Şedinţă importantă la primăria Capitalei. Nicuşor Dan pregăteşte desfiinţarea a încă două companii municipale

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă miercuri, de la ora 10:00, pe ordinea de zi figurând 34 de proiecte de hotărâre, printre care: demersuri în vederea preluării ELCEN de către Termoenergetica, aprobarea Planului de gestionare a deşeurilor, precum şi dizolvarea şi lichidarea a două companii municipale.
Filip Stan
01 sept. 2021, 11:52
Şedinţă importantă la primăria Capitalei. Nicuşor Dan pregăteşte desfiinţarea a încă două companii municipale

Şedinţa CGMB la care va participa şi Nicuşor Dan are mai multe proiecte pe ordinea de zi, printre care dizolvarea a două companii municipale, transferul de activitate de la ELCEN S.A. la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti, dar şi un program de sterilizare a 10.000 de câini şi pisici.

* Aprobarea acţiunilor necesare în vederea realizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) prin transferul de activitate de la ELCEN S.A. la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. Conform proiectului, se aprobă transferul ELCEN către Termoenergetica, aceasta din urmă fiind mandatată să facă demersurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a acestui obiectiv.

* Patru proiecte de hotărâre vizează activitatea ALPAB şi a companiilor municipale care se ocupă de spaţiile verzi. Potrivit acestora, urmează să fie dizolvate şi lichidate Compania Municipal Parcuri şi Grădini, precum şi Compania Municipală Întreţinerea Arborilor. Totodată, în perioada rămasă până la desfiinţare, Compania municipală Parcuri şi Grădini nu va mai avea drept de exclusivitate în ce priveşte amenajarea şi întreţinerea parcurilor bucureştene, astfel încât Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va putea desfăşura activităţile prevăzute în contractul de delegare. De asemenea, vor fi modificate tarifele practicate de către Compania Parcuri şi Grădini. Potrivit raportului de specialitate este vorba despre o reducere globală de aproximativ 20%, iar pentru activităţile de cosire manuală şi mecanică a gazonului, tarifele sunt diminuate cu 43%, respectiv cu 62%.

* Implementarea unui program pentru sterilizarea gratuită a 10.000 de câini şi/sau pisici. În cazul câinilor, programul prevede identificarea prin microcip şi înregistrarea în RECS (Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân). Vor fi sterilizaţi câinii fără pedigree, aflaţi în proprietatea persoanelor fizice, cu domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Bucureşti. În cazul pisicilor, sterilizarea este prevăzută şi pentru cele care nu au deţinător, dar care se află pe raza Municipiului Bucureşti. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor este împuternicită să achiziţioneze serviciile necesare.

* Dizolvarea Regiei Generale de Apă Bucureşti. Potrivit referatului de aprobare, în decembrie 2001, Consiliul General al Capitalei a hotărât doar lichidarea administrativă a regiei, fără a se hotărî şi dizolvarea acesteia. În raportul de specialitate se menţionează că în baza unei hotărâri de Consiliu General din 2004, administratorul delegat trebuia să întreprindă toate demersurile necesare până în decembrie 2004 pentru numirea unui lichidator, fapt ce nu s-a realizat până în prezent.

* Trustul de Clădiri Metropolitane va avea în acest an un buget de venituri şi cheltuieli de 68 de milioane de lei. Veniturile totale prevăzute pentru 2021 sunt de 68.071.000 lei, iar cheltuielile sunt estimate la 68.019.000 lei, fiind vizat un profit brut de 52.000 de lei. Veniturile din exploatare, în cuantum de 68.031.000 lei sunt rezultate atât din activitatea de proiectare, cât şi din cea de execuţie a lucrărilor de construcţie având ca beneficiari: Municipiul Bucureşti, unităţile subordonate şi companiile municipale. Printre aceste lucrări se numără: săli de sport pentru şcolile 75, 92 şi 199; elaborarea studiului de fezabilitate şi a PUZ-ului pentru Spitalul Metropolitan; lucrări şi serviciu de proiectare pentru Pasajul Doamna Ghica; lucrări de intervenţie la Policlinica Titan, Policlinica Iancului; lucrări de construire la Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între str. Braşov şi terminal tramvai 41.

* Cinci proiecte de hotărâre prin care sunt aduse o serie de clarificări la hotărârile în baza cărora au fost suspendate PUZ-urile coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6. Mai exact, proiectele prevăd că pe durata suspendării PUZ-urilor de sector, documentaţiile de urbanism (PUD, PUZ şi PUG) aprobate anterior şi ulterior acestora îşi păstrează valabilitatea, în limita perioadei de valabilitate pentru care au fost emise şi în măsura în care nu au fast modificate sau anulate prin hotărâri ale instanţelor sau prin documentaţii de urbanism. Pe de altă parte, autorizaţiile de construire/desfiinţare aflate în procedură de emitere şi pentru care certificatul de urbanism pentru autorizare a fost emis în baza PUZ-urilor coordonatoare de sector vor fi emise în temeiul acestor PUZ-uri (suspendate în prezent).

* Potrivit proiectului de rectificare bugetară, veniturile bugetului local se majorează cu 3,3 milioane lei, reprezentând subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea aparaturii medicale. Bugetul creditelor interne este majorat cu 35,9 milioane lei, după ce Consiliul General al Capitalei a fost de acord cu contractarea unui împrumut de 35,9 milioane lei, pentru refinanţarea datoriei publice locale. Direcţia Transporturi propune suplimentarea bugetului de cheltuieli curente cu 150.000 de lei pentru curăţarea adăposturilor modulare. Totodată, sunt prevăzuţi 10,1 milioane lei în plus pentru subvenţiile care acoperă diferenţa dintre preţ şi tarif la transportul în comun. Direcţia Generală Investiţii propune suplimentarea bugetului cu 1,3 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica.

* Bugetul Direcţiei Servicii Publice urmează să fie majorat cu 1,2 milioane lei, dintre care 60.000 lei reprezintă contribuţia la patrimoniul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor, iar 1,1 milioane lei sunt pentru servicii de închiriere şi întreţinere a toaletelor automate şi a celor ecologice mobile. Bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială urmează să fie suplimentat cu 5,1 milioane lei, dintre care 4,1 milioane reprezintă cheltuieli de personal, iar un milion de lei sunt pentru realizarea Băncii de alimente. Pentru ALPAB este vizată o suplimentare de 3 milioane de lei.

* Planul de gestionare a deşeurilor din Municipiul Bucureşti prevede investiţii noi în valoare de 502 milioane lei. Mai exact, este vorba despre investiţii pentru:
– Colectare şi transport: 114 milioane lei;
– Staţie de compostare: 22 milioane lei;
– Staţie de sortare: 38 milioane lei;
– Staţie de tratare mecanică: 102 milioane lei;
– Staţie de tratare (digestie anaerobă): 170 milioane lei;
– Alte costuri (proiectare, asistenţă tehnică, supervizare) 23 milioane lei.

Planul îşi propune să realizeze un management performant al deşeurilor, cu impact cât mai redus asupra mediului şi sănătăţii umane, cu un consum minim de resurse şi energie. Perioada pentru care se propune planul de acţiune este 2020-2025.

Planul prevede că în anul 2021, consiliile locale de sector trebuie să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci” şi să amendeze contractele şi regulamentele, astfel încât colectarea materialelor reciclabile să se realizeze pe trei fracţii, iar biodeşeurile să fie colectate separat. Din anul 2025 ar urma să fie implementată şi colectarea separată a deşeurilor textile.

Până în anul 2024 sunt vizate: asigurarea unei capacităţi noi de sortare a deşeurilor reciclabile colectate separat de maxim 270.000 tone/an, asigurarea unei capacităţi noi de compostare în sistem închis de maximum 97.000 tone /an pentru deşeuri biodegradabile colectate separat şi construirea unor instalaţii de digestie anaerobă pentru deşeuri biodegradabile colectate separat inclusiv de la agenţi economici, de maximum 180.000 de tone/an. Totodată, se vor desfăşura campanii de conştientizare a populaţiei privind implementarea colectării separate a deşeurilor.

Citeşte şi: Gabriela Firea ştie ce trebuie făcut pentru a începe anul şcolar în siguranţă: „Acestea sunt măsurile pe care cei doi miniştri trebuie să le adopte rapid”

DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
Andrei Caramitru știe cine va câștiga turul 2 al alegerilor: “Nu e nicio șansă”
Capital.ro
Vehiculele interzise în oraș! Amenda de aproape 2.000 de lei. NU au drept de circulație
Playtech.ro
Ce drepturi ai ca moștenitor dacă nu ești trecut în testament. Care sunt prevederile legale
DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Adevarul
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Doliu în fotbalul internațional. A murit un cunoscut jucător
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii. Avertismentul economiștilor
Cancan.ro
Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie cutremurătoare în lumea artistică. S-a stins o tânără actriță: Acum vei străluci pe cer...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
Prima reacție a lui Putin după rezultatul obținut de George Simion la prezidențiale
MediaFlux
Reguli noi pentru pensionari. Anii de căsnicie aduc bani mai mulți la pensie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Legendarul Skype a încetat oficial să funcționeze: cum să salvezi chat-urile și fișierele