ATENTATE PARIS. Cîmpeanu: „Nu avem confirmată existenţa unor cetăţeni români pe lista victimelor”

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu i-a convocat sâmbătă, la Palatul Victoria, pe oficiali din MAI şi de MAE, pentru discutarea măsurilor interne care ar putea fi luate, după atentatele de la Paris.
Iulian Tudor
14 nov. 2015, 08:24
ATENTATE PARIS. Cîmpeanu:

Premierul interimar Sorin Câmpeanu i-a convocat pe miniştrii de Interne şi Externe, după atentatele de la Paris.

UPDATE Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a declarat sâmbătă că nu este confirmată la acest moment existența unor cetățeni români pe lista victimelor atentatelor de la Paris.

„Nu avem confirmată oficial existența unor cetățeni români pe lista victimelor. (…) Nu există solicitări de asistență consulară directă”, a spus Cîmpeanu, la Palatul Victoria, adăugând că au fost contactate spitalele din Franța pentru a vedea dacă sunt români răniți în atentate.

„Din cursul nopții, Ministerul de Externe a convocat celula de criză. Misiunea diplomatică română se află în contact permanent cu cetățenii români și cu autoritățile locale franceze și monitorizează îndeaproape desfășurarea evenimentelor. În momentul actual nu avem confirmată existența unor cetățeni români pe lista victimelor. Suntem preocupați de soarta cetățenilor români din Franța și afirm că suntem pregătiți să ajutăm cu tot ceea ce va fi nevoie. Până în acest moment nu există solicitări de asistență consulară directă ale cetățenilor români în urma atentatelor de la Paris”, a spus Cîmpeanu, la Palatul Victoria.

El a adăugat că au fost contactate spitalele din Franța pentru a stabili dacă printre răniți se află și cetățeni români.

Întrebat dacă este posibil ca mai târziu să se confirme existența a trei victime de origine română, un cuplu și un jurnalist, despre care se vorbește în mediul virtual, Cîmpeanu a spus că în acest moment nu se confirmă așa ceva.

„În această situație specială verificăm informațiile pe mai multe paliere, pe palierul Ministerului de Externe, pe cel al Ministerului de Interne, prin legătura pe care o avem cu spitalele din Franța, la care se adaugă și cele specifice și sunt în măsură, la nivelul momentului de acum cinci minute, să vă spun că nu se confirmă existența niciunui român — nici printre răniți, nici printre decedați. Întăresc recomandarea Ministerului de Externe român ca cetățenii români să acționeze cu deosebită prudență atunci când se deplasează pe teritoriul francez„, a precizat premierul interimar.

Cîmpeanu a mai spus că îi informează permanent atât pe președintele Klaus Iohannis, cât și pe premierul desemnat Dacian Cioloș asupra situației din Franța.

„Îi informez în detaliu cu privire la evoluția situației atât pe președintele României, cât și pe premierul desemnat. Am luat legătura cu Ambasada Franței și am exprimat de asemenea compasiunea”, a spus Cîmpeanu, la Palatul Victoria.

Întrebat dacă autoritățile de la București iau în calcul decretarea unei zile de doliu național în semn de solidaritate cu poporul francez, Câmpeanu a replicat: „Vom analiza cu siguranță acest lucru”.

Premierul interimar a adăugat că nivelul de alertă teroristă pe teritoriul României rămâne „albastru precaut”.

______________________________________________________

MAE a informat sâmbătă dimineaţă că, până la această oră, nu deţine nicio informaţie oficială conform căreia printre victimele atentatelor de la Paris se află şi cetăţeni români.

Premierul desemnat Dacian Cioloş s-a declarat „profund şocat” de atentatele teroriste de vineri noaptea din Paris, scriind într-un mesaj pe pagina sa personală de Facebook că ” din păcate, este încă o dovadă că trebuie să facem mai mult pentru a combate terorismul, ura şi ideologiile radicale”.

În urma atacurilor de vineri seară de la Paris, soldate cu moartea a cel puţin 140 de persoane, măsurile de se securitate au fost sporite la ambasadele şi consulatele din Capitală şi din ţară.

„În urma evenimentelor din Paris, încă din cursul nopţii, au fost sporite măsurile de securitate la toate reprezentanţele diplomatice şi consulare, atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional, asigurate cu efective ale Jandarmeriei”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei Române.

Cel puţin 140 de persoane au fost ucise în urma mai multor atentate comise vineri seară la Paris.

Preşedintele Francois Hollande a decretat starea de urgenţă pe întreg teritoriul Franţei şi a dispus închiderea temporară a frontierelor.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, căzut după Milan – Inter 3-1. „De ce aceste atacuri? Parcă asta așteaptă toți!”. Culisele derby-ului
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Cele patru zodii care își vor schimba destinul în noiembrie 2026! Astrele au planuri mari pentru acești nativi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT