit 3 controale. Am muncit in cazul asta, in cel din 2009 si in cel din 2012 de ne-au bubuit urechile. Dar nu vreti sa plecam cu totii si sa aduceti dumneavoastra din cei 6.000 de oameni de pe strada pe care vreti sa-i angajati? Cu ce-am gresit? Ca ne-am facut datoria? Dar poate ne spuneti de ce politia nu are un program de recunoastere faciala asa cum se lauda ca o sa cumpere in 2016. Si poate nu stiti ca dumneavoastra nu aveti ADN-ul in baza de date, asa cum nu-l au toti romanii.

Cu ce sa comparam noi mostrele luate in 2009 si 2012? Cu ce? Si de cand un superior cere explicatii in dosare pe delegare? E ca si cum ne-ar fi intrebat Oprea ce noutati mai sunt in dosarul lui si de ce am luat registrele de la Rutiera. Dumneavoastra stiti cu ce se ocupa Serviciul nostru? Noi nu rezolvam toate violurile din Bucuresti. Noi rezolvam crimele. De pedofili am cerut noi sa ne ocupam. Dar stiti ca viol nu inseamna pedofilie?!  Adica speta din 2016 era cu o femeie majora. Si am fi luat-o  si pe asta daca ne solicita cineva. Sunt 26 de sectii in Bucuresti, iar asa-zisele sisteme cumparate pe bani multi ca noi sa fim operativi sunt o vrajeala. Daca nu te suna omul de la sectie sa-ti semnaleze ceva sau dispeceratul nu poti ghici un caz.

Lasati-ne sa ne facem treaba ca nu e razboiul nostru. Un ofiter de la Serviciul Omoruri. P.s: Pentru cei care nu sunt familiarizati, A.C. = dosar cu Autor Cunoscut, A.N = dosar cu Autor necunoscut”, a scris acesta.

DailyBusiness
Facturi noi la energie. PPC schimbă regulile după eliminarea plafonării. TVA mai mare și tarife flexibile pe ore
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
O ”notificare de la Moscova”, cauza reală a demisiei Elenei Udrea de la Cotroceni? Dezvăluiri neașteptate la 20 de ani de la ”ruptura” de Traian Băsescu
Capital.ro
Decizie fără precedent pentru Traian Băsescu. Executivul condus de Ilie Bolojan îi dă lovitura
Playtech.ro
Piscina naturală care are şi cascada din România care atrage din ce în ce mai mulţi turişti! Este un mic paradis
Adevarul
Fotografia care a făcut senzație. O tânără mulțumită că s-a răzbunat pe fostul iubit zâmbește larg în poza din arest
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
A intervenit administrația Biden în politica din România? Dezvăluiri din SUA despre Deep State
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Tragedie pe drumul spre Thassos! Trei persoane și-au pierdut viața după ce un TIR a lovit violent două mașini la bariera de taxare
Cancan.ro
BREAKING NEWS. Andra și Cătălin Măruță au cerut ordin de protecție împotriva unui bărbat care îi terorizează!
iamsport.ro
'S-au făcut niște jocuri. Am fost presat să îl pun pe Hagi selecționer'. Mircea Sandu aruncă BOMBA în legătură cu numirea 'Regelui' la naționala României
MediaFlux
Noi reguli la plata facturilor la curent si gaze. Ce trebuie să știe consumatorii începând cu 21 august
stirilekanald.ro
Mihai, un român de 24 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale prietenilor
Horoscop Cristina Demetrescu: Schimbări majore pentru 4 zodii