Se schimbă buletinele: Vor fi introduse CIPURI în cărţile de identitate

Noile cărţi electronice de identitate vor fi puse în circulaţie începând cu 1 aprilie 2014, prevede proiectul HG privind modificarea şi completarea actelor normative referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale din domeniul evidenţei persoanelor supusă dezbaterii publice pe site-ul MAI, informează Agerpres.
Filip Stan
03 ian. 2014, 09:03
Se schimbă buletinele: Vor fi introduse CIPURI în cărţile de identitate

Aceste buletine noi vor conţine mai multe elemente de particularizare. Datele cu caracter vizibil care există şi în prezent sunt: numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a a titularului, imaginea facială, CNP şi adresa de domiciliu.

În afara acestora, noile cărţi de identitate electronice vor mai conţine: datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului, prenumele părinţilor titularului, certificate şi certificate calificate, date biometrice ale titularului constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete.

‘Cartea de identitate va avea încorporat un cip cu interfaţă contact, iar Cartea electronică de identitate (CEI) şi Cartea electronică provizorie vor avea încorporate un cip cu dublă interfaţă, cu contact şi contactless. Cip-urile includ microcontrolere integrate, cu capabilităţi de procesare criptografică, memorie internă şi au implementate intern măsuri de protecţie avansată împotriva accesului neautorizat şi a copierii/alterării informaţiilor conţinute (…) Asigurarea confidenţialităţii datelor transmise/primite între CEI/CER şi cititor se face prin utilizarea metodelor criptografice şi/sau a unei infrastructuri de chei publice’, se arată în nota de fundamentare.

Totodată, accesul la datele necesare creării semnăturilor digitale va fi permis numai după o validare suplimentară de către titularul CEI cum ar fi un număr personal de identificare (PIN).

Procedurile de preluare a datelor biometrice pentru emiterea cărţii electronice de identitate se realizează numai în prezenta titularului, la sediul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor sau al Direcţiei, cu excepţia situaţiei în care persoana este netransportabilă, respectiv la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular care înregistrează cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate.

În acelaşi timp, imaginile impresiunilor papilare colectate pentru eliberarea cărţii electronice de identitate şi stocate în Sistemul naţional informatic de evidenţă a persoanelor se şterg prin procedură automată, imediat după ridicarea cărţii electronice de identitate sau, dacă nu a fost ridicată, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acesteia.

‘Procedurile de ştergere asigură imposibilitatea recuperării parţiale sau totale a datelor şterse’, se precizează în proiect.

Cărţile de identitate electronice vor fi făcute de Direcţia Generală de Paşapoarte, prin Centrul National Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice.

VEZI SI:

Descoperirea care va revoluţiona lumea: Computerul care învaţă din propriile greşeli

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România