Se declanşează conflictul de muncă la Dacia. Negocierile cu salariaţii au eşuat

Sindicatul Automobile Dacia, de la uzinele Dacia din Mioveni, a anunțat că va sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș cu privire la declanșarea unui conflict de muncă. Este vorba despre încheierea fără rezultat a negocierilor privind semnarea noului Contract Colectiv de muncă cu patronatul Automobile Dacia.
Alina Costache
14 feb. 2017, 14:48
Se declanşează conflictul de muncă la Dacia. Negocierile cu salariaţii au eşuat

Ion Iordache, lider de sindicat, a declarat că a fost trimisă scrisoarea de înștiințare a directorului general privind declanșarea conflictului de muncă și, după primirea răspunsului, va întocmi dosarul pentru ITM.

Negocierile s-au blocat la punctual referitor la salarii, cerințele sidicatelor fiind considerate de neacceptat de către patronatul Dacia. Astfel, sindicaliștii susțin o creștere de 14% adică 450 de lei și o creștere a valorii bonurilor de masă, în timp ce oferta venită de la patronat este de numai 90 de lei, adică aproximativ 3% creștere și menținerea bonurilor de masă la aceeași valoare ca anul trecut. Conducerea fabricii a mai oferit o creștere de 0,5% individual, în funcție de propunerile șefilor, informează profit.ro. 

Citeşte şi Defecţiuni la sistemul de frânare şi la airbagurile Dacia. Compania recheamă în service mai multe modele

Săptămâna trecută, reprezentanții Dacia au declarat, referitor la acest conflict, că „negocierile pentru contractul colectiv de muncă se derulează normal”.

După înregistrarea conflictului de muncă la ITM Argeș, urmează procedura de conciliere, intermediată de un reprezentant al ITM.

Automobile Dacia şi Renault Commercial Roumanie se retrag din APIA

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT