Se dau 4.000 de lei pe lună de la stat. Ce este „beneficiul de locuire” şi cine îl poate încasa

Anul acesta s-a decis, printr-o lege apărută în ianuarie, ca persoanele cu dizabilități să poată primi mai multe tipuri de ajutoare financiare, inclusiv unul pentru locuire. Mai exact, potrivit metodologiei de acordare și de plată a acestor ajutoare, care este acum în dezbatere publică, beneficiul pentru locuire, în valoare de până la 4.000 de lei/ lună, va putea fi folosit de persoanele cu dizabilități, printre altele, pentru plata chiriei și a utilităților publice.
Filip Stan
03 iul. 2023, 21:40
Se dau 4.000 de lei pe lună de la stat. Ce este

Sprijin de la stat  de până la 4.000 de lei/lunar pentru persoanele cu dizabilităţi. Ministerul Muncii a publicat în procedura de transparenţă decizională un proiect de hotărâre privind metodologia de acordare și de plată din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat a beneficiului pentru locuire și a beneficiului de tranziție pentru persoanele adulte cu dizabilități.

„În vederea susținerii unui trai independent în comunitate, persoanele adulte cu dizabilități pot primi un beneficiu pentru locuire și un beneficiu de tranziție, după caz, potrivit prevederilor art.202 și 203 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Beneficiul pentru locuire se acordă lunar în vederea administrării unei locuințe, pentru persoanele adulte cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care dețin certificat sau decizie de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate și care îndeplinesc condițiile referitoare la locuire și venit, pe baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate.

Vouchere de vacanţă şi 500 de lei în plus pe cardul de salariu din august. Verifică dacă te afli pe lista bugetarilor norocoşi
Beneficiul de tranziție  de la stat se acordă o singură dată și ori de câte ori este nevoie, persoanelor adulte cu dizabilități, posesoare ale unui certificat de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate, pe baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate, sau pentru prevenirea reinstituționalizării”, se arată în proiectul de hotărâre.

HG_beneficii_persoane_adulte_dizab_23062023

Care este valoarea beneficiului pentru locuire acordat de stat

Iată ce scrie în proiect:

„Beneficiul pentru locuire se acordă pentru acoperirea cheltuielilor aferente plății chiriei pentru locuinţele închiriate din mediul public sau privat, aflate în mediu rural sau urban, respectiv a plății asigurărilor împotriva dezastrelor naturale, a serviciilor de utilităţi publice, precum și a reparațiilor curente necesare acestei locuințe.

2) Valoarea beneficiului pentru locuire este de până la 4.000 de lei/lunar .

(3) Valorile maxime de referință ale cheltuielilor acoperite prin beneficiul pentru locuire acordat pentru persoana adultă cu dizabilități care întrunește criteriile de eligibilitate sunt următoarele:

a) până la 1.500 lei/lună pentru cheltuielile determinate de plata chiriei, pentru locuințele închiriate din mediul privat, rural ;

b) până la 2.400 lei/lună pentru cheltuielile determinate de plata chiriei, pentru locuințele închiriate din mediul privat, urban;

c) până la 1.000 lei/lună pentru cheltuielile determinate de plata chiriei, pentru locuințele închiriate din mediul public, aflate în proprietatea sau administrarea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, sau aflate în fondul de locuinţe sociale;

d) până la 100 lei/an pentru cheltuielile determinate de plata asigurărilor împotriva dezastrelor naturale, încheiate în conformitate cu prevederile Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundațiilor, cu modificările ulterioare;

Vouchere de vacanţă 2023. Efectul neplăcut al tichetelor de vacanţă, vom scoate bani mai mulţi pentru vacanţele „ieftine”
e) până la 1.000 lei/lună pentru cheltuielile determinate de plata serviciilor de utilități publice și cheltuieli de reparații curente.

f) până la 1.500 lei/an pentru cheltuielile determinate de plata reparațiilor curente.”

Beneficiul pentru locuire se acordă corespunzător tipului/tipurilor de cheltuială/cheltuieli, cu încadrarea în valoarea maximă corespunzătoare acesteia/acestora și în limita valorii stabilite la alin.(2) și (3). Beneficiul pentru locuire se acordă pe toată durata găzduirii persoanei adulte cu dizabilități într-o formă de locuire incluzivă, definită potrivit art.4 lit. i) din Legea nr.7/2023.

Mai exact, o persoană adultă cu dizabilități va putea primi beneficiul pentru locuire dacă îndeplinește, pe lângă condiția încadrării în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cumulativ următoarele condiții:

  • se află într-una din următoarele situații: are calitate de persoană dezinstituționalizată, de persoană aflată în risc de reinstituționalizare sau în risc de instituționalizare;
  • i s-a întocmit un raport de evaluare a nevoilor individuale de viață, care cuprinde recomandarea de locuire independentă;
  • nu realizează venituri sau are venituri nete, singură sau împreună cu familia, până la nivelul salariului de bază minim brut pe țară (3.000 de lei).

Beneficiul pentru locuire acordat de  stat are valoarea de până la 4.000 de lei/lună și se acordă pentru acoperirea cheltuielilor aferente plății chiriei pentru locuinţele închiriate din mediul public sau privat, aflate în mediu rural sau urban, respectiv a plății asigurărilor împotriva dezastrelor naturale, a serviciilor de utilităţi publice, precum și a reparațiilor curente necesare acestei locuințe.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
După ce și-a schimbat numele, Victoria Beckham face o dezvăluire neașteptată. Cum este numită acum soția lui David Beckham
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Test festiv de perspicacitate. Găseşte repede cei 7 elfi ascunşi în imaginea de Crăciun
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Ion Țiriac, angajatul renumitului miliardar căsătorit cu o femeie cu 33 de ani mai tânără: ”Omul habar nu avea!”. Ce salariu uriaș primea
MediaFlux
S-au anunțat zilele libere de sărbatori. Când se întorc romanii la muncă
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet