Politicienii se ceartă pe putere, se fac şi desfac guverne, iar nota de plată este plătită, ca de fiecare dată, de cei mai amărâţi. Pensiile nu au mai fost indexate cu rata inflaţiei de doi ani, iar suplimentările punctuale pentru cei cu venituri mici nu mai vin nici din an în Paşte. Iar veştile proaste nu se opresc aici.
În 2026, aproximativ un milion de pensionari ar rămâne fără suma de 250 de lei. Programul „Sprijin pentru România”, care le oferă pensionarilor un card care este alimentat cu 250 de lei periodic, ar putea fi sistat anul acesta. Fondurile puteau fi folosite pentru alimente și mese calde. Peste un milion de români primesc acest sprijin, însă riscă să fie blocat în 2026. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că statul nu are fonduri suficiente pentru a acoperi aceste cheltuieli. Așadar, de anul viitor, pensionarii ar putea să rămână cu mai puțini bani, dacă nu vor exista noi decizii privind finanțarea.
Conform unui răspuns oficial trimis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, programul „Sprijin pentru România” a fost adoptat ca o măsură temporară de susținere pentru persoanele vulnerabile. Programul a fost finanțat parțial din fonduri europene. În plus, autoritățile nu au anunțat până în acest moment nicio măsură luată. De asemenea, nu există nicio decizie oficială cu privire la prelungirea sau reluarea programului. Acesta nu mai este activ în prezent, ceea ce înseamnă că în 2026, sprijinul nu este garantat.
Încetarea acordării cardului pentru alimente ar putea avea un impact major asupra pensionarilor cu venituri mici. Ei au depins în ultima vreme de acest sprijin pentru cumpărarea alimentelor de bază și nu numai, iar acum când scumpirile au luat cu asalt magazinele din țara noastră, persoanele vulnerabile s-ar putea descurca și mai greu. În momentul de față rămâne o incertitudine dacă se va relua programul, dacă va fi înlocuit cu altul nou sau dacă pensionarii nu vor mai avea niciun ajutor de acest fel. Pentru alimentarea cu 250 de lei pentru 2.000.000 de carduri ar fi fost nevoie de 500.000.000 de lei. Acești bani nu au fost găsiți.
Peste 3 milioane de români primesc ajutor financiar de la stat în mai 2026. Cine sunt beneficiarii
Îmn schimb, peste 3 milioane de români urmează să primească sprijin financiar de la stat, după ce Guvernul a aprobat un nou pachet de măsuri sociale destinat categoriilor vulnerabile. Decizia vine pe fondul presiunilor economice tot mai accentuate, care afectează în special pensionarii cu venituri mici și familiile cu copii, considerate cele mai expuse riscului de sărăcie. Sumele vor fi acordate în două tranșe, prima fiind programată chaiar pentru luna mai.
Potrivit autorităților, intervențiile financiare sunt menite să limiteze riscul de sărăcie și excluziune socială, prin majorări de venituri și acordarea de ajutoare financiare directe.
Guvernul a aprobat, pe 2 aprilie, „Pachetul de solidaritate”, proiect inițiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Măsurile sunt necesare în condițiile presiunilor resimțite de populație în urma creșterii prețurilor și vizează, în mod prioritar, protejarea veniturilor celor mai vulnerabili. Aproximativ 3,1 milioane de familii și persoane singure vor beneficia de aceste măsuri.
„Pachetul de Solidaritate înseamnă un sprijin modest, dar necesar pentru cei care o duc, zi de zi, cel mai greu. Sunt familiile cu venituri mici, părinții care luptă pentru copiii lor cu dizabilități și vârstnicii care trăiesc cu pensiile cele mai mici. Pentru ei, acest sprijin nu este un beneficiu în plus. Este, de multe ori, diferența dintre a face față nevoilor și a nu mai putea. Avem datoria să fim alături de acești oameni, pentru că demnitatea nu trebuie să fie un privilegiu, ci un drept pentru fiecare dintre noi.”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale într-un comunicat de presă
Pentru pensionari este instituit un ajutor financiar acordat în două tranșe, în lunile mai și decembrie 2026. Aproximativ 2,9 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei inclusiv vor primi:
Ajutorul financiar va fi acordat prin casele teritoriale de pensii, casele sectoriale de pensii, fără să fie necesare cereri din partea beneficiarilor.
Pentru familiile cu copii este prevăzută o majorare a venitului minim de incluziune, în funcție de veniturile familiei și numărul de copii, cu accent pe sprijinirea familiilor monoparentale și a celor cu mai mulți copii.
Pentru familiile vulnerabile cu copii ajutorul acordat prin venitul minim de incluziune (VMI) va fi majorat de la un cuantum mediu de 273 lei la 340 lei pe familie.
Cuantumurile variază în funcție de tipul familiei, numărul de copii și venituri, crescând, de exemplu, de la 115 lei la circa 145 lei pentru familiile cu un copil și venituri mai mari, respectiv de la 638 lei la aproximativ 900 lei pentru familiile monoparentale cu 4 sau mai mulți copii și venituri foarte mici.
Citește și : Ministrul Muncii anunță controale la unitățile protejate autorizate: „Închidem robinetul băieților deștepți” VIDEO
Stimulent educațional pentru copii
Stimulentul educațional pentru copiii din familii defavorizate va fi majorat de la 133 lei la 265 lei, în vederea încurajării participării în învățământul preșcolar.
Prestații sociale mai mari pentru copiii cu dizabilități
Pentru copiii cu dizabilități este prevăzută o majorare a prestațiilor sociale, diferențiat, în funcție de gradul de handicap, respectiv: