Secretarul General al NATO, propus la Premiul Nobel pentru Pace: ”A înţeles din primele momente gravitatea agresiunii ruse”

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a fost propus la Premiul Nobel pentru Pace 2023 pentru rolul său în războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
Alina Costache
06 ian. 2023, 22:43
Secretarul General al NATO, propus la Premiul Nobel pentru Pace: ”A înţeles din primele momente gravitatea agresiunii ruse”

Secretarul General al NATO, propus la Premiul Nobel pentru Pace. Deputatul norvegian Christian Tybring-Gjedde a anunţat vineri că a propus candidatura compatriotul său, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO la Premiul Nobel pentru Pace 2023, evidenţiind rolul său în faţa Rusiei în războiul din Ucraina.

Citește și Jens Stoltenberg: „Războiul din Ucraina ar putea ajunge în Europa și s-ar putea transforma într-un război între NATO și Rusia”

Secretarul General al NATO, propus la Premiul Nobel pentru Pace

Reprezentantul dreptei populiste anti-imigraţie în parlamentul norvegian a spus că Stoltenberg merită cu desăvârșire acest premiu pentru rolul său exemplar în calitate de secretar general al NATO într-o perioadă dificilă pentru Alianţă.

”Stoltenberg merită premiul pentru rolul său exemplar în calitate de secretar general al NATO într-o perioadă dificilă pentru Alianţă: ofensiva brutală şi neprovocată împotriva unei ţări vecine paşnice”, a scris Christian Tybring-Gjedde, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a adăugat că șeful NATO, care în perioada între 2000-2001 și 2005-2013 a deținut funcția de prim-ministru al Norvegiei din partea Partidului Muncitoresc Norvegian, ”a înţeles din primele momente gravitatea şi semnificaţia agresiunii ruse pentru toate ţările care îşi bazează guvernarea pe democraţie şi libertăţi”.

Anual, zeci de mii de persoane (parlamentari şi miniştri din toate ţările, foşti laureaţi, unii profesori universitari etc.) pot să înainteze o candidatură la Premiul Nobel pentru Pace, iar data-limită pentru depunerea candidaturilor este 31 ianuarie.

La prima reuniune a Comitetului Nobel, cei cinci membrii vor avea posibilitatea să completeze lista cu propriile propuneri.

Deputatul norvegian Christian Tybring-Gjedde a propus anul trecut candidatura preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Premiul Nobel. Însă premiul a fost obţinut de activistul belarus închis Ales Bialiaţki, al cărui proces tocmai s-a deschis la Minsk, ONG-ul rus Memorial, a cărui disoluţie a fost ordonată de justiţia rusă, şi Centrul Ucrainean pentru Libertăţi Civile.

Același Tybring-Gjedde a înaintat în urmă cu doi ani, candidatura preşedintelui american Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace 2021.

În general, lista cu candidaturile este ţinută secretă, dar cei care fac propunerile pot anunţa public identitatea celor pe care îi nominalizează.

De exemplu, preşedintele Senatului din Pakistan a anunţat că l-a nominalizat pe Recep Tayyip Erdogan pentru eforturile sale de pace ”înaintea şi în timpul războiului dintre Rusia şi Ucraina”.

În acest an, Premiul Nobel pentru Pace va fi acordat la începutul lunii octombrie.

Citește și Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: „Rusia încearcă să îngheţe luptele din Ucraina pe timpul iernii, înaintea unei ofensive în primăvară!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT