Se împlinesc 20 de ani de la bombardamentele aeriene împotriva Iugoslaviei

Kosovo, provincie sudică a Serbiei, populată în proporţie de 90% de albanezi, era la acea vreme scena unor confruntări între forţele regimului naţionalist sârb al lui Slobodan Milosevic şi gherila secesionistă. Acest război urma să se soldeze în final cu circa 13.000 de morţi, în principal albanezi, şi sute de mii refugiaţi.

În februarie şi martie 1998, forţele sârbe au lansat mai multe ofensive sângeroase împotriva separatiştilor albanezi din Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), omorând numeroşi civili.

Ţările membre ale NATO se temeau de o extindere a conflictului în Balcani, la numai trei ani de la semnarea acordurilor de la Dayton, care au pus capăt războaielor din Bosnia şi Croaţia, informează Agerpres.

În mai, SUA îl trimit la Belgrad pe Richard Holbrooke, artizan al acordurilor de pace de la Dayton. În paralel, NATO examinează tot mai mult opţiunile militare.

Alte articole

Marius Lazurca nu se fereşte de cuvinte mari: „Nimeni nu are nevoie de vasali într-o alianţă”

Armata română se antrenează pentru atac nuclear! ”Ne pregătim împreună pentru a fi gata în orice scenariu!”

După eşuarea a două serii de negocieri în Franţa, în februarie şi martie 1999, la Rambouillet şi Paris, emisarul american are o ultimă tentativă de mediere la Belgrad. La 23 martie, el este pe punctul de a părăsi palatul prezidenţial după ce a încercat în zadar să-l convingă pe Slobodan Milosevic să accepte o reglementare negociată a crizei. În momentul când se pregătea să plece, el l-a întrebat pe preşedintele iugoslav: „Înţelegeţi ce se va întâmpla după ce voi pleca?”. „Da. Ne veţi bombarda”, a răspuns Slobodan Milosevic. După 24 de ore, în seara zilei de 24 martie, primele rachete de croazieră ale NATO au lovit Iugoslavia, potrivit Agerpres.

Aceasta a fost prima campanie de acest tip din istoria Alianţei Nord-Atlantice, desfăşurată fără o autorizaţie explicită a ONU, Rusia, aliată istorică a Belgradului, şi China opunându-se oricărei rezoluţii care să permită o intervenţie militară.

Bombardamentele, prevăzute să dureze câteva zile, au continuat 11 săptămâni. În total, avioanele NATO au efectuat 38.000 de zboruri, dintre care 10.000 cu bombardamente şi 2.700 de misiuni împotriva apărării aeriene sârbe, potrivit cifrelor Alianţei.

NATO a vizat mai multe zeci de ţinte militare şi infrastructuri: poduri, intersecţii feroviare, reţele electrice. Însă bombele şi rachetele au greşit uneori ţinta, provocând critici vehemente, potrivit Agerpres.

Numărul de civili ucişi în bombardamente nu a fost niciodată stabilit oficial. Cifrele pleacă de la 500 de morţi, potrivit ONG-ului Human Rights Watch, până la 2.500, potrivit oficialilor sârbi.

La 10 iunie 1999, Slobodan Milosevic a ordonat în final forţelor sale să se retragă din Kosovo, plasată luna următoare sub administraţia ONU.

Kosovo, care şi-a proclamat independenţa în 2008 şi unde mai locuiesc doar circa 120.000 de sârbi, asigură că a fost recunoscută de 115 ţări, inclusiv de majoritatea ţărilor occidentale. Rusia şi China nu recunosc Kosovo, blocând orice perspectivă de aderare a acesteia la ONU.