Se schimbă legea: condamnații care nu se prezintă la poliție vor fi considerați evadați

Legea fugarilor a fost promulgată vineri, 14 martie, de către președintele interimar Ilie Bolojan. Această legislație a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională a României (CCR), iar una dintre modificările importante prevăzute de lege se referă la definirea mai clară a evadării. Conform acesteia, „se consideră evadare şi fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliţie în vederea punerii în executare a mandatului”.
Filip Stan
14 mart. 2025, 20:15
Se schimbă legea: condamnații care nu se prezintă la poliție vor fi considerați evadați

Prin această modificare a Codului Penal, autoritățile intenționează să înăsprească pedeapsa pentru cei care încearcă să se sustragă de la executarea pedepsei, considerând comportamentele respective ca fiind echivalente cu evadarea. Astfel, dacă persoana condamnată nu se prezintă la poliție în termen de 7 zile de la momentul în care hotărârea instanței devine definitivă, fapta sa va fi tratată ca o evadare.

Legea prevede, de asemenea, sancțiuni specifice pentru evadare.

„Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare: a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere; c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerariului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.

Citește și: Un avocat care îl susținea pe Călin Georgescu a fost pus sub acuzare după ce a incitat la violență: „Vă călcăm pe cap! Vă scoatem, mă, cu ciomege!”

Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei”, se arată în lege, potrivit Ziare.com.

De asemenea, legea stipulează că „pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării”.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților în noiembrie 2023, în calitate de for decizional. În decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a contestat la CCR validitatea „Legii fugarilor”. După mai multe amânări, în octombrie anul trecut, CCR a respins sesizarea ICCJ și a confirmat constituționalitatea legii.

Citește și: Nepotul lui Nicolae Ceaușescu, prins când ar fi încercat să fure dintr-un magazin din Italia. ”A fost o greșeală”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Surpriza U21 a lui Reghecampf pentru FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Greșeala pe care o fac mulți șoferi la volan. Îi poate face să devină mai puțin atenți în trafic: Poate deveni un risc
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT