Se RIDICĂ din nou maşinile parcate NEREGULAMENTAR în Bucureşti. Ce amenzi vor primi şoferii indisciplinaţi

Primăria Capitalei va începe de luni, 26 august, să ridice mașinile parcate neregulamentar pe străzile Capitalei.  Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, precum şi dispunerea măsurii de ridicare se fac de către poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Capitalei sau de către poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a municipiului Bucureşti. În functie de masa autoturismului ridicat, sumele minime pe care le vor plati cetatenii vor de fi de 500 de lei, respectiv 620 de lei.
Ionela Marcu
20 aug. 2019, 09:08
Se RIDICĂ din nou maşinile parcate NEREGULAMENTAR în Bucureşti. Ce amenzi vor primi şoferii indisciplinaţi

Primaria Municipiului Bucuresti, prin Compania Municipala Managementul Trasportului Bucuresti, va pune in aplicare, începand cu data de 26 august, prevederile Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea vehiculelor stationate neregulamentar în Capitală, aprobat prin HCGMB nr. 371/26.06.2019.

Masinile parcate neregulamentar si care au fost ridicate vor fi depozitate in spatiile special amenajate din Bulevardul Timisoara nr. 161- 163, Sector 6 şi Bulevardul Metalurgiei nr. 69- 71 (str. Drumul Jilavei nr.113), Sector 4, care vor avea program de functionare 24/24 ore, astfel incat masinile ridicate sa poate fi eliberate la orice ora. 

Potrivit unor reprezentanţi ai Poliţiei Locale, măsurile vizează strict acele vehicule care staţionează neregulamentar pe principalele artere din Bucureşti şi care blochează circulaţia vehiculelor de intervenţie în caz de urgenţă, ambulanţe sau maşini de pompieri, precum şi accesul în spitale, şcoli, instituţii publice, dar şi circulaţia mijloacelor de transport public sau activitatea utilajelor de deszăpezire şi salubrizare.

Cetatenii ale căror maşini vor fi ridicate vor putea suna gratuit la numerele de telefon 021/9544 – Brigada de Politie Rutiera sau 021/9752 – Politia Locala a Municipiului Bucuresti, pentru a afla in care dintre cele doua spatii se afla autoturismele si pentru a le putea recupera.

Potrivit proiectului votat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti la începutul acestei veri „vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate, transportate, depozitate şi eliberate„, „numai proprietarului / deţinătorului / utilizatorului legal al acestuia şi doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare în original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului şi a unui act de identitate al solicitantului”.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale din prezentul regulament, precum şi dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare se fac de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a municipiului Bucureşti.

Agenţii constatatori înregistrează foto sau video, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice verificate metrologic zona staţionării vehiculului, consemnând aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei şi dispun în scris aplicarea măsurii tehnico-administrative printr-o dispoziţie de ridicare.

Dispoziţia de ridicare cuprinde următoarele informaţii: data şi ora ridicării vehiculului; gradul profesional, numele şi prenumele agentului constatator care dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi instituţia din care acesta face parte; indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată; menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului; menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul şi date privind numărul de înmatriculare/ înregistrare şi marca vehiculului.

Tarifele de ridicare sunt:

  • 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv
  • 270 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone

Tarife de transport sunt:

  • 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv
  • 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone

În funcţie de perioada de depozitare, calculată din momentul depozitării efective a vehiculului, se percepe un tarif de 150 lei/zi.

Astfel, in functie de masa autoturismului ridicat, sumele minime pe care le vor plati cetatenii vor de fi de 500 de lei, respectiv 620 de lei.

„Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare. Pentru a-i putea fi restituit vehiculul, proprietarul sau utilizatorul vehiculului trebuie să prezinte acte care atestă dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Titus Corlățean critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: Nu mai există un capitol de politică externă
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte