Se dau bani de la stat! Ce trebuie să faci pentru a primi 20.000 DE LEI

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională va fi reluat pe 6 noiembrie 2019, ora 10.00. La această dată, instalatorii validați vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică, potrivit unui comunicat al AFM.
Filip Stan
30 oct. 2019, 15:12
Se dau bani de la stat! Ce trebuie să faci pentru a primi 20.000 DE LEI

Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării, arată instituția.

S-a dat LEGEA! Toţi românii sunt obligaţi să facă asta de la 1 IANUARIE 2020

Persoanele fizice care nu au depus și nu au înregistrat documentele la instalatorii validați până în data de 10 septembrie, vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiția ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicația informatică.

SALARIUL MINIM, majorat substanţial de anul viitor. Care este noua formula de calcul pentru retribuţia bugetarilor

Reamintim că valoarea contractului de finanțare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operațional Regional (POR). Valoarea totală a finanțării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administrația Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea București – Ilfov.

Citeşte mai mult pe ECONOMICA.NET.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
„Îl așteptăm pe numărul 11!”. Sorin Cârțu, poveste fabuloasă cu marele Passarella la 44 de ani de la Craiova – Fiorentina 3-1
Capital.ro
Gazele s-au scumpit de aproape trei ori față de primăvară. Bogdan Ivan: Este semnalul care ar trebui să îngrijoreze cel mai mult
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte