Surorile Gabor, dar și Irina Columbeanu, sunt născute în luna ianuarie, sub semnul zodiacal al Capricornului. Coincidență sau nu, fiecare dintre ele și-a construit o viață remarcabilă, atât în România, cât și peste hotare. Recent, Ramona a vorbit despre luna în care sunt născute toate, dezvăluind că se simte recunoscătoare pentru familia pe care o are.
„Energia Capricornului este în familia noastră. Eu, surorile mele și nepoata mea suntem toate născute în ianuarie. Sunt atât de recunoscătoare că am norocul să împart viața cu voi. Datorită vouă mă simt mereu în siguranță, iubită și protejată. Sunteți cu adevărat cel mai prețios dar pe care părinții noștri mi l-au lăsat pe această lume. Nu aș putea fi mai recunoscătoare”, a dezvăluit Ramona Gabor.
Citește și: Destinația de vacanță de vis aleasă de Ramona Gabor. Unde se află sora Monicăi
Datele de naștere confirmă observația făcută de Ramona. Toate surorile Gabor sunt zodia Capricorn. Monica Gabor este născută pe 8 ianuarie 1988, fiind Capricorn. Ramona Gabor s-a născut pe 16 ianuarie 1989, tot în zodia Capricorn. Irina Columbeanu a venit pe lume pe 17 ianuarie 2007, la doar o zi după mătușa sa Ramona. Alina Gabor, sora cea mare a Monicăi și Ramonei, care a preferat întotdeauna discreția și viața departe de lumina reflectoarelor, este și ea reprezentanta aceleiași zodii.

Din punct de vedere astrologic, zodia Capricorn preferă să își construiască succesul pas cu pas, sunt foarte organizate și nu renunță ușor atunci când își propun ceva. De asemenea, sunt recunoscute pentru capacitatea de a transforma oportunitățile în proiecte solide și pentru faptul că pun mare preț pe stabilitate financiară și independență.
După plecarea din România, Ramona și-a refăcut complet viața în Dubai, unde locuiește de mai bine de un deceniu. Fostul model și-a construit o carieră în industria modei și a colaborat cu numeroase branduri de lux. În ultimii ani și-a extins activitatea în zona antreprenoriatului, dezvoltând propriul brand de parfumuri de nișă și consolidându-și imaginea în Emiratele Arabe Unite.
În mediul online apar des imagini din vacanțe exotice, restaurante exclusiviste, hoteluri de cinci stele și evenimente dedicate industriei de lux, semn că și-a creat un stil de viață la care puțini au acces. Povestea Monicăi Gabor este cunoscută publicului român încă din perioada căsătoriei cu omul de afaceri Irinel Columbeanu, în prezent fiind stabilită în Statele Unite, unde și-a refăcut viața alături de Mr. Pink. Vedeta i-a dăruit afaceristului un băiețel, iar în casă mai locuiesc Irina, fiica fostului model cu Irinel Columbeanu, dar și băiatul lui Mr. Pink din relația anterioară.
Citește și: Cât de apropiată este Monica Gabor de fiica ei, Irina Columbeanu. Cum au apărut cele două în mediul online