Se anunță iarnă grea pentru români. Sistemul energetic nu poate rezista fără importuri

Românii vor avea de achitat facturi mai mari la căldură în sezonul rece din cauza creșterii consumului, dar și a tarifelor. Autoritățile spun însă că producția internă nu va putea asigura necesarul de consum, iar la orele de vârf și România va trebui să apeleze la importuri.
Mircea Filipescu
06 oct. 2025, 08:35
Se anunță iarnă grea pentru români. Sistemul energetic nu poate rezista fără importuri
10.000 de lei GRATIS de la stat pentru căldură. Programul va fi extins și pentru românii de la orașe

Iarnă grea din punct de vedere financiar pentru români. Dispeceratul Energetic Național (DEN) a elaborat mai multe scenarii de funcționare a sistemului energetic în sezonul rece.

„Urmare a analizei efectuate, se constată faptul că atât în scenariul moderat, cât și în scenariul pesimist, vârful de consum nu se poate acoperi integral din producția internă, fiind necesar importul de energie electrică”, arată DEN în actul normativ care aprobă programul de iarnă, conform jurnalul.ro.

Potrivit DEN, importul de energie electrică ar urma să varieze între 1.600 și 4.300 MW putere orară, în funcție de scenariul luat în calcul.

„Astfel, în scenariul moderat, la vârful de consum de seară se înregistrează un deficit de aproximativ 1.120 MW. Dat fiind că pentru funcționarea în condiții de siguranță a SEN rezerva minimă necesară pentru funcționarea sigură a Sistemului Energetic este de 1.000 MW și doar 520 MW pot fi acoperiți prin mobilizarea integrală a rezervelor din sistem, diferența neacoperită pentru funcționarea în condiții de siguranță în acest scenariu este de aproximativ 1.600 MW.

Citește și: Veste bună de la Hidroelectrica, anunţul îi vizează pe toţi clienţii. Sunt vizaţi un milion de români care plătesc facturi

„În scenariul pesimist, la vârful de seară se înregistrează un deficit de producție de aproximativ 3.800 MW; pentru acoperirea rezervei minime se pot acoperi doar 500 MW prin mobilizarea integrală a rezervelor din sistem, de aceea, în acest scenariu, diferența neacoperită pentru funcționarea în condiții de siguranță este de aproximativ 4.300 MW”, potrivit scenariului DEN.

DEN avertizează și asupra unui scenariu mai grav, trăgând un semnal de alarmă din cauza rezervelor insuficiente.

„Menționăm faptul că în conformitate cu regulamentele europene, atunci când sistemul funcționează fără rezerve, se află în stare de alertă. Conform Regulamentului UE 1485/2017, «starea de alertă» înseamnă starea în care sistemul se află în limitele de siguranță în funcționare, dar în care a fost detectată o contingență cuprinsă în lista de contingențe, la a cărei apariție măsurile de remediere disponibile nu sunt suficiente pentru a menține starea normală de funcționare. Articolul 152, alin. (11) din același Regulament prevede că „dacă sistemul este în stare de alertă din cauza rezervelor insuficiente de putere activă în conformitate cu articolul 18, OTS (Transelectrica la noi – n.red.)  din blocurile RFP (reglaj frecvență-putere – n.red.) în cauză, în strânsă cooperare cu alți OTS din zona sincronă și cu OTS din alte zone sincrone, iau măsuri pentru a restabili și înlocui nivelurile necesare ale rezervelor de putere activă. În acest scop, OTS dintr-un bloc RFP au dreptul de a solicita modificări ale producției sau consumului de putere activă al unităților generatoare sau al unităților consumatoare din zona lor de reglaj pentru a reduce sau pentru a elimina încălcarea cerințelor privind rezerva de putere activă”.

Citește și: Veste bună de la Hidroelectrica, anunţul îi vizează pe toţi clienţii. Sunt vizaţi un milion de români care plătesc facturi

Documentul elaborat de DEN include și o analiză a fiecărei centrale termoenergetice pentru a se determina structura de producție și capabilitatea de a participa la acoperirea consumului și la asigurarea rezervelor de sistem (aFRR și mFRR). Au fost luate în considerare doar grupurile disponibile din punct de vedere tehnic, nu și grupurile care sunt indisponibile de lungă durată, din motive tehnice, comerciale și/sau de mediu.

Astfel, referitor la grupurile pe lignit din cadrul Complexului Energetic Oltenia, s-a luat în calcul:

– pentru scenariul moderat s-a luat în calcul la CTE Turceni un singur grup (TA 5) cu 250 MW și s-a considerat că TA 4 este în rezervă tehnică, respectiv la CTE Rovinari s-au luat în calcul două grupuri (TA 4 și TA 5) cu un total de 600 MW și s-a considerat că TA 6 este în rezervă tehnică, respectiv la CTE Ișalnița TA 7 s-a considerat retras definitiv din exploatare;

– pentru scenariul pesimist s-a luat în calcul oprirea tuturor grupurilor energetice din CTE Turceni, CTE Rovinari și CTE Ișalnița.

În ceea ce privește grupurile energetice funcționând pe lignit, aparținând Societății Electrocentrale Craiova, având în vedere că trebuie să asigure termoficarea orașului Craiova pentru ambele scenarii, s-a luat în calcul un singur grup (TA 1) cu 100 MW, TA 2 s-a considerat rezervă în cazul indisponibilizării TA 1.

În ceea ce privește grupul energetic funcționând pe huilă, pentru scenariile analizate nu s-a luat în calcul TA4 – 150 MW CET Paroșeni (Complexul Energetic Valea Jiului), având în vedere situația incertă cu privire la repornirea centralei, după evenimentul din luna iulie 2025.

În ceea ce privește grupurile energetice funcționând pe gaze naturale, pentru scenariile analizate nu s-a luat în calcul ipoteza lipsei gazelor naturale, având în vedere dezvoltarea sistemului de înmagazinare.

În ceea ce privește disponibilitatea grupurilor pe gaze naturale, ipotezele au fost:

– pentru ambele scenarii la Electrocentrale București s-au luat în calcul două grupuri la CET București Sud, două grupuri la CET București Vest, două grupuri la CET Progresul și un grup la CET Grozăvești cu o putere totală de 420 MW;

– pentru ambele scenarii la CTE Iernut s-a luat în calcul singurul grup rămas disponibil din vechea centrală (TA 5) cu 150 MW, având în vedere că termenul estimat pentru centrala nouă este trim. II 2026;

– pentru ambele scenarii la CECC Brazi Petrom (OMV Petrom) s-au luat în calcul toate grupurile (TG 1, TG 2, TA) cu 800 MW;

– pentru ambele scenarii la CET Brazi (Termo Ploiești) s-a luat în calcul un singur grup (TA 5 împreună cu C 5) cu 70 MW, TA 6 este în rezervă, însă C 6 și TAG 8 sunt retrase din exploatare de lungă durată;

– CET Arad a fost preluată de către AOT Energy, însă având în vedere că TA1 – 50 MW este indisponibil, în ambele scenarii, producția acestuia a fost considerată ca fiind egală cu zero, dar s-au luat în considerare motoarele termice cu 20 MW.

DailyBusiness
Negociatori israelieni și Hamas vor discuta indirect la Cairo, duminică, planul lui Trump
Spynews
Cum a arătat nunta de 30 de minute a unei românce. Evenimentul emoționant a durat cât o pauză de masă | VIDEO
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu, mesaj în vestiarul lui Dinamo: “Suntem foarte puternici!” Derby încins cu Rapid: “Ambele am fost la un pas de dezintegrare”
Capital.ro
Dan Diaconescu are dovada! Mesajul care dă peste cap ancheta în cazul lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ai nevoie de autorizație pentru izolarea unui apartament la exterior? Ce prevede legea
Adevarul
Doi matematicieni francezi susțin că au dovada existenței lui Dumnezeu, bazată pe știință
wowbiz.ro
Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte | EXCLUSIV
Economica.net
Noile magazine cu preţuri mici. Unde se vor mai deschide
Prosport.ro
Jucătoarea și-a pus silicoane și a adus-o în discuție pe Halep: „Sânii ei erau un handicap”
kanald.ro
Primul mesaj transmis de nepotul lui Nicolae Botgros de pe patul de spital. Care este starea sa de sănătate în prezent
Cancan.ro
Actorul de la Antena 1 a stat lipit de Gina Chirilă toată seara! El însurat, ea proaspăt îndrăgostită, dar… A păzit-o mai ceva ca un bodyguard!
iamsport.ro
Antrenorul din Liga 1 și-a dat demisia după ce primarul nu a lăsat echipa să plece în cantonament: ”S-a așezat în fața autocarului!”. Două etape rezistase tehnicianul
MediaFlux
Rugăciunea care se spune azi neapărat pentru luminarea sufletului
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar