Se schimbă banii. Decizia anunţată de Donald Trump luni dimineaţă

Preşedintele Donald Trump i-a cerut secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, să oprească producţia de monede de un cent, invocând costul ridicat al producţiei, care depăşeşte valoarea nominală a subdiviziunii dolarului, relatează CNN.
Filip Stan
10 feb. 2025, 11:21
Se schimbă banii. Decizia anunţată de Donald Trump luni dimineaţă

Donald Trump ordonă Trezoreriei să oprească producţia monedelor de 1 cent. „De mult prea mult timp, Statele Unite au bătut monede de un cent care ne costă practic mai mult de 2 cenţi. Acest lucru este atât de risipitor! I-am dat instrucţiuni secretarului meu de la Trezoreria SUA să nu mai producă monede noi de 1 cent. Haideţi să eliminăm risipa din bugetul măreţei noastre naţiuni, chiar dacă este vorba de o simplă monedă la un moment dat”, a declarat Trump într-o postare pe reţelele sociale făcută în timp ce se întorcea la Washington de la New Orleans, unde asistase la finala Super Bowl.

Trump anunță că a vorbit cu Putin despre încetarea războiului din Ucraina. ”Vrea să nu mai vadă oameni murind”

Moneda de un cent este criticată de ani de zile, mişcarea de eliminare a monedei de un cent luând amploare luna trecută, după ce Departamentul pentru eficienţă guvernamentală (DOGE) al lui Elon Musk a avut o postare pe X în care atrăgea atenţia asupra costului ridicat al producerii monedei de un cent.

Anul trecut, un articol din New York Times Magazine pleda pentru abolirea monedei. „Necesitatea eliminării monedei de un cent a fost evidentă pentru cei aflaţi la putere atât de mult timp, încât incapacitatea de a realiza acest lucru a transformat moneda într-un simbol al putregaiului profund”, se arăta în articol.

CNN a relatat că în 2023 Monetăria SUA a raportat că a pus în circulaţie aproximativ 4,1 miliarde de monede de un cent. În anul fiscal 2024, Monetăria SUA a declarat în raportul său anual că producerea şi distribuirea monedei de un cent costă 3,7 cenţi, cu peste 20% mai mult decât în anul precedent. Creşterea costului metalelor, inclusiv al zincului şi al cuprului, este unul dintre motivele pentru care producţia monedei devine mai costisitoare.

Trump continuă strategia de cotropitor! După Groenlanda și Canada acum tocmai a anunțat că vrea ca America sa preia Fașia Gaza! “O vom deține și o vom dezvolta!”

În 2013, un comentariu publicat pe site-ul Brooking Institution mergea şi mai departe, susţinând că SUA ar trebui nu numai să oprească producerea monedei de un cent, ci şi să oprească producţia de nichel. „Poate că problema nu este că susţinătorii au fost prea îndrăzneţi, ci mai degrabă că au fost prea timizi – să renunţăm nu doar la monedele de un cent, ci şi la cele de 5 cenţi şi să nu mai folosim deloc zecimala cea mai la dreapta”, se susţinea în articol.

Trump spune că va anunţa luni taxe vamale de 25% pentru oţel şi aluminiu

Preşedintele american Donald Trump a declarat că va anunţa luni tarife de 25% la toate importurile de oţel şi aluminiu în SUA, o altă escaladare majoră în revizuirea politicii sale comerciale, notează Reuters.

Trump, care a vorbit cu reporterii duminică, la bordul Air Force One, a mai spus că va anunţa tarife pe bază de reciprocitate marţi sau miercuri, care vor intra în vigoare aproape imediat.

În timpul primului său mandat, Trump a impus taxe vamale de 25% pentru oţel şi 10% pentru aluminiu, dar ulterior a acordat mai multor parteneri comerciali, cote scutite de taxe vamale, inclusiv Canadei, Mexicului, UE şi Regatului Unit.

Donald Trump spune că este serios atunci când vorbeşte despre anexarea Canadei

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu difuzat duminică în timpul spectacolului dinaintea Super Bowl, că este serios în ceea ce priveşte dorinţa sa de anexare a Canadei, relatează AP.

„Da, este”, i-a răspuns Trump lui Bret Baier de la Fox News Channel când a fost întrebat dacă discuţia sa despre anexarea Canadei este „un lucru real” – aşa cum a avertizat recent premierul canadian Justin Trudeau.

„Cred că ar fi mult mai bine pentru Canada să fie al 51-lea stat, deoarece pierdem 200 de miliarde de dolari pe an cu Canada. Şi nu am de gând să las să se întâmple asta”, a spus el. „De ce plătim 200 de miliarde de dolari pe an, practic o subvenţie pentru Canada?”

SUA nu subvenţionează Canada. Statele Unite cumpără produse din această ţară bogată în resurse naturale, inclusiv produse de bază precum petrolul. În timp ce deficitul comercial de bunuri a crescut în ultimii ani până la 72 de miliarde de dolari în 2023, deficitul reflectă în mare măsură importurile americane de energie canadiană, precizează AP.

Trump a sugerat în mod repetat că ar fi mai bine pentru Canada dacă ar fi de acord să devină al 51-lea stat american – o perspectivă care este profund nepopulară în rândul canadienilor.

Trudeau a declarat vineri, în timpul unei sesiuni cu uşile închise cu liderii de afaceri şi ai sindicatelor, că discuţiile lui Trump privind transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american sunt „un lucru real” şi sunt legate de dorinţa de a avea acces la resursele naturale ale ţării.

”Domnul Trump are în minte că cel mai simplu mod de a face acest lucru este să ne absoarbă ţara şi este un lucru real”, a declarat Trudeau, potrivit CBC, radiodifuzorul public din Canada. „Ei sunt foarte conştienţi de resursele noastre, de ceea ce avem, şi doresc foarte mult să poată beneficia de acestea”.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Echipa din Liga 1 la care jucau ”numai alcoolici”: ”Matrafoxiști rău de tot! Doar băutură se băga”
MediaFlux
Hackerii au atacat Apele Române, sunt distrugeri masive. Ce se întâmplă cu barajele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet