Scumpirea carburanţilor aduce zile libere în 2026! Miercurea va fi sărbătoare legală pentru a economisi combustibil

Statele din întreaga lume încearcă să facă faţă şocului energetic provocat de războiul cu Iranul, adoptând măsuri care merg de la interzicerea exporturilor de combustibil şi plafonarea preţurilor până la recomandări pentru angajaţi de a urca pe scări în loc să folosească liftul, relatează CNBC.
Viorel Dobran
17 mart. 2026, 15:33
Scumpirea carburanţilor aduce zile libere în 2026! Miercurea va fi sărbătoare legală pentru a economisi combustibil

Țările asiatice introduc o serie de măsuri de restricționare a rezervelor de carburanţi în încercarea de a economisi combustibil, în contextul în care se confruntă cu posibile penurii în urma războiului dintre SUA și Israel cu Iranul.

Aproape 90% din petrolul și gazele care au circulat anul trecut prin Strâmtoarea Ormuz se îndreptau spre Asia, care este cea mai mare regiune importatoare de petrol din lume.

Sri Lanka a declarat fiecare miercuri sărbătoare legală pentru a economisi combustibil, iar șoferii sunt acum obligați să se înregistreze pentru un Abonament Național de Combustibil, care raționalizează cantitatea de combustibil pe care oamenii o pot cumpăra, potrivirt BBC.

În Myanmar, vehiculele private au voie să circule doar în zile alternative, în funcție de numerele de înmatriculare.

Bangladesh a anticipat sărbătorile Ramadanului în universități și a introdus întreruperi planificate de curent în întreaga țară pentru a economisi energie.

Preț carburanți 17 martie 2026. Prețurile au explodat în benzinării, cât au ajuns să coste benzina și motorina la pompe

În Filipine, unele birouri guvernamentale au impus ca personalul să lucreze de acasă cel puțin o zi pe săptămână.

Statele din întreaga lume încearcă să facă faţă şocului energetic provocat de războiul cu Iranul, adoptând măsuri care merg de la interzicerea exporturilor de combustibil şi plafonarea preţurilor până la recomandări pentru angajaţi de a urca pe scări în loc să folosească liftul, relatează CNBC.

Conflictul a intrat în a treia săptămână, iar efectele sale asupra pieţei energiei continuă să se resimtă, în ciuda declaraţiilor preşedintelui american Donald Trump că Statele Unite ”au câştigat”.

Unele dintre cele mai serioase măsuri adoptate la nivel naţional urmăresc asigurarea unor stocuri cât mai mari de combustibil pentru a reduce dependenţa de importuri.

China a ordonat joi rafinăriilor să oprească exporturile de produse petroliere rafinate pentru a evita eventuale penurii interne, potrivit Reuters. Decizia, emisă de Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă, vizează exporturile de benzină, motorină şi combustibil pentru aviaţie. Autorităţile chineze nu au comentat oficial măsura.

Alte mari economii iau în calcul sau au introdus deja plafoane pentru preţurile combustibililor.

Premierul Japoniei, Sanae Takaichi, a declarat că guvernul analizează măsuri pentru a limita impactul creşterii costurilor energiei, inclusiv controlul preţurilor la benzină. Presa japoneză a relatat că autorităţile ar putea plafona preţul mediu la pompă la aproximativ 170 de yeni pe litru, în contextul în care acesta ar putea ajunge până la 200 de yeni pe litru.

Tokyo a decis, de asemenea, să elibereze unilateral petrol din rezervele strategice, fără a aştepta o acţiune coordonată cu alte state.

Japonia este puternic afectată de conflict deoarece, fiind a treia economie a lumii, depinde aproape în totalitate de importurile de energie.

În Coreea de Sud, preşedintele Lee Jae Myung a anunţat introducerea unui plafon pentru preţurile produselor petroliere.

”Am decis să stabilim un plafon clar pentru preţurile de aprovizionare, pentru a limita creşterea preţurilor combustibililor pe piaţa internă, care fluctuează puternic din cauza situaţiei internaţionale instabile”, a declarat liderul sud-coreean.

India a adoptat şi ea măsuri de prioritizare a resurselor. Autorităţile au cerut rafinăriilor să acorde prioritate aprovizionării cu gaz petrolier lichefiat pentru cele aproximativ 330 de milioane de gospodării care îl folosesc pentru gătit, înaintea celor peste trei milioane de firme care utilizează butelii comerciale.

În paralel cu aceste măsuri economice, unele state încearcă să reducă consumul de energie.

În Vietnam şi Thailanda au fost reintroduse programe de lucru de acasă pentru a diminua consumul de electricitate şi combustibil.

Thailanda a mers chiar mai departe, cerând funcţionarilor publici să urce pe scări în loc să folosească lifturile, să reducă utilizarea aerului condiţionat şi să poarte cămăşi cu mânecă scurtă în locul costumelor.

Scumpirea carburanţilor este „îngrijorătoare”, avertizează ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare: „Într-adevăr, sunt creşteri spectaculoase. În următoarele zile se va lua o decizie în această privinţă”

În Filipine şi Pakistan, autorităţile au introdus săptămâna de lucru de patru zile pentru angajaţii din sectorul public, iar Bangladesh a decis să devanseze vacanţa de Eid al-Fitr şi să închidă mai devreme universităţile, într-o încercare de a economisi combustibil.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Florin Prunea i-a cerut public să părăsească de urgență FCSB: „Du-te, nene, învârtindu-te!”
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 31 iulie. Cât costă benzina și motorina înainte de weekend. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce salariu are un soldat profesionist în 2026. Cât câștigă subofițerii și ofițerii din Armata Română
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Iranul, avertisment pentru două țări europene să nu permită armatei SUA să le folosească bazele militare. Vecina României, vizată
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România