Se schimbă buletinele! Imprimeria Naţională organizează licitaţie pentru certificatele digitale necesare autentificării cetățenilor în sistemele IT publice și private

Imprimeria Națională vrea să cumpere o infrastructură de chei publice (PKI) pentru emiterea și gestiunea certificatelor digitale necesare pentru autentificarea şi identificarea unică a titularilor de cărți electronice de identitate (CEI) în sisteme informatice ale MAI precum și în sistemele informatice ale altor instituții publice sau private, scrie hotnews.ro.
Alina Costache
31 iul. 2022, 09:10
Se schimbă buletinele! Imprimeria Naţională organizează licitaţie pentru certificatele digitale necesare autentificării cetățenilor în sistemele IT publice și private

​Se schimbă buletinele. Achiziția se va desfășura prin procedură de dialog competitiv, valoarea contractului fiind estimată la peste 22,8 milioane lei (fără TVA), potrivit unui anunț publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

 De ce doreşte Imprimeria să achiziţioneze această infrastructură IT

– Autoritatea de certificare – PKI va fi alocată proiectului CEI (cartea electronică de identitate) și se va implementa la sediul MAI – DEPABD, care este beneficiarul infrastructurii;

– Pentru fiecare carte electronică de identitate se vor genera și informațiile aferente certificatului ce va fi înscris în suportul electronic al documentului;

– La nivelul central al sistemului informatic CEI, componentele PKI vor asigura emiterea și gestiunea certificatelor digitale necesare pentru autentificarea / identificarea unică a titularului de CEI în sisteme informatice ale MAI precum și în sistemele informatice ale altor instituții publice sau private, pe baza certificatului menționat anterior, cât și pentru semnarea documentelor electronice de către titularul CEI în raport cu sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi cu sistemele informatice ale altor instituții publice.

Citeste si Se schimbă buletinele. Cum arată noile cărţi de identitate cu CIP şi cine are deja

Viitoarea infrastructură PKI solicitată va trebui să furnizeze printre altele și:

– Serviciu de migrare a certificatelor emise și a perechilor de chei asociate, de pe infrastructura existentă la nivelul Beneficiarului pe noua infrastructură, astfel încât noile funcționalități ale CEI descrise în prezenta documentație să fie disponibile și pentru CEI emise anterior;

– Aplicație de management PKI utilizată la nivelul Beneficiarului de CEI, care să asigure facilitatea de schimbare a codului PIN, reînnoire certificate etc. și care să fie în suport pe toată perioada contractuală.

– Toate produsele trebuie sa fie licențiate perpetuu, fără costuri suplimentare și limită de utilizatori.

Potrivit documentelor de achiziţie, infrastructura tehnică propusă trebuie să fie conformă cu Regulamentul eIDAS. Furnizorul are datoria de a asigura toate condițiile tehnice și procedurale astfel încât utilizatorii de CEI să poată aplica o semnătură electronică avansată utilizând certificatul digital emis de către infrastructura de chei publice, conform Regulamentului eIDAS.

Durata contractului este de 60 luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare la procedura de achiziție este 1 septembrie 2022.

Proiectul pilot privind cartea electronică de identitate a fost lansat la Cluj în data de 2 august 2021, moment la care autoritățile au spus că această perioadă de teste va dura 6 luni, urmând ca ulterior, până la finele anului 2022, toate serviciile de evidență a populației din țară să poată emite aceste carduri.

Noul document va înlocui treptat, până în august 2031, actuala carte de identitate aflată în circuit din 1997, potrivit termenelor stabilite de Regulamentul (UE) 1157/2019, care a intrat în vigoare în data de 2 august 2021.

Citeste si Se schimbă buletinele! Cărţile de identitate cu cip vor putea fi folosite şi pentru plăţi contactless

Beneficiile cărţii electronice de identitate

Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii. CEI va facilita astfel accesul cetățeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relației cu autoritățile publice, creşterea calității şi accesibilității serviciilor publice, se arată pe site-ul Guvernului.

CEI va respecta cerințele Comisiei Europene privind securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migrației ilegale, al traficului de droguri și de persoane, cărțile de identitate actuale fiind realizate cu tehnologie din  anii ’90.

Noul document de identificare va oferi cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„Mitică” Marcu a fost înmormântat în București cu sicriul învelit în steagul Craiovei. Universitatea a plătit toate cheltuielile
Capital.ro
Drona descoperită în Tulcea, distrusă de specialiștii MApN. Aparatul a fost neutralizat prin detonare controlată în condiții de siguranță (VIDEO)
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Pensii mai mari pentru românii care au lucrat înainte de 2001. Suma pe care o primesc în plus pensionarii
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat