Secretar de stat: Închiderea minelor Lonea şi Lupeni nu înseamnă că 2.000 de mineri vor fi disponibilizaţi de mâine

Închiderea minelor Lonea și Lupeni nu va însemna disponibilizarea de mâine a angajaților din aceste unități miniere, întrucât închiderea minelor este de durată și se va realiza cu personalul existent, a declarat, vineri, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-o conferință de presă.
Filip Stan
22 apr. 2016, 15:03
Secretar de stat: Închiderea minelor Lonea şi Lupeni nu înseamnă că 2.000 de mineri vor fi disponibilizaţi de mâine

Anterior, în cadrul conferinței, ministrul de resort, Victor Grigorescu, a anunțat că minele Lonea și Lupeni din cadrul Complexului Energetic (CE) Hunedoara vor intra în programul de închidere agreat cu Comisia Europeană până în 2018.

La mina Lupeni lucrează 1.289 de oameni, iar la Lonea, circa 900, potrivit lui Dan Agrișan, administratorul special al CE Hunedoara, prezent de asemenea la conferință.

„Acest lucru nu înseamnă că de mâine 2.000 de mineri vor fi disponibilizați, întrucât este nevoie de ei în procesul de închidere. Această închidere are două etape, respectiv lucrări de închidere în subteran și măsuri de viabilizare în suprateran”, a spus Popescu.

Victor Grigorescu a adăugat că acești mineri vor primi fonduri din zona ajutoarelor de stat care se acordă pentru programul de închidere a minelor.

Oficialii Ministerului Energiei au prezentat, vineri, planul de restructurare a CE Hunedoara, care va fi prezentat Comisiei Europene în vederea aprobării unor ajutoare de stat.

Ministrul a subliniat schimbarea de optică asupra sectorului miner în discuțiile cu autoritățile de la Bruxelles, respectiv faptul că menținerea mineritului în România este necesară nu din punct de vedere social, ci din perspectiva securității în alimentarea cu energie.

Astfel, planul include păstrarea a două mine, Livezeni și Vulcan, alături de câte un grup din centralele Paroșeni și Mintia, care să totalizeze 400 de MW. Este vorba de grupul viabil de 150 de MW de la Paroșeni, retehnologizat în 2005, care are rezolvate și problemele de mediu, și de grupul 3 de la Mintia, singurul viabil de acolo, unde mai trebuie rezolvate însă problemele legate de poluare și de modernizare.

„Nu am lăsat nicio cifră la voia întâmplării. Am plecat de la ideea că problema Complexului Hunedoara nu este una socială, ci una de securitate a sistemului energetic, întrucât în acea zonă a țării sunt foarte puțini producători”, a spus ministrul.

El a adăugat că România va trebui să renegocieze cu Comisia Europeană și planul de închidere a minelor, care era agreat până în 2018. În acest plan au fost incluse anii trecuți alte trei mine din Valea Jiului (Uricani, Petrila și Paroșeni), care nu au mai făcut parte din CE Hunedoara la înființarea complexului.

La rândul său, Corina Popescu, cea care a coordonat comisia pentru minerit, a precizat că rolul comisiei a fost să identifice dacă mai poate fi salvat ceva din Complexul Hunedoara și ce poate fi salvat.

„Varianta ideală ar fi o nouă companie, care să includă un grup la Paroșeni, unul la Deva și cele două mine viabile, care să nu aibă datorii. Dar toate acestea trebuie negociate cu Comisia Europeană”, a spus Popescu, în cadrul aceleiași conferințe.

CE Hunedoara se află în insolvență din 7 ianuarie 2016 și are 6.300 de angajați, care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

Citeşte şi Ministrul Energiei: Minele Lonea şi Lupeni din Valea Jiului vor fi închise până în 2018

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cifre horror pentru Ianis Hagi la Alanyaspor în acest sezon! De ce a ajuns rezervă în Turcia
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte