Se caută un compromis pentru candidatul care o va înlocui pe Christine Lagarde în funcţia de Director General al FMI

Miniştrii europeni de Finanţe trebuie să ajungă la un compromis privind candidatul care o va înlocui pe Christine Lagarde în funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional, a afirmat Bruno Le Maire, ministrul francez de Finanţe, transmite Reuters citată de Agerpres.
Alina Costache
07 iul. 2019, 07:26
Se caută un compromis pentru candidatul care o va înlocui pe Christine Lagarde în funcţia de Director General al FMI

Liderii UE au ajuns marţi seara la un acord privind viitorii şefi ai instituţiilor blocului comunitar. Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a fost desemnată preşedinte al Comisiei Europene, iar Christine Lagarde, preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

David Lipton, prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internaţional, va prelua interimar conducerea FMI, în urma nominalizării lui Christine Lagarde la preşedinţia BCE.

Vorbind în marja unei conferinţe de afaceri care s-a desfăşurat sâmbătă la Aix-en-Provence, în sudul Franţei, Le Maire a declarat că miniştrii europeni de Finanţe vor discuta problema viitorului lider al FMI la reuniunea de marţi de la Bruxelles.

„Trebuie să găsim un compromis la nivel european, sper să ajungem la un compromis pentru a nominaliza cel mai bun candidat, cel mai bun candidat european pentru FMI”, le-a spus jurnaliştilor ministrul francez de Finanţe. „Dacă avem un candidat european bun, am putea avea un candidat bun pentru FMI”, a adăugat el ca răspuns la întrebarea dacă guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, poate fi desemnat candidat din partea Europei.

Deşi este născut şi crescut în Canada, Mark Carney deţine atât paşaport britanic, cât şi irlandez, pe lângă cetăţenia canadiană.

Un oficial francez a declarat pentru Reuters că Le Maire urmează să discute problema cu preşedintele Emmanuel Macron în acest weekend şi că probabil va vorbi în prealabil cu Mark Carney.

Franţa conştientizează că sprijinul pentru Carney este în creştere, a adăugat oficialul, iar dacă Parisul decide să îl sprijine, ar fi de preferat ca anunţul să fie făcut cât mai curând.

În mod tradiţional, Fondul Monetar Internaţional este condus de un european, iar Banca Mondială – de un american – deşi marile economii emergente încearcă să vină cu proprii lor candidaţi.

Ţinând cont că, recent, americanul David Malpass a obţinut funcţia de preşedinte la Banca Mondială, oficialul francez a apreciat că nu sunt motive pentru care funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional să nu revină unui european, potrivit stiripesurse.ro.

Carney, care a fost şi guvernator al Băncii Centrale a Canadei, este foarte respectat în cercurile financiare internaţionale. Recent, ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, anunţase în că Mark Carney îşi va prelungi mandatul la Banca Angliei cu încă şapte luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2020, pentru a ajuta la atenuarea efectelor ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Vineri, Le Maire a exclus propria sa candidatură la conducerea FMI, spunând într-un interviu acordat postului de televiziune BFM că intenţionează să rămână în funcţia de ministru francez de Finanţe pe tot parcursul mandatului de cinci ani al preşedintelui Emmanuel Macron.

Alţi europeni „bine plasaţi” pentru a candida la şefia FMI sunt Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurenţă, şi Jeroen Dijsselbloem, fost ministrul olandez de Finanţe şi preşedintele Eurogrup.

Nominalizarea franţuzoaicei Christine Lagarde la preşedinţia Băncii Centrale Europene este văzută de mulţi analişti ca surpinzătoare. Ar fi prima femeie care ar conduce BCE, după ce mandatul de opt ani al actualului preşedinte, Mario Draghi, se va încheia la sfârşitul lunii octombrie, potrivit stiripesurse.ro

În 5 iulie 2011, Christine Lagarde a devenit prima femeie care deţine funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional iar în 2016 a obţinut al doilea mandat de cinci ani la conducerea FMI.

Anterior, în perioada 2007 – 2011, a fost ministru de Finanţe în Franţa.

Marţi, Christine Lagarde, s-a declarat „foarte onorată să fie nominalizată pentru preşedinţia Băncii Centrale Europene”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT